Home - obiective turistice Articole Cape Town – fotbal si turism la capatul lumii
 
03.06.2010

Cape Town – fotbal si turism la capatul lumii

Cape Town – fotbal si turism la capatul lumii

Opt partide, cinci in faza grupelor, una in 8-imi, una in sferturi si o semifinala, va gazdui stadionul Green Point din Cape Town, centrul de atractie al orasului sud-african pe perioada Cupei Mondiale la Fotbal 2010... un regal fotbalistic in orasul numit, pe drept cuvant, Capitala Turismului Africii de Sud. Iar in ceea ce priveste turismul in Cape Town, cifrele vorbesc de la sine, circa 1,6 milioane de turisti (jumatate din intreaga populatie locala) viziteaza orasul anual, profitul inregistrat de pe urma acestora fiind de aproximativ 1,2 miliarde - da, ati auzit bine - miliarde, de Euro... iar autoritatile se asteapta ca in anul 2010 toate aceste cifre sa se dubleze.

Pe urmele vechilor exploratori

Nimeni nu stie cat de vechi este momentul in care primii oameni s-au stabilit in sudul Africii de Sud, in ceea ce mai tarziu avea sa devina Cape Town. Pesterile din imprejurimi a scos la iveala urme datand inca de acum 15.000 de ani desi, convingerea generala a antropologilor este aceea ca primii oameni au aparut in aceasta parte a lumii cu mult, mult inainte de dovezile gasite pana in prezent. Cert este ca prima atestare scrisa ii apartine navigatorului portughez Bartolomeo Diaz, in anul 1488, atunci cand acesta a botezat locul cu numele de Cabo das Tormentas (Capul Furtunilor), nume schimbat mai tarziu in Cabo da Boa Esperanca (Capul Bunei Sperante), datorita optimismului trezit in inima portughezilor cu privire la descoperirea rutei sudice catre Indii.



Lui Diaz i-a urmat exploratorul Vasco da Gama, noua ani mai tarziu, in 1497, dar niciun european nu a incercat sa intemeieze o colonie in sudul Africii pana in anul 1652, atunci cand olandezul Johan Anthoniszoon "Jan" van Riebeeck, un angajat al Companiei Indiilor olandeze de Est, a luat initiativa crearii unui port de aprovizionare pentru navele ce se indreptau catre Indii. Atunci a inceput si drama nativilor khoekhoe, ramura locala a bosimanilor, ce au fost nevoiti sa isi paraseasca locurile natale in favoarea europenilor nou veniti. Si tot atunci a inceput si uriasul export de sclavi adusi din Indonezia si Madagascar pentru a suplini lipsa fortei de munca a colonistilor olandezi. In fapt, miile de sclavi adusi in acele vremuri reprezinta urmasii unei mari parti a populatiei locale de astazi.



Dezvoltarea portului a fost una sinuoasa, de multa ori greoaie, situatie care s-a schimbat radical odata cu preluarea portului de catre britanici si cu descoperirea diamantelor si a aurului din zona, in secolul al XIX-lea. Exodul urias al aventurierilor si cautatorilor de aur din acea perioada, alaturi de dezvoltarea extrem de rapida a orasului, a facut ca, in mai putin de 100 de ani, Cape Town sa devina capitala legislativa a Africii de Sud. Si tot de la Cape Town pleca, odata cu primul discurs al lui Nelson Mandela, si valul schimbarilor care aveau sa aboleasca pentru totdeauna apartheidul si sa aduca in fruntea Africii de Sud primul presedinte de culoare.

Capitala turismului african

Odinioara, Cape Town era un loc de rau augur pentru marinari. Furtunile dese, sutele de epave esuate pe recifele de corali sau intre stancile insulelor din apropiere, curentii si valurile puternice, au facut din aceasta mica, pe atunci, localitate, casa miticei corabii fantoma Olandezul Zburator. Doar aici gasisera marinarii un echivalent al casei mortilor in care fantomele camarazilor lor se intorceau ca sa ii ia cu ele pe cei vii.

Apoi, Cape Town a devenit un veritabil El Dorado... Aurul si diamantele, unele dintre cele mai mari de pe glob, au adunat sute de mii de aventurieri aflati in cautarea norocului la capatul lumii. Mult mai tarziu, sud-africanii liberi au inteles ca adevaratul aur si adevarata valoare a tarii lor sta in insasi frumusetea ei. De aceea, astazi, Cape Town este cea mai importanta destinatie turistica a Africii de Sud si una dintre cele mai profitabile, din acest punct de vedere, din toata Africa. In aceeasi ordine de idei, va invitam la un scurt periplu prin ceea ce a dus faima Cape Town-ului in lumea turismului international...

