Home - obiective turistice Articole Tur în jungla din Yucatán – o ecoaventură de neuitat
 
16.10.2012

Tur în jungla din Yucatán – o ecoaventură de neuitat

Comunităţile mayaşe din jungla Peninsulei Yucatán au învăţat în decursul anilor că ecoturismul pe care îl promovează împreună cu agenţiile de turism le aduce mari beneficii materiale şi culturale. Satele tradiţionale împrăştiate în inima pădurii tropicale îşi conservă obiceiurile milenare şi se conectează, printr-un fir inofensiv, la modernitate. În acelaşi timp, jungla sălbatică respiră liberă, cât timp felinele, reptilele şi amfibienii ei se bucură încă de singurătatea desişurilor. Doar pe cărările bine bătute, departe de culcuşurile jaguarilor şi ale căprioarelor cu coadă albă, turiştii dependenţi de adrenalină se entuziasmează de traseul aventurii lor în ţinuturile mayaşilor.

Ecoturism  

În statele mexicane din Peninsula Yucatán, la fel ca în restul Mexicului, proiectele de ecoturism au impulsionat comunităţile locale şi au contribuit la protejarea mediului lor natural. Deveniţi gazde pentru milioanele de turişti atraşi de cultura Maya şi de pădurea tropicală, mayaşii îşi salvează casele şi tradiţiile. Tinerii îşi găsesc un loc de muncă în turismul local şi nu mai pleacă spre marile oraşe ori staţiuni. Jungla redevine o parte esenţială din viaţa mayaşilor, iar vânătoarea excesivă şi defrişările sunt, dacă nu încheiate, măcar ţinute sub un control strict. Un echilibru fragil pare să se instaureze în Yucatán, dar cu promisiuni mari pentru viitor.

(Într-un studiu realizat de agenţiile de turism în S.U.A. – de altfel, furnizori serioşi de turişti pentru Mexic – se arată că milioane de americani şi-au exprimat interesul pentru companiile turistice care promovează protejarea şi conservarea mediului şi chiar sunt de acord să plătească mai mult pentru ele.)  

„Jungle adventure”

În general, varietatea tururilor de aventură în junglă este foarte mare: de la plimbările simple şi lungi pe potecile labirintice ale pădurii, la ciclism, rafting, pescuit, birdwatching ori safari. Însă jungla din Yucatán are două atuuri: cenote şi piramide mayaşe. Nicăieri în lume nu poţi combina mai bine admirarea naturii cu sporturile extreme şi cu ascensiunea pe o piramidă, toate într-o singură zi, precum în universul Maya.  

Turul a început, cum se cade, la primele ore ale dimineţii, când ghidul ne-a strâns pe toţi într-un microbuz modern, cu aerul condiţionat dat la maxim. Curentul rece şi atmosfera de bună-dispoziţie au completat efectul revigorant al cafelei matinale, aşa încât, întrebaţi dacă suntem pregătiţi de „jungle adventure”, cele douăsprezece guri ale grupului au răspuns imediat că da. Dar se va dovedi că am fost luaţi prin surprindere, am fost tăvăliţi prin emoţii din cele mai intense şi am fost răsplătiţi cu imagini din cele mai memorabile. Dar până să vă spun despre toate, mai bine îl descriu în câteva cuvinte pe ghidul nostru din acea zi însorită de martie: un mexican autentic, scund, iute, brunet, sportiv, punctual şi hotărât. Atât de hotărât, că a reuşit să ne transforme pe noi, turiştii cam leneşi ai Cancún-ului, tineri şi mai puţin tineri, în nişte aventurieri disciplinaţi şi admiratori pentru totdeauna ai lumii mayaşe.

Maşina a oprit, după două ore de traseu lejer, lângă un sat obişnuit din junglă. Ghidul ne-a rugat să ne lăsam genţile şi aparatele foto în microbuz şi să luăm cu noi doar pălăriile de soare şi prosoapele de baie. Am reuşit să vedem numai câteva acoperişuri cenuşii, fiindcă poteca de urmat a intrat imediat printre copacii subţiri şi înalţi. În şir indian, mergeam după ghid şi încercam să ţinem pasul alert. După vreo zece minute, eram deja răsfiraţi pe cărare, iar după alte zece ajungeam, gâfâind, pe stâncile albe de deasupra unui lac pierdut în liniştea pădurii. De fapt, ce ni se părea nouă lac era un cenote larg, cu pereţii laterali de doar câţiva metri înălţime.  Aceste gropi sau peşteri mari cu apă dulce răspândite în întreaga Peninsulă Yucatán au fost şi sunt principala  sursă de apă, fiindcă în această parte de Mexic nu există râuri de suprafaţă, doar câteva lacuri. Prin prăbuşirea solului de calcar, ies la iveală părţi mici din sistemul hidrologic subteran, de fapt, o reţea uriaşă de tuneluri şi peşteri inundate. Uneori, gura de cenote este largă, precum cea pe care o priveam încântaţi, alteori mică, atât cât să încapă prin ea doi oameni deodată.

