Home - obiective turistice Articole Cu rucsacul prin Asia de Sud-Est (episodul VI) – Filipine: din insule înspre munţi
 
15.11.2012

Cu rucsacul prin Asia de Sud-Est (episodul VI) – Filipine: din insule înspre munţi

Vă povesteam data trecută că, dacă s-ar putea, aş scrie despre fiecare kilometru al insulei Palawan din Filipine; aşadar, iată cea de-a doua parte a episodului dedicat celui mai frumos loc din lume (pe care l-am vazut pana acum). Cineva menţionase în commenturile de la articolul precedent faptul că am uitat să precizez că filipinezii sunt cei mai minunaţi oameni – şi într-adevăr, dintre toţi asiaticii, filipinezii sunt cei mai primitori, zâmbitori, prietenoşi, corecţi, modeşti şi binevoitori.

Gaşca de fete din poza de mai sus ne-a demonstrat că acest pattern se aplică absolut oriunde ai fi în Filipine – aici ne aflam în El Nido, cel mai popular loc din Palawan, pe un deal deasupra mării. Fetele tocmai culeseseră nişte caju şi îl prăjeau în cărbuni. Una dintre ele mi-a curăţat câteva nuci, murdărindu-se complet de funingine. Funinginea a trecut de pe mâinile ei instant pe degetele mele, şi pe urmă pe aproape toată suprafaţa feţei mele, pentru că era atât de delicios caju-ul încât nu mai conta nimic. Caju fierbinte, glumiţe şi panorama de apus cu arhipelagul din El Nido – nici că se putea o după-amiază mai frumoasă.

El Nido înseamnă “cuibul” în spaniolă, şi locul a primit acest nume datorită sutelor de formaţiuni carstice goale pe dinauntru care se ridică din mare, case pentru milioane de rândunele cu cuiburi comestibile.

Aceste cuiburi sunt adunate de 2 ori pe an de localnici şi vândute ulterior ca delicatesă turiştilor chinezi. Unicul ingredient al celebrei “bird’s nest soup”, una dintre mâncărurile preferate ale chinezilor din sud, este o sursă constantă de venit pentru filipinezii săraci. Deşi nu e tocmai kosher ce se întâmplă, pentru că de multe ori se recoltează excesiv aceste cuiburi albe, rândunelele nu par a fi foarte deranjate, pentru că au suficientă salivă cât să-şi facă altul în maxim o săptămână.

Noi am luat o barcă din El Nido ca să inspectăm mai de aproape aceste stânci şi ca să ne vizităm un prieten care se retrăsese pe o insulă adiacentă câteva zile.

Am tras barca la ţărm şi ne-am minunat de felul în care prietenul nostru american, Adam, prindea peşti cu un speargun făcut de el.

Adam e băiatul blond care seamănă cu Isus şi care este un Bear Grylls pe bune. Adam se retrăsese pe plaja aceasta cu câteva butoaie de apă, un cort şi instrumente simple de gătit. Mânca ce prindea şi ce găsea prin insulă. Insula era în prealabil pustie, în afară de orele în care venea echipa de filmare de la emisiunea Survivor să mai tragă nişte cadre generale.

L-am lăsat pe Adam să îşi îmbunătăţească skillul la pescuit şi ne-am dus un pic mai încolo, pe ceea ce am căzut de comun acord că este “plaja vieţii”. Am văzut colonii de anemone pline cu clownfish (cei mai adorabili peşti mici) chiar lângă ţărm. Am petrecut câteva ore bune explorând cu snoarcele crevase şi mini-peşteri, în timp ce barcagiul ne pregătea nişte chicken adobo cum nu s-a mai văzut.

Evident, am făcut poze de turişti.

După faimosul adobo al lui Tamtam, barcagiul nostru, ne-am dus să vedem o altă insulă, una cu o mică biserică subterană. Tamtam ne-a spus că ne lăsăm prea uşor impresionaţi, şi că următoarea oprire este chiar plaja din filmul şi cartea The Beach.

Ca să ajungem la plaja aceasta ascunsă printre stânci a trebuit să înotăm pe sub pietre. De pe dinafară stănca arăta ca oricare alta, şi dacă n-ar fi fost o zonă minusculă diferit iluminată sub stânci – culoarul subacvatic de 2 metri prin care trebuia să trecem – n-am fi ştiut niciodată ce se află dincolo.