Salbatica Africa de Sud - chiar daca sudul Africii de Sud nu este cea mai cautata zona pentru un safari, puteti sa traiti momente unice in salbaticia parcurilor nationale aflate chiar in preajma orasului. Fairy Glen, una dintre atractiile majore ale Cape Town-ului, se afla la doar o ora de mers cu masina fata de oras. Este, cu siguranta, locul ideal pentru a experimenta pe viu o intalnire cu Cei Cinci Uriasi salbatici ai Africii. Iar daca vreti sa traiti senzatia pe care o da o seara petrecuta printre lei, nu va ramane decat sa vizitati, la doar o ora si jumatate distanta de Cape Town, parcul Drakenstein Lion. Nu sunt uitati nici cei care adora catararile pe munte. Parcul National Table Mountain va ofera tot ceea ce va poate trece prin minte in materie de escaladari montane si birdwatching. In plus, doar aici puteti sa vizitati coloniile de pinguini din Africa de Sud.



Shopping-ul - Uitati de Paris, Londra, Viena sau Roma. Anul acesta, cumparaturile se fac in Cape Town, unul dintre cele mai mari centre comerciale ale lumii. Este vorba de asa numitul Canal Walk Shopping Centre, locul in care se regasesc peste 400 de magazine si mall-uri care se intrec in oferte si reduceri pentru turisti. Si daca nume precum Puma, Pringle of Scotland, Sissy Boy, Adidas, La Senza, Nike, Lacoste, Jeep, Levisons, Hugo Boss, Rockport, Nike, Soviet, Diesel, Nine West, Morgon de Toi, Accessorize, Fossil, The Body Shop, Uzzi, Timberland, Guess, Canterbury, Ecko Unltd, Converse, Mango sau Crabtree & Evelyn va spun ceva, atunci trebuie sa stiti ca toate acestea, si nu numai, va dau intalnire in Cape Town. Si, ca si cum nu era de ajuns, trebuie sa stiti si faptul ca in Cape Town se afla cea mai mare selectie de magazine specializate din toata emisfera sudica, fapt ce vorbeste de la sine despre calitatea produselor si serviciilor ce se regasesc in Canal Walk Shopping Centre.



Galeriile de arta - Peste 100 de galerii de arta asteapta sa fie descoperite in Cape Town. Majoritatea reflecta cultura sud-africana si se adreseaza tuturor acelora care vor sa simta, indeaproape, influentele bosimanilor sau zulusilor. Este, practic, o fereastra catre o lume care, multora dintre noi, ne este complet necunoscuta.



Bucataria sud-africana - Se spune ca savoarea unica a bucatariei sud-africane este data de modul in care maestrii bucatari din acest colt de lume reusesc sa imbine condimentele, un secret pastrat cu sfintenie de aceeasi bucatari care castiga sume fabuloase in unele dintre cele mai renumite restaurante ale lumii, restaurantele din Cape Town. Urme ale acestei bucatarii merg inapoi in timp cu sute de ani, atunci cand colonistii olandezi au adus sclavi din Sumatra pentru a suplini lipsa fortei de munca din fermele si gradinile ce trebuiau sa aprovizioneze corabiile din ruta catre Indii. Sclavii au adus cu ei condimentele asiatice (usturoiul, coriandrul, mustarul, menta, anasonul, curcuma, chimenul dulce, chimionul, nucsoara, sofranul sau cuisoarele; asta ca sa numim numai o parte dintre ele) si le-au imbinat cu ceea ce le oferea Africa de Sud. Astfel se nasteau specialitatile denningvleis - pulpa de miel, gatita la foc mic, cu mirodenii si otet, unul dintre cele mai apreciate feluri ale bucatariei sud-africane; oumens onder die kombers (batranul sub patura) - carne tocata si puternic condimentata, impachetata in frunze de varza; sau bobotie - chiftelute cu usturoi, sultana, migdale, frunze de dafin si alte mirodenii, totul garnisit cu crema de oua.



