Home - obiective turistice Articole De ce imi plac elvetienii?
 
22.07.2010

De ce imi plac elvetienii?

De ce imi plac mie elvetienii

M-am intrebat mereu cum de o tara in care nu exista resurse naturale bogate, in care nu exista fluvii sau rauri importante, nu are o industrie grea si nici iesire la mare, asta ca sa enumar doar cateva dintre „lipsurile” Elvetiei, poate sa devina una dintre cele mai bogate si mai civilizate tari ale lumii. Ce anume ii determina pe elvetieni sa fie cei mai buni si care este motorul economiei unei tari care merge ca unsa? A fost nevoie sa vad pe viu ca sa inteleg ca adevarata avutie a Elvetiei sunt oamenii ei si modul in care vad ei rezolvarea unor probleme care altora li s-ar parea insurmontabile. Practic, diferenta incepe inca de la primul zbor pe care il efectuezi cu o cursa Swiss International AirLines…

De la hala industriala la restaurant de lux

In general, atunci cand iti propui sa iti petreci concediul in strainatate, din lista de prioritati nu va lipsi niciodata o vizita prin centrul istoric al orasului, prin magazine si prin restaurantele in care vei dori sa iei masa. Cine si-ar imagina ca, atunci cand vizitezi un oras, te poti bucura de imagini si locuri deosebite chiar la periferia acestuia, in locuri in care, pana nu demult, tronau fabrici, hale, cai ferate si depozite uriase? Ei bine, elvetienii din Zurich au vazut in tot acest spatiu o uriasa oportunitate pentru a se promova. Pare incredibil? Nu este decat inceputul...Inca de la primii pasi pe care ii faci la marginea orasului, ramai uimit de ceea ce s-a putut realiza in numai cateva decenii dintr-o fosta zona industriala.



Parcuri in care oamenii isi petrec timpul in familie sau cu prietenii, facand barbeque-uri, jucand frisball, odihnindu-se pe iarba sau luand masa la una dintre terasele special amenajate. Si totul se petrece la numai doi pasi de un apeduct strabatut de o cale ferata, apeduct construit in stil roman, de catre ingineri de origine italiana, in urma cu aproape doua secole. Ni se spune ca parcul nu este mai vechi de 10 ani, ca a fost inconjurat de tei si ca elvetienii l-au indragit pe data... iar ca imaginea sa fie completa, sub fiecare bolta a apeductului au fost deschise magazine...



Este evident ca elvetienii apreciaza produsele ecologice si cele hand-made. Altfel nu se poate explica succesul nebun pe care il are magazinul Freitag (Vineri), o veritabila mandrie locala, un magazin a carui incinta a fost realizata exclusiv din containere destinate transporturilor maritime si in care absolut toate produsele sunt realizate din deseuri plastice sau din cauciucul rezultat din topirea anvelopelor uzate. Si, nu, nu este vorba doar de constiinta civica...



In imediata apropiere se afla fostele hale ale fabricilor. Niciuna nu a fost demolata pentru a face loc unei alte cladiri. In schimb, in oricare dintre ele ai intra vei descoperi un adevarat rai al magazinelor de orice fel, al cluburilor destinate tinerilor si, mai ales, al restaurantelor de lux. Spatii verzi, cladiri vechi "imbracate" in "costume"moderne, suprarealiste, de sticla, intr-o adevarata desfatare pentru vizitatori, si totul la doar o aruncatura de bat de cateva complexuri rezidentiale noi ce imita motivul boltilor romane ale apeductului aflat la marginea orasului. Acesta este Zurich si acesta doar unul dintre motivele pentru care, personal, am simtit o adanca apreciere pentru elvetieni...

La pas prin Zurich

E greu sa nu te simti impresionat atunci cand strabati un oras a carui istorie se intinde pe mai bine 7000 de ani. Un oras care, in mare parte, si-a pastrat istoria, aerul medieval si impozanta pozitie de centru cultural al intregii Elvetii. Strazi inguste, presarate cu restaurante, hoteluri, terase si magazine; fantani publice a caror apa, potabila, este adusa direct din lacul Zurich; cladiri cochete, cu iz medieval; muzee si galerii de arta; cofetarii in care troneaza munti de ciocolata; un lac glaciar superb impanzit de iahturi si ambarcatiuni de toate felurile; parcuri si cladiri de patrimoniu; totul dublat pe fundal de o imagine impresionanta a Alpilor... intr-un cuvant, Zurich.

Ca esti un pasiont al shopping-ului sau nu, Bahnofstrasse - una dintre cele mai cunoscute strazi din lumea shopping-ului de lux - ramane oricand o atractie turistica. Zeci de magazine in care predomina celebrele ceasuri elvetiene, ciocolata si branzeturile, asta pe langa bijuteriile, anticariatele si cele mai cunoscute nume din lumea creatorilor de moda, toate intregesc o imagine superba a unui oras care impune respectul oricui. Si ce poate fi mai frumos, vorbesc aici in special pentru doamne si domnisoare, decat sa te opresti, dupa o vizita prin atatea magazine, si sa asculti, in aer liber, pe o banca, acordurile unui vals cantat de membrii filarmonicii din Zurich?



