Lumea imbracata in Rosu (FOTO)
Culorile sunt mai mult decat un simplu produs al spectrului de lumina vizibil, cel pe care ochii nostri il percep, iar creierul il proceseaza. Mintea noastra receptioneaza anumite culori, asociindu-le cu emotii brute si cu trairi la nivel subconstient; odata creata, aceasta conexiune depaseste limitele simbolismului pur si simplu, si actioneaza ca o forma de comunicare non-verbala. Sa vedem ce inseamna pentru noi culoarea rosie, caracteristica atator simboluri umane si regasita in atatea feluri in natura si in lumea creata de om.
- In acest articol:
- O lume rosie
- De la pasiune la feng shui
































































Culoare a pasiunii, Rosu este puternic si
patimas, reprezentand cromatic o gama foarte numeroasa de
emotii intense si contradictorii, de la furie, ura si violenta,
pana la dragoste arzatoare, pasiune si dorinta. Rosu reprezinta
atat Diavolul cat si pe Cupidon, zeul roman al erosului. Este o
culoare dinamica, agresiva, indrazneata si extrovertita, asociata
adesea cu energia, cu razboiul si pericolul, cu forta, puterea,
determinarea si exaltarea.
Rosu este insusi sangele, un simbol dar si un
element propriu-zis al vietii. Rosii sunt multe flori, fructele
coapte, dar si obrajii oamenilor sanatosi, de unde o asociere si cu
starea de bine si de implinire. Sub patronajul culorii rosii se
afla si pulsul accelerat, bataile inimii, respiratia intensa si
presiunea arteriala ridicata. Expresia "a vedea rosu in fata
ochilor" indica furie si poate face referire nu doar la stimularea
enervarii prin rosu, cat si la reactia fizica aferenta acestei
stari - inrosirea naturala a obrajilor. De asemenea, atunci cand o
persoana este indragostita, emotionata sau rusinata, bataile inimii
i se accelereaza, iar pielea corpului tinde sa capete o nuanta mai
rosiatica. Inima in sine este rosie, plina de sange si cel dintai
organ, din tot corpul, asociat cu sangele si cu rosul.
Rosu este folosit frecvent ca simbol pentru vina,
pacat, manie si adesea legat de erotism si sex. Toate aceste
tendinte isi au radacinile in lumea ebraica, fiind mostenite de
crestinatate, care mai asociaza rosu cu sangele varsat prin crima
si il leaga, in general, de culpa. Culoarea a mai fost asociata cu
prostituatele si cu casele de toleranta - Districtul Rosu din
Amsterdam si lupanarele din vechime.
In religia catolica, rosu reprezinta inversunare, dusmanie, unul
dintre Cele Sapte Pacate Capitale. Satana este adesea
reprezentat, in inconografie, in nuante rosii, fie avand pielea,
fie purtand haine de aceasta culoare. Apoi, atat grecii cat si
evreii considerau culoarea rosie un simbol al sacrificiului. Exista
aceia carora le place rosu pentru ca este stralucitor si vivace,
dar si cei care il urasc pentru ca au suferit rani adanci, fizic,
si simpla prezenta a acestei culori le aminteste de sange sau de
trauma suferita.
Folosirea culorii rosii poate face minuni in multe
privinte, mai ales in doze mici, cand se dovedeste adesea
mai eficienta decat in cantitati mari, fiind foarte puternica.
Este, in acelasi timp, o culoare calda, care invioreaza si ne pune
in miscare, stimuland stari, de la optimism pana la violenta.
Culorile calde par mai ample, mai voluminoase decat cele reci,
asadar rosu predomina, spre exemplu, intr-o combinatie cu albastru
chiar daca sunt folosite in cantitati egale. Culorile calde par mai
apropiate de privitor, in timp ce culorile reci par mai
distantate.
Uzitata in vestimentatie, culoarea rosie face ca o persoana
sa fie mai usor de observat, dar ii da aceleiasi persoane
si senzatia de greutate sporita si voluminozitate. Fiind o culoare
extrema, rosul hainelor se poate dovedi un partener riscant in
cazul oamenilor aflati in negocieri sau confruntari. Masinile rosii
sunt tinte atractive in randul hotilor si par sa atraga mai mult si
radarele politiei rutiere. Decoratorii spun ca o mobila rosie este
perfecta pentru a atrage atentia. Specialistii in gastronomie
sustin ca, in antichitate, cand oamenii cautau mancare, au invatat
sa evite alimentele toxice sau otravitoare, prin faptul ca
majoritatea hranei comestibile era rosie. Aditional, creste pofta
de mancare prin accelerarea functiilor metabolice, acesta este
motivul pentru care rosu este o culoare atat de populara in
restaurante.