Varietatea vieţii subacvatice este din ce în ce mai uimitoare la fiecare gură de aer luată prin snoarcă. Oriunde în aceste ape te întâlneşti cu sute de specii de peşti de toate dimensiunile şi culorile, şi să nu uităm de crabi, sepii, calamari, languste şi pisici de mare.

Din mijlocul mării am ajuns la un culoar de apă maronie, în zona mangrovelor. Mangrovele sunt plante cu rădăcini complexe care trăiesc în apă sărată.

Cam aşa arată o pădure de mangrove pe dinauntru. Ecosistemul explodează cu viaţă animală, mai ales cu şerpi şi păsări. Sute de păsări care cânta una peste alta şi şerpi imposibil de detectat pentru ochiul neantrenat, de obicei nu foarte veninoşi.

Tot în mangrove se găsesc şi carabao, sau bivoli de apă, cel mai util animal din Filipine, care e o ţară cultivatoare de orez. În afară de faptul că sunt foarte blânzi şi frumoşi, dau şi cel mai gustos lapte.

Am părăsit barca şi mangrovele pentru nişte aventură speologică – ne-am propus să vedem celebrul craniu al lui Tabon man, un Homo Sapiens care a trăit acolo în urmă cu 50.000 de ani. La faţa locului am dat peste un grup de tineri arheologi care tocmai găsiseră nişte noi obiecte pe care le folosiseră oamenii care trăiseră acolo de-a lungul mileniilor.

Printre ele se aflau şi nişte urne în formă de om, goale pe dinăuntru, în afară de nişte cenuşă. Arheologii găsiseră vreo 8 exemplare de “cremaţii” (ei le numeau cremations) din diferite perioade, de la epoca de piatră până la cea de bronz.

Ne-au mai arătat şi câteva straturi de pământ sedimentat plin cu scoici – fiecare centimentru însemna cam un secol în timp real. Scoicile erau o sursă constantă de hrană pentru locuitorii peşterii, fiind atât de aproape de mare.

O altă peşteră remarcabilă şi una dintre minunile Asiei este râul subteran de 12 km din Sabang. În timp ce ne întorceam din El Nido să luăm avionul înapoi spre Manila, ne-am oprit la Subterranean River. Acest loc este cel mai turistic loc din Palawan şi îţi trebuie permis de intrare, pentru care stai ore întregi la coadă în Puerto Princesa.

Din păcate însă, peştera nu e chiar atât de impresionantă, iar drumul cu barca durează circa 45 de minute, timp în care un ghid plictisit face aceleaşi glume de ani de zile. În schimb liliecii sunt cu miile şi li se aude sonarul mult mai bine datorită apei.

În rest, sunt zeci de alte mini-peşteri în cam orice formaţiune carstică peste care dai. E imposibil să nu intri măcar un pic şi să faci nişte poze atmosferice.

Cu turişti alpinişti.

Sau cu culori frumoase.

Sau să te joci cu puţinele surse de lumină.

Sau să ieşi afară şi să te minunezi că este la fel de intens şi de frumos şi odată ce ieşi de printre stânci, şi să nu-ţi mai doreşti să pleci din Palawan.

Singurul motiv pentru care am plecat din acest paradis era promisiunea munţilor şi a teraselor de orez de la peste 2000 de metri din Sagada, Mountain Province. Dar despre ele data viitoare.

 

Irina Bakó are 27 de ani şi este jurnalist, copywriter şi călător prin lume. Puteţi afla mai multe despre Irina pe blogurile ei, http://blisitheque.blogspot.com/ şi http://blisique.tumblr.com/

Imagini: Irina Bakó & Psalmplasma

 
 
Comenteaza
  • 24 noiembrie 2012 / 23:49 ms

    felicitari aventurierilor!

  • 16 noiembrie 2012 / 13:24 dana

    intr-adevar,minunat...sinteti f norocoasa ca ati avut sansa sa vedeti asa ceva,eu insa am avut norocul sa-i cunosc in alte imprejurari pe filipinezi,si am fost salvata la propriu ,poate in cel mai greu moment din viata de o filipineza,ca apoi sa-i reintilnesc,si sa fie oamenii in care am gasit un sprijin la nevoie

  • 1