Epavele medievale - Inca din era navigatorilor portughezi, capul numit odinioara Capul Furtunilor si-a cerut tributul, tragand pe fundul oceanului mii de corabii. Specialistii au identificat, pana in prezent, peste 2500 de epave, din aproape 40 de tari diferite, dar sunt convinsi ca in mormantul de ape se afla cu mult mai multe. Unele dintre ele au fost scoase pe tarm, dar cele mai multe pot fi admirate in locul in care au fost zavorate pe veci. Nu trebuie decat sa cereti un permis de scufundare de le centrul aflat chiar in apropierea plajei si sa va lansati intr-un scuba-diving cum doar o data in viata puteti experimenta.



Stadionul Green Point - Peste 450 de milioane de euro au investit autoritatile din Cape Town in renovarea si aducerea la standarde de lux ale uneia dintre minunile arhitecturale din lumea sportului... Stadionul Green Point. Redus de la 70.000 la 55.000 de locuri, stadionul care gazduieste 8 meciuri ale Cupei Mondiale la Fotbal din acest an, inclusiv o semifinala, are o vedere superba catre masivul Table Mountain si a fost vopsit in culorile translucide ale norilor care stau vesnic pe coastele muntilor din apropiere. Mai mult, arhitectii germani care s-au ocupat de intregul proiect au realizat un acoperis revolutionar, care stocheaza apa pe care o refoloseste pentru a alimenta mai multe fantani arteziene din preajma stadionului.



Podgoriile - Desi pe piata vinurilor din Romania, vinurile sud-africane au intrat destul de recent, trebuie spus ca, pe plan international, ele rivalizeaza indeaproape cu soiurile deja celebre din Franta, Italia sau Grecia. Le puteti incerca savoarea, intr-un cadru de vis, la poalele masivului Table Mountain, la numai 45 de minute distanta de Cape Town. Statisticile arata ca podgoriile sud-africane au devenit o adevarata Mecca pentru turisti, astfel ca ele au fost incluse in majoritatea itinerariilor turistice din aceasta tara. In plus, pe aceleasi rute, sunteti purtati catre mai multe muzee, restaurante sau catre hoteluri de lux in care sa va petreceti o seara sau doua in aroma unica a strugurilor. Poate ca asta ar trebui sa fie o lectie pentru intreprinzatorii care vad in podgoriile romanesti doar o fabrica de bani si mai putin o destinatie cu un potential turistico-istoric deosebit.



Plajele - Ultimele, dar nu cele din urma, plajele din Africa de Sud va ofera senzatii pe care nu le puteti trai in alta parte a lumii. De ce? Pentru ca, la Cape Town, in aceeasi zi, puteti vizita cel putin cinci sau sase plaje diferite, fiecare dintre ele cu o alta clima si o alta atmosfera. Temperaturile variaza, in functie de zona, de la reci la foarte calde, astfel ca nu vi se va mai parea ciudat ca dimineata sa va imbaiati, in apropierea coloniilor de pinguini, in ape a caror temperatura nu depaseste, in medie, 13 grade Celsius; in timp ce seara, pe o alta plaja, sa va bucurati de temperaturi similare cu cele din nordul Mediteranei. Valurile uriase sunt ideale pentru cei care doresc sa isi incerce veleitatile de surferi in timp ce restaurantele de pe coasta va stau la dispozitie cu absolut tot ceea ce va puteti dori.

CITESTE SI:

 
 
Comenteaza
  • 22 septembrie 2013 / 01:32 foarte tare

    foarte tare.accept sa primesc smsuri,nu fac nimic si primesc bani.nu pare smecherie. http://www.vivasms.ro/h/bfc43ad936

