Berea manastireasca – delicii cu aroma medievala

In acest articol:

Calugarii si berea

Revolutie, evolutie…

Traditie, bere si turism

Cand si cum a aparut berea ca bautura manastireasca nu se stie cu exactitate. Cel mai probabil, preotii, unii dintre putinii oameni care aveau acces la cele cateva tratate de medicina din vremea aceea, realizasera faptul ca apa, indiferent de unde ar fi provenit ea, era de cele mai multe ori contaminata. Se impunea astfel o fierbere sistematica a oricarei cantitati de apa destinata consumului. In plus, manastirile occidentale aveau nevoie sa atraga cat mai multi pelerini si, evident, banii acestora. Si cum apa curata nu era un stimulent suficient de puternic, aparitia berii in manastiri a venit ca o consecinta fireasca. In fond, calugarilor nu li se interzicea consumul de alcool ci doar li se cerea moderatie in ceea ce priveste cantitatea consumata. Iar daca aici adaugam si regula de a te intretine singur, decizia prelatilor din acele vremuri nu mai pare atat de bizara…

Berea, chiar si la inceputurile Evului Mediu, era o bautura extrem de populara, de usor de fabricat si de profitabila. Nu trebuie ascuns faptul ca mult mai apreciate erau manastirile care posedau crame si in care vinul se pastra timp de secole, spre deliciul oaspetilor de seama care calcau pragul acestor lacase de cult. Nu toate manastirile se aflau, insa, in apropierea unei podgorii. In schimb, cerealele, ingredientul necesar fabricarii berii, se puteau obtine usor in absolut orice parte a Europei. Mai mult, cerealele puteau rezista mult mai mult decat strugurii iar berea putea fi obtinuta, chiar si la comanda, in absolut orice perioada a anului, fara ca rezerva preotilor sa riste a se consuma.

Cele mai vechi marturii cu privire la existenta unei berarii in incinta unei manastiri vin din Franta, de la Abatia Saint Denis, acolo unde, in anul 768, apar primele documente cunoscute in care se prezinta detaliat productia unei bauturi din hamei (cervesia lupulina), bautura produsa chiar de preotii locali. Aceiasi preoti benedictini care au introdus reteta berii de hamei in Franta sustineau ca puteau obtine chiar doua feluri de bere. Prima, potio fortis, o bere mai tare, era destinata calugarilor, in timp ce varianta mai slaba era oferita calugaritelor.

O alta sursa medievala, de aceasta data din St. Gall, Elvetia, sustine ca in secolul al IX-lea, in abatia din aceasta localitate (cu greu se poate vorbi de orase in secolul al IX-lea) existau, nici mai mult, nici mai putin, decat trei berarii. Documentele vremii descriu detaliat modul in care se producea berea dar, mai mult, arata si faptul ca preotii elvetieni producea trei feluri de bere. "Prima melior" era berea de cea mai buna calitate si era rezervata nobililor si oaspetilor de marca. Urma "cervisia", o bere oarecum intermediara ce era destinata prelatilor, in timp ce ultimul tip de bere, "tertia", era oferit exlusiv pelerinilor si oamenilor de conditie joasa.

Afacerea a mers atat de bine, incat in jurul anului 1000, in Europa occidentala sunt mentionate peste 500 de berarii manastiresti. Ceea ce este si mai important este faptul ca preotii nu s-au multumit cu retetele vechi de secole ci au incercat sa ridice de fiecare data calitatea propriilor lor bauturi. Astfel, apar si primele mentiuni despre berea fabricata prin fermentatie usoara, reteta ce se regaseste in secolul al XI-lea in Munchen. Nu numai ca licorile bahice manastiresti devenisera unele de renume, dar in Europa se nastea o noua forma de comert, comertul la scara larga cu bere manastireasca, promotorul uriasei industrii din ziua de azi…

Apoi, odata cu aparitia ordinului Cistercian, caci despre el era vorba la inceputul acestui articol, majoritatea berariilor manastiresti au inceput, treptat, sa se regaseasca in incita abatiilor acestui ordin. Nu din vreo inginerie afacerista, ci din simplul fapt ca ei, cistercienii, erau cei mai apropiati de regulile si invataturile sfantului Benedict, cel care le cerea preotilor sa se intretina singuri, fara a apela la donatiile si mila oamenilor.