Tot rosu aduce textul si imaginea la suprafata, in
prim-plan, facand ceva care merita mentionat observabil,
evidentiat, sau indicand ceva alarmant. In scoala, culoarea rosie
este cea care corecteaza greselile. Rosu se folosest des ca o
culoare de accentuare pentru a stimula oamenii sa ia decizii
rapide, precum etichete si afise cu inscriptia "Cumpara acum!", in
magazine, sau "Da click aici", pe Internet. In publicitate, se
foloseste des rosu pentru a evoca trairi erotice - buze rosi,
unghii rosii, "Femeia in Rosu", etc. De vreme ce este asociata cu
energia, se foloseste des la promovarea bauturilor energizante, a
jocurilor, masinilor, precum si diferitelor articole relationate
cu sportul si cu activitatea fizica intensa.
O banca a ajuns la concluzia ca randurile formate in dreptul
ghiseurilor se micsorau mai repede atunci cand culoarea rosie a
inceput sa fie folosita in proportie mai mare in incinta
institutiei. De asemenea, intr-un studiu efectuat pe cateva sute de
studenti, un cercetator a aflat ca acestia raspundeau mai rapid la
sugestii sub influenta luminii rosi decat in prezenta celei
verzi.
In heraldica, rosu este folosit si ca simbol al curajului
si sacrificiului, in ideea varsarii de sange ca jertfa sau
prin confruntarea cu un pericol letal. Exemple ale acestui lucru se
regasesc pe multe steaguri, inclusiv pe cel romanesc. In
Crestinism, rosu este culoarea martirilor religiosi care au murit
in numele credintei lor. In mitologia romana, aceasta nuanta este
asociata cu Marte, zeul razboiului. Un general roman care repurta
un triumf in lupta avea intregul corp pictat in rosu, ca onor
pentru realizarea lui.
Rosul atrage atentia oamenilor si este folosit
adesea fie in sens negativ, pentru a indica pericolul - cum ar fi
cazul semnelor de voltaj ridicat sau de urgenta - fie pozitiv,
indeosebi din ratiuni de promovare, pentru ca castiga atentia cat
mai multor privitori. Studiile au indicat ca rosu starneste cele
mai puternice reactii dintre toate culorile, asadar, cercetatorii
au recomandat aceasta culoare pentru semnalele de avertizare,
ethichete si indicatoare. Datorita acestui lucru, rosu este larg
folosit ca semnal de pericol, pentru avertizarea oamenilor cu
privire la temperaturi ridicate sau inflamabilitate, sau chiar
pentru semnalizarea avertizmentelor in sport. Cum rosu are o
vizibilitate ridicata, indicatoarele rutiere si luminile
semaforului pentru oprire sau interdictie au aceasta culoare, ca sa
atraga atentia soferilor. Pulsarea luminii rosii denota pericol sau
urgenta, iar echipamentele si vehiculele pompierilor sunt in
general rosii.
Rosu impacheteaza sensuri diferite nu doar de la
civilizatie la civilizatie sau de la era la era, dar chiar si in
interiorul propriei noastre culturi si a timpului nostru.
Rosu este putere, de aici cravatele rosii ale oamenilor de afaceri
si covorul rosu intins pentru celebritati sau vip-uri. In China,
aceasta culoare este norocoasa si de bun augur, asadar multe
lucruri de aici sunt rosii. De anul nou, banii sunt oferiti in
plicuri rosii - denumite hong bao - pentru a aduce prosperitate si
noroc in noul an. La nuntile traditionale chineze, ginerele si
mireasa sunt imbracati integral in rosu, iar altarele sunt ornate
cu matase rosie.
Rosu este culoarea Sudului, a focului, a Pasarii Phoenix,
a verii si duce cu sine o consistenta conotatie pozitiva, fiind
asociata cu vitejia, loialitatea, onoarea, succesul, norocul,
fertilitatea, pasiunea, sanatatea, fericirea, bucuria si
prosperitatea. Reprezinta fructificarea si nasterea. Pe parte
negativa, necrologurile sunt, traditional, scrise cu rosu, iar
scrierea in acelasi fel a numelui unei persoane reprezinta, in
general, eliminarea sa intr-un fel sau altul, dintr-o lista sau un
grup. Rosu mai este asociat atat cu femininul Yin cat si cu
masculinul Yang, in functie de sursa. Atunci cand cineva se
sinucide, in special o femeie, si vrea sa isi bantuie persoana
iubita, se va imbraca in prealabil in rosu din cap pana in
picioare.
