Imagini înşelătoare ale destinaţiilor de vacanţă
Nu de puţine ori, ne alegem destinaţiile de vacanţă orientându-ne (şi) după imaginile pe care agenţiile turistice sau hotelurile le folosesc în campaniile de promovare a pachetelor pe care le oferă - chiar dacă ştim deja, din înţelepciunea bătrânilor, că “nu este bine să te iei după aspect”. Portalul de turism Oyster.com trage un foarte plastic şi de impact semnal de alarmă privitor la criteriile opţiunilor noastre pentru relaxare.
Astfel, reprezentanţi Oyster au vizitat, incognito, mai multe
hoteluri şi destinaţii de vacanţă populare din toată lumea şi au
realizat sute de fotografii ale acestor locuri, pentru ca
vizitatorii site-ului, aflaţi în căutare de idei, să ştie bine ce
aleg. Pentru a evidenţia cât mai eficient adevărul, realizatorii
paginii de Internet au realizat o galerie foto, în care compară
direct imaginile "îngrijite", de marketing turistic, cu cele
realizate de ei în exact aceleaşi locaţii. Rezultatele sunt cel
puţin amuzante.
Jamaica: fenomenul
domnişoarei sexy
Locul prezentat în cele două imagini este piscina exterioară a
Clubului Riu Negril, din Jamaica. Diferenţa este evidentă, în
sensul ca imaginea marketizată prezintă spaţiul foarte aerisit în
ceea ce priveşte vizitatorii, aducând în schimb, în prim-plan,
silueta captivantă a unei femei frumoase. În realitate, hoteluri
precum cel în discuţie sunt mari şi există toate şansele ca mai
mult de o persoană să le folosească piscinele, la orice oră.
Desigur, omiterea musafirilor unui hotel în fotografiile de
promovare nu este neapărat o "trădare", dar este important de ştiut
cum se prezintă în realitate, şi din acest punct de vedere,
peisajul piscinei de la Riu Negril.
Punta Cana, Republica
Dominicană: mitul mega-staţiunii serene
Plajele, este firesc, se numără printre cele mai de succes subiecte
ale tehnicilor de promovare turistică. Totuşi, în viaţa reală, ele
nu arată nici pe departe atât de pustii şi liniştite ca în
fotografiile oferite de hoteluri pe site-urile lor. De multe ori,
marile staţiuni îşi prezintă ţărmurile ca fiind neumblate,
romantice, propice intimităţii, când, de fapt, cele mai multe sunt
oricum, mai puţin astfel. Un exemplu bun îl reprezintă imaginile
alăturate luate din Gran Bahia Principe Punta Cana - multe
şezlonguri, mulţi oameni, nicidecum "virginitate".
Miami: un manechin la
surfing în cadă
Hotelul Aqua din South Beach, Miami, nu este, desigur, o alegere de
vacanţă nefericită, dar nici ceea ce site-ul său ar vrea să pară în
ochii potenţialilor vizitatori. Că manechinul din imaginea de
promovare nu este mereu disponibil în incinta hotelului pare de la
sine înţeles, dar şi "piscina" pe ale cărei "valuri" pare că se
pregăteşte tânărul să presteze cu placa de surf - în realitate cam
cât o cadă de mare - este cu mult mai puţin impresionantă decât
sugerează imaginile atent decupate, de pe pagina de Internet a
hotelului
Hotel Sofitel, Los Angeles:
magia unghiului fotografic
Nu este o ruşine, dar probabil nici dezirabil, ca la doi metri
distanţă de piscina unui hotel de lux să se înalţe, dominant, un
mall, extrem de vizibil. Dar el există acolo, în cazul hotelului
Sofitel, din L.A. şi, fireşte că pe site-ul oficial imaginile nu
ilustrează această realitate. Din păcate, priveliştea oferită de
marele magazin nu este singurul inconvenient al acestei piscine; de
asemenea, contrar aparenţelor din fotografiile oficiale, bazinul în
sine este destul de mic, iar decorul nu este chiar la fel de măreţ
ca în aceleaşi poze.
Hotel Ayres, Los Angeles:
se poate observa diferenţa?
Se pare că şi camerele de hoteluri au ţinute speciale pentru
şedinţele foto. Una dintre imaginile alăturate ilustrează decorul
unei camere Deluxe King, fotografie publicată pe site-ul oficial al
hotelului Ayres. Cealaltă prezintă aceeaşi locaţie, dar
imortalizată de reprezentanţii Oyster.com. Reuşiţi să depistaţi
diferenţele dintre cele două cazuri? În timp ce majoritatea
cazurilor de "înşelare prin imagini" se realizează prin procedee
fotografice, menite să ascundă defectele şi să pună în lumină
detaliile favorabile, acest exemplu arată cum simpla îmbogăţire a
unei camere cu nişte elemente decorative pot face o cameră deja
luxoasă să pară opulentă şi exclusivistă.
