Cele mai captivante trasee de mountain bike din Europa
In prezent, cand omenirea civilizata devine constienta din ce in ce mai mult de numeroasele probleme aduse de automobile, tot mai multi dintre noi redescoperim beneficiile mersului pe bicicleta. In sute de varietati si modele adaptate tuturor cerintelor, bicicletele ne ajuta sa redescoperim natura intr-un mod cu totul si cu totul inedit. Stiu, in Romania mountain bike-ul sau macar ciclismul de oras inca nu se bucura de recunoasterea si valoarea pe care o merita, cu toate ca si tara noastra ar putea avea o multime de oportunitati pentru practicarea sa. Insa, pana cand societatea noastra si autoritatile vor acorda atentia si respecul cuvenit ciclismului amator, sa trecem in revista cele mai pretuite rute de ciclism de peste granita.
Peninsula Peloponez -
Grecia
Daca nu te dai in vant dupa pedalatul prin padurile nordice ale
Batranului Continent, poti incerca oricand una dintre rutele de
ciclism in natura din Tara Zeilor. Grecia este putin cunoscuta
publicului larg pentru traseele sale de ciclism. In pofida acestui
aspect, poti alege o escapada senzationala cu bicicleta in
Peloponez. Pregateste-te, deci, pentru pedalat prin peisajul idilic
al Arcadiei, unde poti opri pentru o clipa spre a le aduce un
binemeritat omagiu zeilor si eroilor. In apropiere se afla locul
unde s-a tinut prima Olimpiada din istorie. Daca ai o conditie
fizica buna, de ce sa nu te aventurezi pentru un drum in regatul
vechilor spartani? Intr-adevar, traseul spre statuia legendarului
rege-erou Leonidas este accidentat, dar odata ce mii de turisti si
localnici il parcurg cu bicicleta, de ce nu ai incerca si tu?

Picos de Europa -
Spania
Traseele de ciclism din acest loc mirific au fost puse pe nedrept
in umbra de traseele similare din Pirinei si Sierra Nevada, din
simplul motiv ca ultimele doua destinatii de pedalat sunt situate
la o inaltime mai mare decat Picos de Europa. Zona in sine este
printre cele mai salbatice din Spania. Singurele fiinte cu care te
vei intalni pe aici sunt cateva turme de oi cu sau vreun urs care
adulmeca timid si temator orizonturile inainte de a se pierde in
padure. Fii pe pace, ursii din Spania sunt mult mai fricosi si mai
putini decat confratii lor din Carpati. Picos de Europa se afla
situat in nordul Spaniei si beneficiaza de clima umeda adusa de
Oceanul Atlantic. Din acest motiv nu strica sa fii pregatit pentru
ploaie sau ceata deasa. Cand este soare (si regiunea este una
insorita), privelistea este maiestuoasa si salbatica.

Provence -
Franta
Provincia Provence (daca-i putem spune asa) are tot ce isi poate
dori un impatimit al ciclismului, fie el un simplu pasionat sau un
dependent de adrenalina scursa direct din ghidonul bicicletei.
Vremea este una de exceptie (cu toate ca in zilele de vara poate
deveni uneori caniculara), peisajele sunt pur si simplu splendide,
plus ca beneficiezi de rute goale, foarte putin circulate. Nu mai
pomenesc de faima bucatariei locale, podgoriile si vinul provensal!
Alege orice traseu care duce spre Luberon, acolo vei vedea niste
sate asezate intr-o ambianta naturala de vis. Daca esti genul mai
nervos, care vrea sa chinuie bicicleta cu orice pret, alege o ruta
spre Giono-esque spre Plateau de Sault. Iar daca nici acum nu esti
multumit si simti ca te poti pune de le egal la egal cu Provence,
incearca sa ajungi pe varful Muntelui Ventoux, Le Geant du
Provence, cum il numesc localnicii. Aici poti face un scurt
pelerinaj obligatoriu pentru orice ciclist adevarat: la memorialul
dedicat lui Tom Simson, primul englez care a castigat Turul Frantei
si a avut dreptul sa imbrace celebrul tricou galben. Tom Simpson a
murit in anul 1967, in timp ce pedala prin vaile muntelui.

Dolomitii
italieni
Dolomitii sunt pentru ciclistii italieni si pentru concursul Gito
d'Italia, exact ce sunt pantele vestice ale Alpilor si Tour de
France pentru ciclistii francezi. Tradus pentru profani, asta
inseamna ceva de genul: cel mai greu, cel mai frumos, cel mai
epuizant traseu de ciclism din Italia. In Alpii italieni exista
numeroase alte rute legendare, precum Stelvio, Gavia si Mortirolo,
insa doar numele Dolomitilor provoaca tremuraturi reci pe spinarea
initiatilor in ciclism. Cine isi permite sa infrunte Dolomitii la
ghidonul unei biciclete corespunzatoare, trebuie sa faca macar un
popas in Cortina d'Ampezzo, capitala regionala. Totul va fi de vis:
cazarea, mancarea, vinurile, oamenii, peisajul... Astfel, nici
Dolomitii nu ti se vor mai parea atat de necrutatori!

