Home - obiective turistice Articole Printre artefactele precolumbiene ale Muzeului Naţional de Antropologie din Ciudad de México
 
05.03.2013

Printre artefactele precolumbiene ale Muzeului Naţional de Antropologie din Ciudad de México

Un cap imens, acoperit cu o cască, o mască excepţională din jad verde strălucitor, o piatră de 22 tone, având săpate în ea simboluri aztece, precum şi alte zeci de mii de artefacte ale civilizaţiilor precolumbiene şi ale grupurilor etnice actuale din Mesoamerica - toate se află sub un singur acoperiş, cel al Muzeului de Antropologie din capitala mexicană Ciudad de México.

O mare civilizaţie se năştea acum 3600 de ani în regiunea central-estică a Mexicului de azi, profitând de bogăţia naturală a ţinuturilor joase tropicale şi a crestelor vulcanice din vecinătatea Golfului Mexic. Aztecii i-au numit pe aceşti strămoşi „olmeci”, adică „cei din ţara cauciucului”. Tot aici, la Veracruz, Cortés debarca împreună cu conchistadorii lui, mult mai târziu. Ei, olmecii, au lăsat ca moştenire arheologică unele dintre cele mai importante artefacte precolumbiene, dovezi incontestabile ale elementelor culturale preluate de mayaşi şi azteci. De la olmeci au rămas, pe de-o parte, ritualurile de sacrificiu, jocul cu mingea de cauciuc, calendarul, cifra 0 etc., iar pe de altă parte, statuile uriaşe, bijuteriile din jad şi altarele cioplite în piatră.

Într-una din cele 12 săli ale Muzeului de Antropologie din Ciudad de México, dedicate culturilor precolumbiene, un cap de gigant creat de artiştii civilizaţiei olmece se odihneşte în penumbră. Monolitul din bazalt cântăreşte aproape 10 tone, este unul dintre cele mai mici de acest fel (are 1,67 metri înălţime) şi, precum celelalte sculpturi colosale reprezentând capete umane, a ridicat multe întrebări privind modul în care a fost prelucrat şi semnificaţia sa reală.

Pentru secţiunea muzeală dedicată civilizaţiei Maya, colecţia impresionează prin diversitate şi fineţe artistică. Însă cea mai frumoasă şi mai admirată piesă este masca din jad a regelui mayaş Pakal cel Mare, găsită în mormântul acestuia din situl arheologic al vechiului oraş Palenque. Masca, de un verde intens, acoperea faţa regelui în întregime, iar corpul îi fusese decorat cu alte bijuterii preţioase. Întregul mormânt reprezintă o comoară în sine şi, la descoperirea lui, probabil că arheologii au înţeles ce emoţii au trăit colegii de breaslă atunci când s-au aflat în faţa mormântului lui Tutankhamon.

Înainte de a muri (în 683, la 80 de ani), acest rege mayaş înţelept şi bogat şi-a pregătit monumentul funerar, care avea să devină cel mai faimos, din punct de vedere arheologic, din întreaga lume Maya. Aşa-numitul „Templu al Inscripţiilor”, în fapt o piramidă cu nouă trepte, posedă basoreliefuri excepţionale, înfăţişând evenimente importante din viaţa lui Pakal cel Mare. O reproducere a acestui mormânt se află în Muzeul de Antropologie alături de vitrina din care răzbat strălucirile verzi ale măştii din jad.

De departe însă, cea mai celebră piesă a Muzeului Naţional de Antropologie rămâne La Piedra del SolPiatra Soarelui, un bloc de bazalt de 3,7 metri în diametru, cu grosime de un metru şi având o greutate de 22 de tone. Inscripţiile şi figurile din compoziţia ei dau impresia greşită că ar fi un calendar aztec – de altfel, această semnificaţie este promovată în cultura populară.

În 1790, în Piaţa Mare din capitala viceregatului Noua Spanie (Ciudad de México) era excavată o sculptură sub formă de disc, cu dimensiuni remarcabile. În centrul ei se află imaginea feţei zeului aztec Xiuhtecuhtli, însoţită de o pereche de inimi de om; un cuţit ritualic este reprezentat prin limba ieşită din gura acestui zeu al timpului, al zilei, al focului şi al vieţii de după moarte. Cei patru sori din jurul miezului divin anunţă cel de-al cincilea soare, care îi înconjoară cu marginea sa formată din simbolurile celor douăzeci de zile. Doi şerpi Xiuhcoatl, cu trupurile din flăcări, prind din ambele părţi astrul pentru a-l transporta spre ceruri.

