Home - obiective turistice Articole În atelierele meşterilor din Murano
 
21.11.2012

În atelierele meşterilor din Murano

Din Veneţia, vaporetto urcă puţin spre nord, prin lagună, până la insuliţele reunite sub numele de Murano. Fugind de aglomeraţia din Piaţa San Marco ori de pe Canal Grande, aici nimereşti într-o altfel de atmosferă veneţiană: case de negustori şi palate pe marginea canalelor strâmte, podeţe cu arcuiri elegante, bărci neobosite şi expoziţii multicolore în vitrinele buticurilor. Varietatea modelelor şi a combinaţiilor de nuanţe ce se nasc din prelucrarea artistică a sticlei de Murano este nesfârşită, vrăjind ochii aflaţi în căutare de frumos.

Murano de ieri şi de azi

Povestea începe în Evul Mediu, când meşteşugul sticlarilor din Veneţia i-a îngrijorat pe conducătorii oraşului, în principal fiindcă focurile cuptoarelor ameninţau să ardă uşor casele construite din lemn. Aşa că în anul 1291 se ia decizia ca meşterii să fie mutaţi pe Murano, la trei kilometri depărtare în aceeaşi lagună veneţiană. Cele câteva insuliţe aveau un port comercial încă din secolul VII, deci sticlarii au găsit aici un loc numai bun pentru atelierele lor. Se pare că motivul ascuns al acestei mutări a fost legat de păstrarea secretului asupra tehnicilor de producţie. Oricum, în scurt timp, aceşti meşteri pricepuţi au ajuns mai-marii oraşului şi au beneficiat de multe avantaje în Republica Veneţiană. Şi au plătit un preţ pentru ele: nu aveau voie să părăsească statul. Din informaţiile vremii reiese că proprietăţile le erau confiscate, iar ei puteau fi omorâţi sau li se tăiau mâinile, dacă poliţia secretă îi prindea practicându-şi meseria în afara graniţelor veneţiene. Nu se cunosc (oficial) asemenea cazuri dramatice... Cert e că sticla fină de Murano (mai precis, oglinzi, geamuri şi decoraţiuni) ajungea în palatele regale sau în reşedinţele aristocraţilor din Europa, asigurând Republicii Veneţia venituri majore din acest comerţ.

După 1600 nu se mai poate vorbi de întâietatea sticlei de Murano pe piaţa europeană, fiindcă deja au intrat în scenă centre meşteşugăreşti rivale din Franţa şi Moravia. Odată cu declinul politic şi comercial al Veneţiei, în contextul impunerii de către Habsburgi a unor taxe severe şi a promovării Boemiei ca punct central al producţiei de sticlărie, a avut loc falimentul multora dintre afacerile cu sticlă din Murano: în 1800, existau 24 de ateliere active, iar în 1820 rămăseseră doar 13 care manufacturau sticla prin metodele tradiţionale.

Iniţiativele câtorva antreprenori italieni vor readuce sticla de Murano în atenţia Europei, în deceniile următoare. Fiindcă vechile mozaicuri din Veneţia trebuiau înlocuite ori altele noi create, meşterii au produs plăci din sticlă în cantitate mare. Apoi, la expoziţia mondială din Londra (1862) au fost expuse piese din sticlă chalcedony (sticlă decorativă ce imită pietre preţioase, realizată dintr-un amestec simplu de minerale, care este supus în mod repetat arderii-răcirii), care au avut succes imediat la public. Ceea ce a impulsionat definitiv arta meşteşugărească din Murano a fost combinaţia fericită dintre priceperea sticlarilor şi fantezia cu care au dat forme din ce în ce mai frumoase şi mai îndrăzneţe pieselor lucrate. Designul avangardist al sticlei de Murano a asigurat impunerea în forţă pe piaţa mondială. Artizanii de pe cele câteva insuliţe au deschise azi porţile atelierelor şi galeriilor, invitând cunoscătorii şi turiştii să se bucure de fiecare compoziţie în parte, indiferent dacă e vorba de mărgele simple ori de candelabre luxoase.

În atelierele meşteşugăreşti

Prin ce se remarcă sticla de Murano? Tehnologii rafinate. Care este atracţia principală a unei vizite în atelierele meşteşugarilor? Modelarea sticlei topite în piese minunate.

De la staţiile de vaporetto până la fabricile de sticlărie plimbările durează puţin, ocolind colţurile din căramidă brună ale clădirilor, curţile interioare cu cişmele ori grădinile cu multă verdeaţă. Murano, aflat sub administraţia Veneţiei, este mic şi parcurgerea lui la pas nu presupune vreun efort. În cursul săptămânii, atelierele primesc turiştii dimineaţa şi după-amiaza, mai puţin în luna august, când vizitele se organizează doar la cerere. De obicei, intrarea e liberă, însă cu siguranţă preţul produselor oferite spre vânzare acoperă cheltuielile legate de lecţiile gratuite. Nu toate fabricile au spaţii de lucru deschise publicului, fiindcă, se zice, meşterii adevăraţi nu au timp pentru simple demonstraţii, iar firmele care se respectă deţin tehnici de producţie ce trebuie să rămână secrete. Dar pentru neiniţiaţi, chiar şi simpla modelare a bucăţii de sticlă topită şi transformarea ei într-o cupă obişnuită marchează un moment impresionant.