Aici, prima probă de curaj: traversarea apei pe cablul întins la înălţime, peste apa liniştită. Două americance, ameţite doar de privitul în jos, au început să tremure şi să vocifereze, spunând că zip-line-ul e prea mult pentru ele. Între timp, noi ceilalţi, mai zâmbind, mai cu inima strânsă, ne-am pornit să zburăm peste cenote, atârnaţi în siguranţă de cablul cel lung. Deşi traversarea a fost energică şi, cum ni se păru, destul de scurtă, am avut timp să clipim şi să zărim corpul întunecat al unei iguane înotând alene în mijlocul apei limpezi. Cu ţipetele de rigoare, chiar şi americancele au reuşit să-şi învingă teama de înălţime şi, de ce nu, de viteză la înălţime. Un mayaş amuzat ne-a făcut tuturor fotografii şi tot el ne-a însoţit apoi pe întreg traseul din junglă, ca fotograf oficial, din moment ce noi lăsasem aparatele în maşină, la cerere.

La drum, mai departe. Deja încălziţi de primul efort, de emoţii şi de căldura junglei, dar şi cu atenţia prinsă la poveştile ghidului despre pădurea din jur, ne-am pomenit pe o platformă din lemn, protejând intrarea într-un alt cenote, de data aceasta cu un diametru al intrării de doar un metru. Din pricina gurii strâmte, luciul apei nu avea cum să se vadă, căci se afla la vreo zece metri în străfunduri. S-au auzit alte frici exprimate, alte exclamaţii de uimire şi entuziasm. Trebuia să coborâm în rapel spre apele reci din adânc şi nu era timp de ezitare, fiindcă ghidul ne îndemna să profităm de faptul că celelalte grupuri de turişti nu ne ajunseseră din urmă. Deci, eram singuri, noi cu jungla şi cu frânghia interminabilă ce se întâlnea undeva, jos de tot, cu apa întunecată. Şi, cu toate aceste scurte emoţii de început, fiecare am alunecat încet în cenote, ca într-o imaginară călătorie spre centrul Pământului. Ajuns la nivelul apei, aterizai direct pe un cauciuc mare, împins lângă frânghie de un alt ghid ce avea grijă (stând în apă) ca temerarii să se simtă în siguranţă în această peşteră adâncă, cu unde curate şi reci ca gheaţa. Apoi, înotând în întuneric, doar cu mica fereastră de lumină de deasupra, nu puteai să nu te gândeşti la vieţuitoarele ce mişunau sub tine şi la cotloanele inundate ale calcarului cu forme fantastice.               

Ieşind la suprafaţă răcoriţi de apele din cenote, am păstrat, pentru un timp, tăcerea. Nu fiindcă nu aveam impresii de împărtăşit, ci pentru că ne-am lăsat imediat prinşi într-un ritual de purificare oficiat de un preot mayaş, simbolic îmbrăcat în alb şi rostind în limba maternă cuvinte neînţelese, pentru a invoca şi îmblânzi spiritele pădurii.

Rapid, am trecut prin junglă la următoarea etapă: plimbarea cu caiacul pe apele albastre ale unui lac întins, numit Punta Laguna şi integrat Rezervaţiei Naturale „Ma’ax Yetel Kooh”, în traducere „Casa maimuţei păianjen şi a jaguarului”. În cele 30 de minute lăsate pentru vâslit, abia am prins gustul liniştii albastre din jur, atotstăpânitoare la orele din mijlocul zilei. În cele din urmă, din caiace am ajuns în satul mayaş de pe malul lacului, unde o casă simplă şi primitoare ne-a fost popas scurt pentru un prânz cu mâncăruri tradiţionale. După ce am lăsat loc următorului grup de turişti, ne-am strâns cu toţii pe o terasă mică de pe mal, ghidul spunându-ne că avem la dispoziţie zece minute pentru o binemeritată odihnă. Cele trei hamacuri agăţate sub acoperişul terasei s-au ocupat imediat. Abia ne-am aşezat ici-colo, că s-a auzit din nou vocea ghidului, îndemnând la plecare spre punctul final al călătoriei. Dintr-un hamac, un american trecut de prima tinereţe s-a ridicat anevoie şi a gândit cu voce tare: „Au fost cele mai scurte zece minute din viaţa mea!”. Hohotele de râs s-au auzit, cu siguranţă, până în capătul opus al satului mayaş.

Recuperând în final microbuzul cu genţile noastre, am fost bucuroşi că energicul ghid ne-a condus la un punct turistic al agenţiei, de unde am putut cumpăra fotografiile realizate de colegul său în timpul turului de aventură. Pentru că cea mai mare parte din suma plătită merge la comunităţile rurale care oferă servicii de ecoturism, nu ai cum să refuzi oferta fotografică.      

