Nessebar (Bulgaria) – o minune la malul Marii Negre
Fie ca este numita Nessebar, Nesebur, Nesebar sau Neseber, mica si cocheta asezare de pe tarmul bulgaresc al Marii Negre este, probabil, o oaza de liniste si de istorie cum rar veti mai gasi in aceasta parte de lume. Si nu este o exagerare. Doar cine a fost aici poate sa spuna cum este sa calci pe nisipul cel mai fin al Marii Negre si cum este sa simti sub propriile talpi cei peste 3000 de ani de istorie neintrerupta ai orasului intrat de 27 de ani in patrimoniul UNESCO.
- In acest articol:
- Perla de la Pontus Euxin
- Orasul lui Melsas
Doar 380 de kilometri despart Bucurestiul de Nessebar, maxim 5 ore de mers cu masina sau cu autocarul. Nu veti regreta, insa, nicio secunda petrecuta pe drum, si asta pentru ca, odata ajunsi la destinatie, imaginea insulei pe care se afla micul oras, istmul ce le leaga de continent si sentimentul ca ati calatorit cumva inapoi in timp, sunt de-a dreptul coplesitoare. Nu mai este un secret ca vecinii nostri bulgari au stiut sa profite de pe urma istoriei lor si de pe urma traditiei arhitecturale unice a vechilor asezari bulgaresti. Cu tot patriotismul de care putem da dovada, trebuie sa recunoastem ca turismul bulgaresc ne-a luat-o cu mult inainte. Raportul calitate-pret este unul extrem de avantajos, iar daca va plac asezarile cu iz vechi pescaresc, cu cladiri medievale inca locuite, cu mori de vant si pescari batrani care va aduc zilnic cele mai proaspete fructe ale marii, ei bine, acesta este Nessebar.


La nord de Nessebar se afla si complexul Sunny Beach, una
dintre cele mai frumoase statiuni de la Marea Neagra, cu circa 800
de hoteluri si o capacitate de 300.000 de locuri de cazare, o
statiune construita in perioada comunista dar care se descurca de
minune in turismul capitalist. De altfel, Sunny Beach este
cea mai mare statiune bulgareasca de la malul marii, si mai nou, pe
langa turistii traditionali din Germania si Rusia, irlandezi,
englezi, scandinavi sau polonezi gasesc in clima mediteraneana si
preturile reduse din Bulgaria o alternativa mai mult decat
convenabila fata de statiunile de la Marea Mediterana.


Sa revenim, insa, la Nessebar. O sa vi se para, poate, ciudat ca o
asezare ce depaseste cu putin 10.000 de locuitori, sa atraga anual
un numar de turisti de cateva ori mai mare decat cel al propriilor
locuitori. Si cu toate acestea, Perla Marii Negre o face de decenii
bune si, la cum arata lucrurile, o va face multi ani de acum
incolo. Pretul parcarii unei masini este de doar 5 euro pe zi.
Restaurantele din zona, cu meniuri groase cat o carte de telefon si
din care nu lipseste absolut nici unul dintre produse, va ofera
portii gigant la preturi care sfideaza "concurenta" din Romania.
Crabi, fructe de mare, peste proaspat, delicatese din ficat de
gasca, din carne de iepure, pui sau, Dumnezeu stie ce alte minuni
ale bucatariei bulgaresti, toate asortate cu vinul rosu produs de
localnici chiar din viile din Nessebar, totul la un pret ce nu
depaseste 20-25 de euro pentru o familie. Si daca inca nu v-ati
lasat convinsi, va mai spunem si ca pretul de cazare la un
hotel de 4 stele, pentru o camera dubla, se invarte in jurul sumei
de 70-75 de euro pe noapte, in timp ce la hotelurile de trei stele
sau la pensiuni, tarifele scad simtitor.

Odata cu includerea centrului istoric al Nessebarului in
patrimoniul UNESCO, autoritatile locale au reamenajat vechile
cladiri cu etaje de lemn, tipice pescarilor greci si bulgari din
secolele trecute si, mai mult, au construit unele noi respectand
strict modelele anterioare secolului XX. Imaginati-va doar o
Sighisoara medievala situata la malul marii! Aceasta este imaginea
pe care o lasa Nessebar romanilor care vin aici pentru prima
data.


Legenda spune ca un trac, pe nume Melsas, ar fi pus bazele asezarii ce avea sa ii poarte numele peste milenii. Numita initial de catre traci Melsambria sau Messambria ("bria" fiind termenul trac pentru asezare iar Melsas/Messas - numele fondatorului), asezarea a fost ocupata de dorieni in secolul al VI-lea, perioada in care vechii greci incepusera sa se aventureze in tinuturile razboinicilor fara nume, cu steaguri impodobite cu cranii de lup, de la sud si nord de Dunare. Este si perioada in care asezarea incepe sa se dezvolte vertiginos. Apar primele ziduri trainice de aparare, temple (cel mai mare fiind cel dedicat lui Apollo, patronul antic al Nessebarului), gimnaziile, teatrele si chiar cartiere rezidentiale pentru elenii de origine nobila. Trei secole mai tarziu, Messambria isi batea propriile drahme de aur si avea legaturi economice cu toate marile cetati-porturi din Marea Neagra, Marea Egee si Mediterana.