Pirineii francezi
Mai putin cunoscuti decat Alpii francezi, cand vine vorba de
traseele Tour de France, Muntii Pirinei de pe versantul francez au
multe de oferit. Daca vei strabate vreodata in saua bicicletei
traseul dintre Alpe d'Huez si bucata de Tara Bascilor franceza, vei
intelege perfect atractia degajata de aceste locuri. Altitudinile
medii unde sunt situate traseele de mountain bike sunt mai scazute
decat cele din Alpi, dar nu coboara sub 2.000 de metri. In plus,
sunt chiar mai abrupte, ceea ce duce la cresterea gradului de
spectaculozitate. Evita drumurile principale din vai: sunt multe
automobile pe acolo. Daca vrei un traseu de neuitat, incerca sa
ajungi din Tara Bascilor spre Soudet si Bargagui. Daca ai bani cu
toptanul si te-a palit iremediabil microbul mountain bike-ului,
vezi ca in oraselul Gerde, exista centrul de ciclism a lui Laurent
Fignon, de doua ori castigator al Turului Frantei, ce ofera cursuri
de ciclism precum si conditii de cazare de lux. Pretul pentru sapte
zile si sase nopti este de 899 euro.

Alpii
francezi
Alpii din interiorul granitelor franceze si-au castigat renumele in
urma numeroaselor editii ale Tour de France, cea mai prestigioasa
intrecere din lume pentru ciclistii profesionisti. Daca sunteti
niste simpli amatori de mountain bike, nu trebuie sa va blazati:
regiunea ofera din plin conditii pentru pedalatul prin natura
pentru orice amator. Retineti ca in pofida miilor de fani ai
ciclismului care vin anual in Alpii francezi doar pentru a-si vedea
si incuraja idolii, alte cateva mii de iubitori ai muntelui si
ciclismului, vin aici pentru a pedala linisiti pe aceleasi trasee
ale Turului Frantei. Tu de ce sa nu faci parte dintre ei? Poti
trece prin celebrele Col de Galibier si Col d'Izoard, dar nu ignora
nici alternativele mai puitn cunoscute. Incearca, spre exemplu,
traseul spre Cormet de Roseland: este pitoresc, salbatic si
solicitant!

Belgia
Retineti doar atat: nici Italia, nici macar Franta nu ofera atatea
piste de ciclism pentru amatori cate ofera Belgia. In plus, aici
puteti pedala pe doua piste legendare si clasice pentru ciclismul
de prestigiu: Tour de Flandres si cea dintre Liege-Bastogne-Liege.
Sunt trasee de o zi, limitate doar de geografia restransa a
Belgiei. Daca vrei sa te razbuni pe bicicleta, incerca doar Tour de
Flandres si forteaza pe dealurile si colinele de pe traseu. Daca
vrei un traseu presarat cu peisaje idilice, incerca tururile
dinspre Liege spre Ardeni. Pe pariu ca revii in Belgia?

Irlanda
Cine s-ar fi gandit ca tara spiridusilor, elfilor, zanelor,
gnomilor si a intregii populatii a imaginarului mitologic celtic
poseda si niste rute de ciclism absolut fantastice? Insusi Sam
Elliot a inaugurat, in anul 1950, ciclismul de masa in Irlanda.
Pentru ca, in anul 1980, doi dintre cei mai in voga ciclisti ai
momentului, Sean Kelly si Stephen Roche sa definitiveze rutele de
pedalat in natura. Aici ai parte de un minunat paradox: in orice
moment poti sa iti repui la loc caloriile pierdute prin pedalare...
cu o halba inspumata de bere neagra Guinness. Revenind la
biciclete, unele dintre cele mai apreciate trasee sunt cele dintre
orasele Cork si Galway. Daca vrei peisaje cu adevarat mirifice,
indreapta-te spre peninsulele Beara, Riveragh si Dingle. Iar daca
vrei sa pedalezi mult timp in paralel cu oceanul, du-te spre coasta
de vest intre Burren si Co Mayo.

South Downs -
Anglia
Cu siguranta nu se afla intre cele mai cunoscute rute de ciclism
din Europa. Probabil, nici din Anglia, dar poate ca tocmai aici
este tot farmecul. Traseul de la South Downs merita mentionat chiar
si numai pentru faptul ca ofera o pista de peste 160 de kilometri,
aproape libera de automobile, intre orasele Winchester si
Eastbourne. Portiunea South Downs Way este una dintre cele mai
apreciate de catre amatorii de off-road cycling. Ciclistii mai
hardocore din fire se pot intrece pe sine lansandu-se pe portiuni
abrupte, in timp ce ciclistii de weekend, copii sau persoanele
varstnice pot pedala linistiti admirand panorama. De fapt, pentru
cea mai mare partea a traseului, nici nu ai nevoie de o mountain
bike rezistenta. Toate categoriile de ciclisti se pot bucura in
voie de privelistea si de clima blanda pentru cea mai mare parte a
anului.

Yorkshire Dales -
Anglia
Culmea pentru Anglia, in Yorkshire Dales majoritatea zilelor sunt
insorite. Un alt aliat este linistea... poti face orice cascadorie
cu bicicleta pe dalele de piatra care imprejmuiesc pistele. In
plus, unde altundeva in Marea Britanie poti regasi genul de
urcusuri din Tour de France? Si inca adaptate pentru ciclistii
amatori? Portiunile de urcus din vale catre varf sunt presarate cu
obstacole artificiale de dificultate medie, foarte potrivite pentru
o partida de ciclism epuizanta, dar ferita de cazaturi si
accidentari. Daca vrei mai mult si te tine atat fizicul, cat si
bicicleta din dotare, incerca traseul de o zi Etape du Dales. Nu
vei regreta!


Site-ul dvs a fost adaugat in lista de recomandari a blogului http://daniel-nita.*.com Astept un articol interesant cu traseele de mountain bike din Romania. O zi buna.
@razvan Am modificat. Multumim pentru sesizare
Nu stiu cand a fost scris articolul, insa Laurent Fignon nu poate oferi lectii de ciclism din moment ce a decedat pe 31 august 2010.
multumesc
ati uitat Alpi austrieci si Turcia ( Antalya ) ... in Belgia sunt trasee bune pentru road bike nu pentru mountain bike ...