Mi-a fost greu ca, atunci cand, pe una dintre stradutele din labirintul centrului vechi,oprindu-ma in fata casei in care a locuit Lenin (da, acel Lenin) sa nu ma gandesc la o gluma care circula intens printre romani in perioada pre-decembrista. Se zice ca un ascultator al celebrului Radio Erevan ar fi intrebat, curios, daca se poate face reforma comunista in Elvetia. Raspunsul a fost cat se poate de prompt: Evident ca se poate, dar ar fi mare pacat. Si asta este si imaginea pe care o lasa Elvetia... un model al capitalismului occidental, al civilizatiei apusene si a culturii de sorginte germanica.



Un vechi dicton spune ca primul pas in cunoasterea unui popor incepe din bucataria acestuia. Evident, nu poti trece prin Elvetia fara sa incerci, macar in treacat, delicatesele locale. In Zurich exista o traditie indelungata a bucatariei vegetariene. Primul astfel de restaurant, Hiltl, a fost deschis in 1898, devenind in scurt timp un soi de Mecca pentru iubitorii de mancare vegetariana. Diversele specialitati ale bucatarilor multinationali va vor face sa uitati pentru o vreme de mancarurile pe baza de carne specifice, ce-i drept din belsug, bucatariei romanesti. Iar vreti sa incercati un deliciu culinar 100% elvetian, atunci trebuie sa incercati fondue. In principiu, termenul fondue se refera la inmuierea intr-un lichid (branza, ulei, sos de rosii, ciocolata) a unor diferite bucati de paine, carne, peste, fructe sau legume. Daca nu sunteti dispusi sa experimentati, mergeti la sigur cu fondue au fromage (bucati fine de paine inmuiate in branza) sau fondue bacchus (bucatele de carne de vita scaldate in vin, cu legume) iar la desert va recomandam fondue au chocolat. Veti savura bucatele delicioase de fructe scaldate in ciocolata.

Timpul trece altfel in Zurich... trece uimitor de repede, asemenea tuturor lucrurilor bune. Practic, nici nu simti cand a trecut ziua, cand ai vizitat o mare parte a orasului si te intrebi cat de multe ai mai fi putut vedea. Esti multumit, implinit dat si obosit, iar Zurich-ul iti ofera exact ceea ce ai nevoie in asemenea momente... o plimbare pe lac, la bordul unuia dintre vasele de agremenet. Va puteti imagina ceva mai frumos? Iar asta, dragi prieteni, este un alt motiv pentru care eu, personal, ii plac si ii admir pe elvetieni...

CITESTE SI:

 
 
Comenteaza
  • 30 ianuarie 2012 / 15:13 koko

    Articolul este dragut scris, desi in stilul turistic putin informat si cu admiratia romanului pt orice fel de alta natie (pornita dintr-un low self-esteem). De admirat este intr0adevar faptul ca o tara extrem de saraca la inceputul secolului (care a fost salvata o data de la foamete de noi, granarul Europei cu un transport de grane mare), a constientizat necesitatea tramsformarii intr-un loc extrem de curent si atractiv pentru turisti deci prin specificul asta. Ce nu e demn de lauda, insa, e jefuirea evreilor care si-au lasat cu incredere fondurile in bancile lor. Ajunge sa cunoasteti cativa elvetieni si veti vedea natura lor (gen marinarul care a ramas odata fara biscuiti iar acum tot strange pe faza asta, omul educat cu zambet pe fata dar care can and would eat you alive. Ca sa dai note unor locuitori sau chiar unui oras, trebuie sa le iei pulsul si asta presupune sa stai acolo cateva luni si sa te integrezi. Deci, articolul putea trata numai arhitectura si shoppingul :)

  • 17 noiembrie 2011 / 18:09 Romanaker

    Sorry, domnule "autor"[?] ,,, Elvetia nu inseamna doar Zurich iar, Swiss-ul aterizeaza si la Geneva [sau Genf daca ne vrem germanofoni ] !!! incerca, eventual, si Laussane, Lucerna, Sion, Basel, evident Berna si ... multe, multe alte locuri elvetiene si ... mai discutam !!!

  • 19 octombrie 2010 / 21:32 adina

    @ I N.:ce sa-i ceri bizonului?!? el tot la ce stie cel mai bine se gandeste! bizonul cu ceafa lata si cu neuroni atrofiati, produsul cert al ultimilor ani de 'educatie performanta' via 'democratia originala de Romania', nici nu concepe existenta unei tari ca Elvetia si, probabil, nici nu i-ar aprecia valoarea, acolo negasind cele doua repere ale existentei sale de animal cornut ;NESIMTIRE si MITOCANIE. Ceea ce ma mira totusi este cum a ajuns ipochimenul pe acest site?!mai bine si-ar vedea de manele si n-ar mai polua cu ineptiile lui un spatiu destinat oamenilor civilizati si de buna credinta!!

  • 04 septembrie 2010 / 11:07 Dorin Benedek

    De vină nu e fata, ci sistemul sanitar... În al 2-lea rând, o observaţie: nu se vede aproape de loc codul de securitate din site-ul cu voturile (site-ul nu mi-a trimis comentariul)... Pe această cale e ceva mai bine...

  • 03 septembrie 2010 / 15:43 oq

    Orasul de vis, Zurich! Nu este doar de vizitat in graba, ci trebuie descoperit si in timp..mereu alte evenimente, mereu in miscare.