  • 11 iunie 2010 / 16:25 eleonora

    Imaginile selectate de autorul articolului imi trezesc amintiri deosebit de placute si recunosc in descrierea succinta experienta pe care am trait-o timp de trei zile in zona Capului. Am avut posibilitatea sa cunosc si o altă zonă a Africii de Sud, situată la aproximativ 1000km de Cape Town, pe coasta estică a țării. Am vazut partea frumoasa a oraselor, dar și cartierele în care trăiesc oamenii cu posibilități modeste sau zonele periferice, în care locuiesc cei foarte săraci. Sigur ca esti puternic impresionat de nivelul diferit de viață, dar diferențele pe care le constați din goana masinii sunt considerabil atenuate de calitatea drumurilor, a serviciilor, amabilitatea locuitorilor, de respectul și grija pentru natură. M-am intrebat de ce noi nu suntem in stare să realizăm măcar pe jumatate din cat au realizat ei in ceea ce priveste punerea in valoare naturii africane. Pe lîngă cei cinci uriasi, varietatea de animale pe care ti-o descoperă un ghid avizat, flora specifică zonei Capului sau cea din savană, culorile apusului sau rasăritului de care ești „obligat„ să te bucuri într-o rezevație, Calea Lactee și Crucea Sudului care se conturează din ce in ce mai bine odată cu căderea rapidă a nopții sunt tot atatea motive sa-ti dorești să te intorci in această parte a lumii. Rezervațiile naturale sunt administrate de persoane particulare si acest lucru se vede și se simte în confortul pe care ti-l oferă. Oare la noi de ce este asa și nu poate fi ca la sud-africani? suntem cumva prea „civilizati„ sau nu cunoastem bucuriile simple pe care ți le oferă un trai mai modest? Simplitatea cu care isi prezintă obiceiurile prin dans și cîntec sau obiectele de artizanat vorbesc despre preocupările localnicilor, despre legatura foarte strînsă a acestora cu natura. Sunt multe situații care pot fi comentate pozitiv și de căte ori privesc fotografiile pe care le-am facut găsesc alte si alte aspecte care mă fac să mă gîndesc cu multă plăcere la zilele petrecute acolo. Nu cred ca e doar o părere, dar calitatea oamenilor și a familiilor pe care le-am cunoscut acolo se ridică la un alt nivel decît cel pe care-l cunoaștem noi. Sunt oameni deschisi, la care cuvîntul este cuvînt , iar o strîngere de mînă îți dă senzația de siguranță. Ca pretutindeni, oamenii sunt oameni, cu calitățile și defectele lor. Este imposibil să nu fie rău-făcători, hoți, ucigași dar avem dreptul să punem o etichetă și să blamăm un întreg popor? Își recunosc limitele și fac apel la vigilența și nivelul de înțelegere al turiștilor din toată lumea pentru a se proteja. Aș vrea să fiu participant la acest eveniment sportiv și aș vrea să cred că spiritul pe care îl manifestă localnicii la meciurilor de rugbi va domina și stadioanele de fotbal.

  • 10 iunie 2010 / 09:46 cornel vancia

    imaginile sint extraordinare

  • 07 iunie 2010 / 11:31 Ros

    Kostake, nu este adevarat ce spui tu. Cape Town este orasul cu cea mai mica criminalitate din Africa de Sud. Johanesburg, poate te referi, acela este pe primul loc. Insa spune.mi care oras mare din lume nu are criminalitate mare?? Rio? Brasilia? New York? Napoli? Gumesti! In Bucuresti tiganii intra in casele oamenilor noaptea cu "pisica" si omoara oameni amarati ptr. 30 roni, despre violurile si incesturile romanesti presa s.a plictisit sa scrie, asa ca omul normal nu mai are stire de cifre. Eu locuiesc in Cape Town, am o mica afacere inceputa de curand. Nimeni nu m.a deranjat vreodata, negrii sunt umili si educati /nu privesc la tine ca alb, toti ti se adreseaza cu "sir"...hm care * se adreseaza asa albilor romanilor?? Casele cu \ziduri da, reprezinta un specific al Africii de sud din timpurile coloniale, ca si piscinele ( datorita apelor reci ale oceanului Atlantic). Sigur insa ca saracia majoritatii populatiei native face ca oameni disperati si fara carte sa comita infractiuni majore, oameni care traiesc in "slam"urile de la marginile oraselor ( kmp intregi de case din carton fara apa, electricitate.etc, loc. 5-7 persoane in 4 mp.. Aceia ies in strada ptr. a protesta ptr. imbunatatirea conditiilor minime de trai si munca. Un fapt e clar. Actualele guverne nu au facut mai mult , ba chiar vizibil mult mai putin decat guvernele apartheid, ptr. milioanele de saraci negri. iar aceia se revolta impotriva guvernului mereu, urasc, si din disperare ori prostie mai fac si crime, insa stau acolo la ei, nu se amesteca cu lumea normala. Cape town e un oras frumos, oras al contrastelor ca toate orasele din SA.

  • 05 iunie 2010 / 09:29 delia

    in nume personal va multumesc pt aceste informatii. Superbe imaginile .