Home - obiective turistice Articole Cu rucsacul prin Asia de Sud-Est (episodul V) - Palawan, Filipine
 
18.10.2012

Cu rucsacul prin Asia de Sud-Est (episodul V) - Palawan, Filipine

În episodul trecut eram încă în Singapore, într-o lume complet diferită şi diametral opusă locului de care urmează să vă povestesc acum. Această insulă filipineză, Palawan, este cel mai frumos loc în care am pus piciorul până acum şi sunt tentată să spun că se numără cu siguranţă printre cele mai impresionante locuri din lume. Zborul din Manila, capitala Filipinelor, până în “capitala” Palawanului, Puerto Princesa, dureză doar o oră, dar e ca şi cum ai călători în timp.

Trecerea de la aglomeraţia sufocantă a Manilei la plajele perfect goale şi apa azurie a Palawanului a fost cea mai bună decizie de moment: n-am stat deloc în megalopolis, am zburat direct în Puerto Princesa pentru că ştiam că ne aşteaptă o lună întreagă de Manila după nişte zile de plajă şi natură. Şi am ajuns în ora aceasta de zbor dacă nu în paradis, undeva foarte pe aproape oricum.

Palawan este una dintre insulele mai mari ale Filipinelor, dar până la urmă Filipinele sunt un arhipelag enorm de peste 7000 de insule, aşa că termenul “mai mare” e relativ. Ceea ce e diferit în schimb la Palawan este că solul, vegetaţia şi fauna sunt similare cu cele ale Borneo-ului, şi nu cu cele din restul ţării. Probabil desprinsă dintr-o falie continentală diferită, insula şi-a dezvolat un ecosistem unic în lume; nu ştiu cum de nu este deja extrem de faimoasă pentru minunile ei naturale neexplorate, dar mă bucur atât de mult că nu ştiu prea mulţi turişti de existenţa ei.

Printre lucrurile spectaculoase, de-a dreptul demne de cartea recordurilor (ca de exemplu cel mai mare râu subacvatic din lume, scafandrii cu compresoare şi plaja din the Beach), o să vă povestesc în partea a doua a acestui episod, pentru că insula asta are peste 2000 de kilometri şi merită toată atenţia – dacă aş putea, aş scrie despre fiecare kilometru în parte, atât de surprinzător şi de plin de varietate este Palawan.

Puerto Princesa este un orăşel fără plajă şi fără vreo atracţie specială în afară de aeroport, dar în care se pare că se îngrămădeşte toată lumea de pe insulă. Traficul, de obicei complet dominat de trikes (nişte tuk-tuk-uri pe 3 roţi) este groaznic în mod constant şi rareori găseşti ceva bun de mâncare în afară de fast-food local, sandwichuri vietnameze sau tocăniţe filipineze care miros a neplăcere. Aşadar, nu sunt multe motive de stat în oraş, în afară de espresso, prăjituri reale (nu se găsesc decât dulciuri locale la târguri în rest) şi eventual câte un guesthouse simpatic unde să îţi faci nişte tovarăşi de călătorie.

Am închiriat o motoretă ieftină dar excelentă (Honda XRM) şi ne-am pus pe drum, spre Nord de-alungul coastei ca să ajungem într-un port ascuns de munţi, satul Port Barton. După ce am traversat cei 40 de km în lăţime ai insulei prin cel mai grav drum noroios prin munţi, am ajuns în sfârşit în mini-satul concentrat în jurul plajei din Port Barton. Am dormit o noapte într-un bungalow foarte basic (apă rece, pat şi curent 3 ore de la 7 seara) pe maul mării, într-o grădină de bananieri, ca a doua zi dis-de-dimineaţă să plecăm înspre insulele din larg, la snorkeling, plajă şi explorat. 

 

Înainte să intrăm în barcă, ne-am întâlnit cu meduze gigantice, probabil veninoase.

Odată ajunşi în barcă, priveliştea a început să se schimbe.

În bine.

Ne-am oprit pentru prânz într-un loc frumos.

Am adormit după prânz.

Ne-am întors şi ne-am instalat pe o plajă.

Unde am găsit tot felul de lucruri.

Aceste călătorii cu ziua sunt una dintre atracţiile locului şi încurajează localnicii să-şi păstreze tradiţionalele meserii de barcagii şi pescari, toate veniturile turistice revenindu-i direct comunităţii. Satul este unul foarte catolic şi are chiar şi o biserică şi nişte călugărei.

Multe familii trăiesc exact cum trăiau părinţii şi bunicii lor, dacă nu luăm în calcul mobilele şi motoretele.

Pe lângă oameni, câte un varan sau carabao îşi petrec timpul într-o siestă continuă.

Liniştea e uimitoare în Port Barton, aproape că nu se aud decât valurile şi eventual câte un animal din când în când. Am rămas aici câteva zile, în care nu s-a întâmplat absolut nimic spectaculos, în afară de multe momente de detaşare completă de lume – da, până şi de internet. Cele mai aşteptate momente erau serile petrecute pe plajă la foc, cu peşte la jar şi vin de orez, care includeau tot timpul pe cineva care ajungea la un moment dat să cânte această piesă.

Iar dimineţile cel mai neaşteptat moment, pentru că ploua întotdeauna şi se înnoroia totul pentru o vreme.

- va urma –

Irina Bakó are 27 de ani şi este jurnalist, copywriter şi călător prin lume. Puteţi afla mai multe despre Irina pe blogurile ei, http://blisitheque.blogspot.com/ şi http://blisique.tumblr.com/

Imagini: Irina Bakó & Psalmplasma

 
 
Comenteaza
  • 25 octombrie 2012 / 12:34 dana

    frumos articol,si imi permit sa adaug doar ca filipinezii sint oameni extraordinari

  • 25 octombrie 2012 / 12:34 dana

    frumos articol,si imi permit sa adaug doar ca filipinezii sint oameni extraordinari

  • 21 octombrie 2012 / 21:04 cevahaios

    ati zambit astazi ??

  • 21 octombrie 2012 / 12:44 BARBIERU

    FELICITARI PENTRU TOATE ARTICOLELE. IONELA

  • 20 octombrie 2012 / 21:45 eugenia voinea

    e super , si la fel de super ca putem vedea si noi macar pe internet.