Cum orice inceput isi are si un sfarsit, asa s-a intamplat si cu infloritoare afacere a preotilor cistercieni. Era evident ca o asemenea oportunitate nu putea scapa laicilori care, in secolul al XV-lea, depasisera deja cu mult cantitatea pe care preotii o puteau produce. Si chiar daca se bucurau deja de o traditie de secole, iar calitatea berii produsa de ei era net superioara, pentru marea masa de oameni saraci, cantitatea a primat. Berariile manastiresti s-au inchis pe rand, astfel incat, in secolul al XV-lea, cu greu se mai puteau gasi astfel de stabilimente in Franta. Una dintre putinele berarii care a rezistat acelor vremuri a fost cea din abatia Saint Laurent, Franta, dar si ea avea sa dispara cateva secole mai tarziu, in urma distrugerilor lasate in urma de Revolutia Franceza.

Instaurarea republicii in Franta a insemnat sfarsitul si pentru multe dintre abatiile care inca mai produceau bere. Extrem de putine au profitat de avantul luat de descoperirile tehnilogice pentru a-si imbunatati retetele, dar cele care au facut-o au purtat traditia, cel putin in Hexagon, pana la inceputul secolului XX.

Intre timp, consumul berii explodase. Manastirile nu mai puteau concura cu berariile laice in astfel de conditii. Cum profitul era unul aproape modic sau lipsea cu desavarsire, preotii au renuntat la a mai produce bere sau, cei mai conservatori dintre ei, au continuat sa produca doar atat cat era nevoie pentru propriile lor necesitati. Si, ca si cum nu era de ajuns, pentru a profita de traditia si renumele berii manastiresti, multe dintre companiile private au imprumutat vechi denumiri ale acestei bauturi, atribuindu-si, pe nedrept, un succes la care nu contribuisera in niciun fel.

Pana la sfarsitul primului Razboi Mondial, absolut toate berariile franceze manastiresti disparusera. Aproape la fel se intamplase si in Germania si centrul Europei. In schimb, 6 manastiri (cinci in Belgia si una in Olanda) au continuat sa duca mai departe o traditie ce depasea deja un mileniu. Acestora li s-a adaugat in anul 1998 si braseria Sint-Benedictusabdij de Achelse Kluis, de fapt o redeschidere a unei stravechi berarii belgiene distrusa de bombardamentele germane in anul 1917. Traditiile nu s-au uitat niciodata. In incintele acestor manastiri exista astazi cafenele sau braserii unde turistii veniti din toata lumea se aduna in numar urias pentru a se bucura de unul dintre ultimele delicii cu iz medieval din Europa. Cele 7 berarii, unite intr-o asociatie care sa le apere drepturile, sunt singurele din lume care mai comercializeaza berea, si o fac pentru pentru a acoperi cheltuielile necesare intretinerii manastirilor sau operelor caritabile ale preotilor.

Cea mai veche si mai cunoscuta dintre toate este Bieres de Chimay din Belgia, o berarie care produce anual circa 123.000 de hectolitri de bere, mult prea putin fata de cererea uriasa venita din partea turistilor. Este urmata de Brasserie d'Orval, Brasserie de Rochefort, Brouwerij der Trappisten van Westmalle si de Brouweril Westvletere, in Belgia. Singura manastire olandeza in care se mai obtine berea este Brouwerij de Koningshoeve. In cazul unora dintre ele, productia nu depaseste 4.500 de hectolitri, o cantitate care le asigura preotilor un minim necesar pentru subzistenta.

Dar, asa cum a fost intotdeauna, calitatea a fost adevaratul motiv al continuitatii berii printre calugarii cistercieni. Chiar daca nu poate concura cu marii producatori ai lumii, berea manastireasca atrage multi, extrem de multi, turisti. De fapt, cine stie? Poate ca tocmai gaselnita primilor cistercieni va deveni motorul care sa duca mai departe, prin veacuri, o traditie atat de frumoasa…

CITESTE SI:

• Berea veche de 9000 de ani ajunge in magazine
• Cea mai tare bere din Marea Britanie a fost interzisa
• Berea - dusmanul no.1 al osteoporozei