Washington DC: Capitoliul
este aproape, dar nici chiar aşa
Proximitatea puterii este o monedă valoroasă în Washington D.C. De
aceea, nu trebuie să vină ca o mare surpriză tendinţa afaceriştilor
- de orice fel - de aici de a exagera, ocazional, privitor la
poziţionarea lor. Aceeaşi practică a fost adoptată şi de Hyatt
Regency Washington, de pe Dealul Capitoliului, care a arborat pe
pagina oficială de Internet o imagine ce transmite greşita impresie
că acest hotel stă, practic, în umbra Capitolului SUA. Comparând
această fotografie cu cea pusă la dispoziţie de Oyster, se poate
observa cu uşurinţă că lucrurile nu stau chiar aşa. Distanţa reală
este de aproximativ 600 de metri, ceea ce înseamnă puţin, dar nu
tocmai "lipit".
Jamaica: Breezes Montego
Bay
Un apus de basm, plante luxuriante, şezlonguri tapiţate şi o
generoasă cadă Jacuzzi în aer liber, frumos decorată, colorează o
fotografie de pe pagina oficială de Internet a hotelului Breezes
Montego Bay, oferind perspectiva unei atmosfere încântătoare şi
romantice a locului. Din păcate însă, destule dintre aceste detalii
nu există în realitate la locaţia menţionată, iar acest lucru poate
fi uşor observat în fotografia needitată a locului.
Hawaii: magia unghiului
fotografic, partea a doua

Se pare că şi hotelul Equus, din Oahu, a apelat subtil la tehnica
de manipulare a realităţii fotografice prin decupare, metodă pe
care promotorii hotelurilor o folosesc mai ales în ce priveşte
piscinele, pentru a le face să pară mult mai grandioase decât sunt
de fapt. Ne dăm cu uşurinţă seama de exagerare privind o imagine
obiectivă a aceleiaşi piscine. De aceea, poate fi deja considerată
o regulă ca, dacă în imaginile oficiale, piscina este fotografiată
numai parţial, ea să fie, de fapt, destul de restrânsă.
New York: un pat cât o
cameră sau invers?
Autorul fotografiei marca Oyster din acest caz a declarat, cu mâna
pe inimă, că nu s-a atins de patul din camera de la The Soho Grand
Hotel înainte de a-l fotografia. După cum se poate observa,
aşternuturile par "aranjate" neglijent, pe fugă şi inegal, ceea ce
nu face cinste unui hotel de lux, precum cel în cauză, şi în mod
cert nu se reflectă şi în fotografia de marketing a aceluiaşi
spaţiu. Apoi, dincolo de acest aspect, este evident cum imaginea
promovată pe site-ul oficial al hotelului lasă impresia unei camere
foarte spaţioase şi largi, în timp ce, schimbând un pic unghiul,
putem vedea că întreaga incintă nu este cu mult mai mare decât
patul (mare, ce-i drept) pe care îl găzduieşte.
Las Vegas: unde-s toate
culorile?
Prima imagine este cea folosită de California Hotel and Casino, din
Las Vegas, ca să promoveze camerele sale Deluxe King. Cea de-a doua
este o fotografie a aceluiaşi tip de cameră, aşa cum arată aceasta
în realitate. Deşi încăperea este curată, confortabilă şi
liniştită, nu te poţi abţine să fii, ca vizitator, dezamăgit de
lipsa decorului bogat şi cumva călduros promis pe pagina de
Internet oficială a hotelului. În acest caz, se poate spune că
realitatea este mai rece decât promisiunea.
Jamaica: zâmbete la
sală
Aşa cum se spune şi pe site-ul Oyster.com, într-adevăr, sala de
forţă nu este chiar un loc unde oamenii merg să se hlizească. Or,
în acest caz, una dintre fotografiile de promovare prezintă trei
femei care, pe banda de alergare, pălăvrăgesc şi se distrează de
minune. Din păcate, în imaginea obiectivă a sălii de forţă putem
observa realitatea rece, pustie şi tristă a condiţiei în care se
află echipamentele hotelului jamaican Runaway Bay Heart.
Los Angeles: din nou
exagerări la piscină
Conform Oyster, hotelul boutique Oceana, din Santa Monica, are o
atmosferă plăcută, camere luminoase şi uriaşe, precum şi o
poziţionare la numai 15 minute de mers pe jos distanţă faţă de
plajă. Chiar şi piscina în formă de inimă, din curtea interioară,
este plăcută. De aceea, în acest caz, pare chiar inutil trucul
decupării pozei. Din imaginea oficială pare că piscina este atât de
mare, încât nu poate fi cuprinsă în cadru, în timp ce fotografia
reală face limpede faptul ca avem de-a face cu un bazin destul de
modest.