Pentru că vopselele ce acopereau Piatra Soarelui s-au şters în timp, arheologii au reconstituit, pe baza resturilor de pigmenţi din crăpăturile bazaltului, culorile iniţiale ale acestei sculpturi uriaşe. Ele pot fi admirate în panoul de alături, care surprinde imaginea de odinioară a creaţiei aztece.

Piatra Soarelui este, de fapt, un altar sacrificial numit temalacatl şi folosit ca platformă pentru luptele ritualice între războinicii azteci. Specialiştii au identificat o fisură adâncă şi lungă în corpul de bazalt, produsă probabil în procesul prelucrării sale artistice, însă au afirmat că ea nu a împiedicat folosirea acestei sculpturi masive în ceremonialele importante.

Pentru oricare dintre vizitatorii Muzeului Naţional de Antropologie din Ciudad de México, aceste trei artefacte sunt reprezentative pentru trei dintre marile civilizaţii precolumbiene din Mesoamerica, dar nu sunt singurele. Mii şi mii de alte piese deosebite, valoroase deopotrivă din punct de vedere istoric şi artistic, au fost expuse în sălile de la parterul celor patru corpuri de clădire ale muzeului, aranjate în careu. Este dificil să vizionezi toate expoziţiile într-o singură zi. De la rămăşiţele umane ale populaţiilor preistorice din America, de la ceramica din perioada preclasică de acum 7000 de ani, până la frescele şi obiectele de artă ale perioadei postclasice, de dinaintea cuceririi spaniole, au fost surprinse toate manifestările culturale esenţiale ale olmecilor, huastecilor, zapotecilor, mixtecilor, mayaşilor, teotihuacanilor, toltecilor, totonacilor şi aztecilor.

Muzeul, fondat în 1825, a fost deschis în clădirea actuală, modernă, abia în 1964. Cele două etaje sunt dedicate arheologiei (12 săli cu artefacte precolumbiene descoperite în Mesoamerica) şi, respectiv, etnologiei (la etaj - expoziţii privind elemente materiale din viaţa comunităţilor de pe teritoriul mexican). Pe lângă marile colecţii, în muzeu se mai află o şcoală, o bibliotecă cu 300.000 de volume, trei auditorii, o arhivă de film, săli de conferinţe şi expoziţii temporare, un restaurant şi un magazin. În parcul care împrejmuieşte corpurile de clădire au fost reproduse la scară elemente de construcţie din cuprinsul siturilor arheologice din Mexic.

Alegerea locaţiei muzeului naţional nu a fost lăsată la voia întâmplării. Fiindcă mediul natural al Mesoamericii a fost generos cu civilizaţiile precolumbine, dându-le păduri cu vegetaţie luxuriantă şi terenuri fertile, arhitecţii au decis construirea edificiului în Parcul Chapultepec, o mare de verdeaţă în mijlocul metropolei mexicane (este cel mai mare parc urban din America Latină – 690 de hectare).

Atunci când un monolit reprezentându-l pe zeul aztec al ploii, Tlaloc, a fost plasat la intrarea în muzeu dinspre bulevardul Paseo de la Reforma, se spune că ploi abundente au întrerupt perioada lungă de secetă care afecta oraşul în acea perioadă. Într-un fel, semnificaţia sculpturii exterioare se leagă de cea a elementului principal de decor din curtea muzeului: o mare platformă concavă, sprijinită pe o singură coloană din piatră, bogat ornamentată. Seamănă cu o umbrelă uriaşă, având însă calota întoarsă. Dar ea este o fântână arteziană, cu apele curgând în jurul coloanei ca nişte perdele fine şi strălucitoare. Aerul umed din curtea astfel împrospătată aminteşte de atmosfera junglelor ce ascund şi acum temple, piramide şi jaguari săpaţi în piatră.

În fiecare an, două milioane de vizitatori trec pragul Muzeului de Antropologie din Ciudad de México. Îi impresionează statuia monumentală a zeiţei aztece Coatlicue, capul straniu al papagalului din piatră de la Xochicalco, statuia Chac Mool de la Chichén Itzá, urna din obsidian de la Texcoco, sculptura luptătorului olmec şi încă alte zeci de mii de artefacte din cronica vizuală a civilizaţiilor de pe teritoriul mesoamerican.                                                            

 
 
Comenteaza