A urmat invazia romana din anul 72 i.Hr., moment in care grecii au
cedat orasul, fara lupta, mult mai puternicilor legionari. Inclus
permanent intre granitele Imperiului, Messemvria, pe numele sau
roman, continua sa se dezvolte, romanii aducand baile publice si
fortificand zidurile deja existente. Un important moment in
istoria asezarii l-a reprezentat scindarea Imperiului Roman si
trecerea Messemvriei in administratia Constantinopolui bizantin.
Crestinismul este introdus ca religie oficiala iar arhitectii de
varf ai Bizantului sunt trimisi sa schimbe radical fata
orasului. Atunci au aparut si primele biserici, cea mai
cunoscuta dintre ele fiind Sf. Sofia, dupa numele uriasei catedrale
din Constantinopol.

Hanul Krum al bulgarilor cucereste Messemvria in anul 812 iar
slavii si bulgarii se stabilesc in ceea ce ei aveau sa numeasca
Nessebar. Urmeaza o perioada in care Bizantul si bulgarii trec,
rand pe rand, sub autoritatea lor, cel mai bogat port al Marii
Negre din aceasta parte a Imperiului Bizantin. Apoi, fratii
Asan, in special Ionita Kaloyan, si tarii bulgari din aceeasi
dinastie, sunt cei care dau Nessebarului multimea de biserici si
bazilici existente si astazi (Nessebar este considerat orasul cu
cele mai multe biserici din lume raportat la numarul de
locuitori). Astel, au fost inaltate bisericile Sf.
Paraschiva (sec. XIII), Sfantul Todor (sec. XIV), Sfintii
Arhangheli Mihail si Gravril (sec. XIV), Sf. Ioan (sec.XIV), Sf.
Vasile (sec.XIV), Sf. Ilie sau Biserica Sfintei Fecioare din
aceeasi perioada, si asta ca sa numim numai cateva dintre
monumentele grandioase care au dus la includerea Nessebarului in
patrimoniul UNESCO.


Cucerit, in anul 1366 de contele Amedei al VI-lea de Savoia,
Nessebarul intra pentru secole sub dominatia Imperiul Otoman
incepand cu anul 1453, odata cu caderea Constantinopolului.
Impresionati de splendida asezare, sultanii nu au interzis
niciodata localnicilor sa se roage in bisericile crestine sau sa
isi ridice altele noi. Importanta sa se reduce, insa, si,
odata cu venirea unui val de pescari greci, orasul devine unul a
carui economie se reduce substantial de la comertul infloritor de
odinioara la pescuit, cresterea vitei de viei si a inului. Perioada
Renasterii este cea din care s-au pastrat cele mai multe cladiri
din Nessebar, de aici si aspectul medieval al orasului si al
labirintului sau de stradute.


Nessebar a inceput sa infloreasca din nou odata cu perioada
comunista, mai precis din anul 1958, an in care se bun bazele
complexului turistic Slunchev Bryag (Sunny Beach). Poate ca
nu intamplator, primele lucrari au avut loc chiar pe locul in care
erau amplasate doua fantani antice din care locuitorii Nessebarului
se aprovizionau cu apa. Astazi, turismul este cel care
sustine viata economica a Perlei Marii Negre si, la modul in care
autoritatile bulgare s-au ocupat de amenajarea statiunii, viitorul
Nessebarului nu poate fi decat unul demn de trecutul sau.


CITESTE SI:
- Shveshtari. Pe urmele regelui dac Dromihete
- Veliko Tarnovo - Pe urmele vechilor vlahi
- Callatis - povestea unei cetati
- Adio Ostriv Zminii, bine ai revenit Insula Serpilor!

daca mergeti la nessebar sa aveti grija la hoti si la casele de schimb valutar....parca s-au adunat toti hotii din Bulgaria acolo,atrasi de turistii care se calca in picioare...
Pentru cine s-a interesat de o agentie turistica, ceea ce am aflat la targul de turism este ca cei de pe insula isi organizeaza singuri pachetele turistice. Exista un feri-boot care face legatura cu tarmul. De aceea cauta statiunea si i-a legatura direct cu orice hotel de acolo este sfatul meu.
am fost in Bulgaria in 2007 si am stat la hotel Majestic in Sanny Beach,de aici am vizitat Nessebar-ul. Minunat loc, te simti fantastic,strazile,cladirile,magazinele micute,forfota instalata pe tot perimetrul insulitei, dar frumusetea locului este de vis.M-am simtit minunat,ce sa mai vorbim...m-as intoarce sa stau o vara acolo nu o zi.Oricum...am sa ma reintorc odata, pentru ca este unul din locurile dragi mie. Duceti-va dragii mei, vedeti insula Nessebar, merita toti banii, pana la ultima centima.Asa veti calatori in timp si veti simti magia locului.
Va rog spuneti-mi si mie (cei ce ati fost in Nessebar - Bulgaria), cu ce agentie de voiaj ati mers ..... bineanteles daca ati fost multumiti.... un nr de telefon sau o adresa de mail Am inteles din aceasta prezentare ca merita de facut un concediu acolo. Va multumesc
Am fost si eu pe mica insulita, e ca in povesti...Si daca tot va ginditi sa mergeti pe Nessebar, atunci sa nu uitati sa intrati si pe la cafeneaua lui Michell...e ceva tare deosebit..Recomand