În atelierele sticlarilor, prima impresie a turiştilor este că timpul pare a fi trecut mai încet printre uneltele obişnuite şi cuptoarele fierbinţi. Probabil că, în urmă cu sute de ani, meşterii aveau la îndemână aceleaşi instrumente de lucru: o masă, un cleşte, un tub de suflat, o foarfecă specială. Nimic special la prima vedere. Dar odată ce vezi sticlarul muncind, totul e deosebit: cum se ţine bucata de sticlă la topit în cuptor, cum se suflă cu grijă pentru a lărgi şi rotunji materialul moale, cum se întinde sticla în forme pline de imaginaţie, cum se transformă culorile şi cum apare, în final, un pocal, o glastră, un căluţ ori cine ştie ce bijuterie delicată.  

Există mai multe feluri de sticlă produse în Murano: smalto –sticla smălţuită, aventurine –sticla cu fire de aur, millefiori –sticla multicoloră, cu motive florale, lattimo –sticla opacă, imitaţiile de pietre preţioase etc. Din ele se nasc pahare, bijuterii, lămpi, rame, candele, vase, glastre, decoraţiuni, prespapieruri, veselă, ceasuri, accesorii, cutii, casete, obiecte de uz casnic, chiar lavoare şi candelabre. Lista e deschisă imaginaţiei, iar magazinele şi galeriile din Murano au efect de magnet, fiindcă e imposibil să pleci de pe insulă şi să nu iei cu tine măcar un suvenir din sticlă.

Dorind să-şi protejeze produsele şi să garanteze autenticitatea acestora pentru clienţii lor generoşi, artizanii au înregistrat marca „VETRO ARTISTICO MURANO”, redată pe eticheta ce se lipeşte pe fiecare obiect şi care are elemente specifice de securizare. Este bine să se verifice existenţa acestei mărci, căci fără ea, ar fi vorba de o imitaţie banală, provenită din China sau de altundeva.    

Ce ar mai fi de vizitat

După ce vizitarea atelierelor meşteşugăreşti s-a încheiat, iar sticla de Murano şi-a ocupat locul cuvenit în bagajul de călătorie, vine timpul pentru atingerea celor patru puncte turistice importante. Primul ar fi pentru pasionaţii artizanatului: Museo del Vetro (Muzeul Sticlei), găzduit în Palatul Giustinian şi înfăţişând istoria producerii sticlei din vremea Egiptului antic şi până în prezent.

Următoarele obiective sunt cele două biserici frumoase ale Muranoului, Basilica dei Santi Marie e Donato şi Chiesa di San Pietro Martire. Cea dintâi, construită, se pare, mai timpuriu decât celebra Basilica San Marco din Veneţia, impresionează cu mozaicul bizantin care acoperă podeaua interioară şi cu mozaicul din aur al statuii Fecioarei Maria, din secolul XII. Comoara bisericii e dosită în spatele altarului: osemintele lungi despre care se spune că ar fi ale unui dragon ucis de Sf.Donato de Arezzo. În Biserica Sf.Petru (1348), cu faţada sa sobră din cărămidă, pot fi admirate lucrări ale pictorilor Veronese, Giovanni Bellini, Giuseppe Porta  şi Jacopo Tintoretto.

Ultimul din cele patru obiective, turnul cu ceas din Piaţa Sf. Ştefan, atrage cei mai mulţi turişti. Construcţia din cărămidă (secolul XIX), înălţată aproape de malul canalului mare ce împarte Murano în două, a înlocuit turnul unei biserici din secolul XII, din păcate dispărută din planul urbei.

Vaporetto se întoarce în Veneţia peste aceleaşi valuri puţin agitate ale lagunei, lăsând faţadele pastelate ale clădirilor din Murano să se micşoreze treptat în orizont. Trecând prin faţa magazinelor din preajma pieţei centrale veneţiene, abia acum îţi dai seama cât de multă sticlărie ornează rafturile din vitrine. Aceleaşi piese frumoase văzute la Murano strălucesc şi aici, spre bucuria turiştilor care nu au timp să ajungă pe celelalte insuliţe. Dar tu ştii că lipsesc din peisaj meşterul, cuptorul şi bucata de material brut, pentru ca să poată fi înţeleasă pe deplin arta sticlarilor din Murano.

 
 
Comenteaza
  • 29 noiembrie 2012 / 01:00 basil

    PT. Gabi Am lucrat o perioada la Murano si te contrazic,am vazut adevarate minunatii iesind din mainile maestrilor sticlari.Ca peste tot si acolo au aparut chinezariile dar legea ii obliga sa ateste provinienta.Uneori e respectata...ca la noi.Sunt pasionat de istoria Venetiei si putine strazi mi-au ramas de descoperit.O parte din cele scrise in articol le stiam si eu. Apropo : materia prima vine din Franta.

  • 28 noiembrie 2012 / 14:07 gabi

    cine a scris acest articol este pe linga,sau dus cu capul si ma intreb oare daca a fost vreodata acolo,nici nu m-am obosit sa citesc articolul in intregime iar ca obiectie sa stie si el ca tot ce se vinde este made in china,pt ca nu mai exista prod de sticla de murano

  • 1