Cobá

Ultima destinaţie a zilei a fost Cobá, un complex arheologic imens, situat la 22 de kilometri de Punta Laguna şi la 50 de kilometri de coastele Mării Caraibelor. Jungla de aici, domesticită şi supusă cu secole în urmă de mayaşi, şi-a reluat stăpânirea sălbatică, sufocând ruinele cu vegetaţia ei perenă. Din vechiul oraş Maya, al cărui apogeu a fost atins în jurul anului 1000, arheologii au reuşit să recupereze abia 8%, restul fiind încă pierdut în pădurea tropicală. Piramida Nohoch Mul din grupul Cobá este cea mai înaltă piramidă din Peninsula Yucatán (42 m) şi domină cu încredere coronamentul verde dimprejur. Dar ceea ce indică expres importanţa avută de acest oraş mayaş sunt „drumurile albe” (adică pavate) care, traversând jungla, îl leagă de alte puncte strategice ale lumii Maya din primul mileniu al erei noastre. Aceste sacbeoob formează o reţea densă şi ajung să măsoare chiar şi 100 km, cum este Sacbé 1 cu capătul lângă Chichén Itzá, în nord.    

Dat fiind că suprafaţa parcului e mare, cel mai bun mod de a face un tur complet al celor 53 de construcţii mayaşe ce formau în trecut centrul oraşului (un oraş cu suprafaţă de 70 km², în care au trăit şi până la 50.000 de oameni) este pe bicicletă. Imediat la intrarea în complexul arheologic se găseşte un centru de închiriere şi după ce pedalezi timp de două ore printre ruine, copaci, stele din piatră (monumente pe care au fost înregistrate evenimentele importante din viaţa aristocraţiei din Cobá) şi lacuri, te bucuri că o asemenea iniţiativă a fost luată de localnici. Efortul fizic atinge maximum la urcarea piramidei Nohoch Mul – treptele abrupte cer răbdare şi rezistenţă, iar frânghia întinsă peste ele îţi dă posibilitatea să foloseşti şi forţa braţelor. În câteva minute, jungla întinsă sub tine îşi arată marginile nesfârşite.         

Nici că se putea un final mai impresionant pentru turul de aventură în junglă! Şi, ca la orice sfârşit de zi şi de poveste, se trag nişte învăţăminte simple: că pentru un circuit cu adrenalină în pădurea tropicală a mayaşilor ai nevoie de multă energie şi bunădispoziţie, de nişte încălţăminte rezistente şi de un ghid extrem de dedicat. Toate pentru o ecoaventură de neuitat.

 
 
Comenteaza
  • 21 octombrie 2012 / 21:05 cevahaiosDOTcom

    ati zambit astazi ??

  • 18 octombrie 2012 / 11:32 Gelu

    Claudia, ai facut un lucru excelent, articolul asta. Sunt pasionat de Mexic si de mayasi (@ mayasi, azteci, incasi: mayasi nu au disparut, doar civilizatia lor s-a prabusit sub atacurile spaniole, nu-ti lua propria ingnoranta drept manual), imi pregatesc propria calatorie in Yucatan si vreau sa iti spun ca voi tine cont de ce ai scris tu.

  • 17 octombrie 2012 / 14:38 mayasi, azteci & incasi

    comunitatile mayase? pai ai calatorit in timp, citeva secole bune in urma? civilizatia mayasa din cite stim a fost distrusa de conquistadorii spanioli..poate te referi la popolatia indigena, urmasii mayasilor..triburile din Peru dupa tine sunt comunitati incase?cred ca ai fost degeaba pina acolo..

  • 17 octombrie 2012 / 10:30 Dorinel

    Nu mergeti in Mexic, sunt cei mai barbari oameni de pe Pamant. Daca nu credeti vedeti cum omoara oamenii traficantii de droguri, e plin netul de imagini oribile. Si nu va ganditi ca sunteti turist si nu vi se intampla nimic. Au fost rapiti si decapitati inclusiv oameni care erau in vacanta. Nu ma credeti? Cautati pe internet si va ingroziti. Sper ca Mexicul si mexicanii sa dispara de pe fata lumii. NICIODATA nu voi calca in Mexic.

  • 16 octombrie 2012 / 22:15 clau

    nu spune nimeni ca nu ai voie sa faci fotografii. au avut insa un stil elegant de a te determina sa profiti de serviciile lor fotografice! e doar un mod de a promova ecoturismul si comunitatea locala, iar o parte din bani merg direct la sateni. pe CD-ul pe care l-am cumparat erau o gramada de alte fotografii excelente cu natura din Yucatan; merita sa cheltui ceva dolari pentru asta.