In Japonia, rosu este culoarea traditioanla a figurilor
eroice. In sub-continentul Indian, aceeasi culoare este
traditionala pentru rochile mireselor si adesea reprezentata ca
simbol cromatic pentru femeile maritate. Culoarea este asociata cu
sexualitatea in relatiile de cuplu casatorit prin legatura sa cu
inima si fertilitatea. Este, in acelasi timp, culoarea bunastarii,
a frumusetii, a zeitei Lakshmi si investita cu potentialul
alungarii spiritelor.
In Africa Centrala, razboinicii Ndembu se manjesc cu o
substanta rosie in timpul ceremoniilor tribale. Cum
cultura lor vede in aceasta culoare un simbol al vietii si al
sanatatii, si oamenii bolnavi sunt pictati cu ea. Ndembu vad rosu
ambivalent, mai bun decat negru, dar nu la fel de bun ca albul. Dar
in alte parti ale Africii, rosu este o culoare a mahnirii,
reprezentand moarte. Data fiind acesta legatura, rosu are de a face
cu moartea in multe zone africane, Crucea Rosie schimbandu-si
culoarea in alb in diferite parti ale continentului. In Rusia,
Bolsevicii au folosit un steag rosu atunci cand l-au inlaturat pe
Tar de la putere, motiv pentru care rosu a fost asociat cu ideea de
comunism. Asocierea spaniola tipica cu rosu este traditionala
"Fiesta a Coridei", culoarea reprezentand aici sangele, sangele
taurulului si arena insangerata - sange si nisip.
Culoarea rosie este una dintre culorile de baza ale
spectrului luminos vizibil, celelalte doua fiind verde si
albastru. Lumina rosie este prima absorbita de apa de mare, asadar
multi pesti si multe nevertebrate marine care par de un rosu
stralucitor, sunt, de fapt, negre in habitatul lor natal. Rosu este
strans legat de foc, soare, unele stele si cerul la asfintit sau la
rasarit. Stelele in tipul spectral M - cu temperaturile cele mai
scazute - sunt clasificate ca stele rosii. Marte este denumita
Planeta Rosie gratie tentei rosiatice a suprafetei sale, conferita
de oxidul de fier abundent acolo. Obiecte astronomice care se misca
in sensul opus observatorului afiseaza o urma rosie.
Statisticile arata ca masinile rosii sunt mai des implicate
in accidente. Medium-urile care pretind ca pot observa
aura umana cu cel de-al treilea ochi sustin ca o persoana cu aura
rosie se afla intr-o perioada ce necesita sanatate puternica si
rezistenta fizica, asa cum ar fi cazul sportivilor sau al celor
care depun eforutri fizice intense. Potrivit anumitor credinte,
atunci cand culorile feng shui sunt folosite corespunzator, ele vor
atrage energia dorita intr-un mediu. Culoarea rosie aduce cu sine
energia elementului Foc in feng shui, care a fost dintotdeauna un
simbol al energiei divine si poate fi atat destructiva cat si
creativa. Reprezinta energia Soarelui si a vietii. Un element Foc
feng shui bine balansat va aduce in camin bucurie, entuziasm si
dorinta sexuala.
In feng shui, decorarea cu rosu semnifica bogatie si
lux, dar folosit in cantitati prea mari poate aduce
neliniste, puseuri de furi si suprastimulare. Se recomanda atentia
la intrebuintarea sa excesiva, dar unii sunt de acord cu folosirea
sa libera in sufragerie si bucatarie. Se sugereaza limitarea
culorii rosii in estul si sud-estul casei, precum si in
vest-nord-vestul locuintei, directii guvernate de elementele Lemn
si Metal. Totusi, intrebuintarea sa este excelenta spre sud - faima
si reputatie - deoarece acest punct cardinal se potriveste cu
elementul Foc.

Selectia de poze e super.
Cele mai tari poze de pe net le gasesti pe picxive com.
E trist ca pe un astfel de site, mai ales la asemenea articole, comenteaza niste decerebrati care ar mertia sa-si petreaca tot restul vietii inchisi intr-o institutie psihiatrica. Democratia si libertatea opiniei pe internet sunt deplorabile de multe ori, iar aici, pe Descopera, vad cele mai multe exemple... Mi-e scarba... Felicitari pentru articol si va urez ca, mai devreme sau mai tarziu, sa ajungeti totusi sa aveti comentatorii cu o inteligenta pe masura voastra.
Ce e aia ma? Voi nu sunteti sanatosi? Nu-mi vine sa cred ce aveti asemenea idei tampite.
frumoase poze,si bine gandit, felicitari Alexandru !