Miami: atunci când decorul
lipseşte
Atunci când te uiţi pe site-ul hotelului Ritz-Carlton Coconut
Grove, în ideea de a-ţi planifica o vacanţă acolo, ţi se promit, în
cameră, frumoase aşternuturi multicolore şi pături din pluş, dar
acestea - şi nu numai - lipsesc cu desăvârşire, după cum constaţi
odată ajuns la destinaţie. Imaginea luată de pe site-ul oficial al
hotelului din Miami arată, după cum se poate vedea, foarte
îmbietor, anunţând împrospătarea aerulu cu trei plante gata să
absoarbă tot dioxidul de carbon produs de plămânii vizitatorilor.
Surpriză: şi ele lipsesc cu desăvârşire, în realitate.
Las Vegas: mult noroc în
găsirea unui loc!
Nisipul ţi se joaca printre degetele de la picioare, apa calmă te
aşteaptă la mal, iar soarele îşi încălzeşte trupul. Trebuie că te
afli în... Vegas? Niciun fel de amenajare nu este prea nebunească
pentru hotelurile din Las Vegas, iar "plajele" nu fac excepţie -
chiar în mijlocul deşertului, având cel mai apropiat ţărm oceanic
la 600 de kilometri distanţă. Şi ce credeţi că se întâmplă atunci
când aceste aşa-zise plaje se află în cele mai mari şi mai populare
staţiuni din Oraşul Păcatelor? Ei bine, contrar a ceea ce ar vrea
responsabilii acestor amenajări să creadă turiştii, aceste locuri
sunt orice, dar nu oaze de linişte. Dovada vine foarte simplu,
comparând cele doua imagini alăturate, cea de marketing şi cea
reală.
Republica Dominicană: alge
pe plajă
Ştim cu toţii că aspectul unei plaje se poate schimba destul de
mult în funcţie de momentul anului şi chiar al zilei. Mareele vin
şi se retrag, iar în urma lor, peisajul se schimbă. Prin urmare, nu
încape îndoială că plaja Staţiunii Barcelo Capella Beach din
Republica Dominicană este, adesea, impecabilă. De fapt, spun
reporterii Oyester, chiar au avut ocazia de a o vedea şi în această
stare. Totuşi, într-un alt moment al zilei, aceeaşi plajă a putut
fi văzută acoperită de alge. Deşi nu este vina hotelului că aşa
ceva se întâmplă, realizatorii site-ului au considerat că ar fi
corect sa ofere vizibilitate şi cazului mai puţin fericit.
Sursa: Oyster

Am fost in toate hetelurile din imaginile de mai sus, si totul e ca in pozele prezentate. Am dat o gramada de bani... nu ca GICA din Chicago ( probabil nume de manelist) care -----,,Am fost in 4 dintre locurile din imagini, mincati pleava, cum spunea bunica. Preluati articolele fara sa stiti ce drac scrieti. rau intentionati sau prost informati. Tipic romanesc, nu ajungi la struguri, sunt acrii'' ----ca ulterior sa-si aduvca aminte ca---- Va spune unul care a vizitat 5 dintre hotelurile din articol, Jamaica, Dominicana, Las vegas.---- ps: nu am fost niciunde, dar ma sacaie ideea ca sunt multi GICI di CICAGO care mananca * pe unde apuca.
ce articol ati facut si voi...sunteti de toto rasul...as putea sa va dau o mie de motive ptr kre nu aveti dreptate,sa demonstrez k voi sunteti aia "falsi" si tot ce tine de rau.......ala care a facut fotografiile sa se arunce in apa si sa nu respire...
ce articol ati facut si voi...sunteti de toto rasul...as putea sa va dau o mie de motive ptr kre nu aveti dreptate,sa demonstrez k voi sunteti aia "falsi" si tot ce tine de rau.......ala care a facut fotografiile sa se arunce in apa si sa nu respire...
http://rotorrent.ro/ Bine v-am gasit,intratii pe adresa http://rotorrent.ro/ si inregistratiiva,si o sa putetii downloada muzica,jocuri,filme,programe,iar pe sait beneficiatii de anumite concursuri,jocuri interactive etc...Va asteptam pe www.rotorrent.ro.cu stima sabau18
Am fost in 4 dintre locurile din imagini, mincati pleava, cum spunea bunica. Preluati articolele fara sa stiti ce drac scrieti. rau intentionati sau prost informati. Tipic romanesc, nu ajungi la struguri, sunt acrii