Home - obiective turistice Articole Bali – insula zeilor
 
13.03.2011

Bali – insula zeilor

no title

În centrul arhipelagului indonezian, la 8 grade la sud de ecuator, se află un loc unic: insula Bali. Din cele 17,508 insule ce formează arhipelagul indonezian, Bali este singura cu o populaţia majoritar non-musulmană. Peste 93% dintre balinezi sunt adepţi ai hinduismului balinez, o formă unică a hinduismului, influenţată de-a lungul veacurilor de credinţele locale.

Pentru că pe insulă se regăsesc peste 20.000 de temple, iar ritualurile şi credinţele balinezilor se regăsesc în fiecare făgaş al vieţii, Bali este cunoscută şi sub numele de Insula Zeilor.

Climatul paradisiac, vegetaţia luxuriantă, vulcanii încă activi şi valurile propice pentru surf fac din Bali una dintre cele mai frumoase insule ale planetei, iar din ce în ce mai mulţi turişti din întreaga lume ţin să fie părtaşi la experienţele magice oferite de această micuţă insulă (153 de kilometri de la est la vest, 111 km de la nord la sud).



Bali are câte ceva pentru fiecare: iubitorii sporturilor de apă pot face surfing, rafting, snorkeling şi scuba diving printre peştii tropicali. Cei ce caută să mai degrabă latura mistică vor fi fascinaţi de templele balineze şi vor avea şansa escaladării vulcanilor Batur şi Agung, consideraţi zei de către localnici. Cei fascinaţi de artă vor găsi sute de artişti, de la sculptori ce lucrează în roca vulcanică predominantă pe insulă la bijutieri ce prelucrează scoicile tropicale în minunăţii artizanale. Romanticii vor putea observa răsăritul de pe culmile vulcanului Batur, ca apoi să se bucure de un spectaculos asfinţit în Oceanul Indian. Bali este o destinaţie extrem de populară în rândul celor ce doresc să aibă o nuntă cu totul şi cu totul specială, existând nenumărate companii ce organizează ceremonii de neuitat.

Balinezii sunt oameni mândri, ce nu au acceptat de-a lungul istoriei să fie călcaţi în picioare. Ei au şocat planeta prin puputan, sinuciderile în masă pentru care au optat balinezii atunci când alternativa era să devină supuşii olandezilor invadatori. De altfel, cel mai important erou din istoria insulei, Gusti Ngurah Rai (dacă numele vă sună cunoscut, este denumirea singurului aeroport de pe insulă) a pierit în 1946 după ce a ordonat Puputan-ul în lupta cu olandezii, adică lupta până la moarte.

Cum ajungeţi în Bali

Dat fiind că Insula Bali e situată la peste 10.000 de kilometri de Bucureşti, fiţi pregătiţi pentru o călătorie lungă, în mai multe segmente. Cea mai bună variantă este oferită de Qatar Airways, însă tot implică 3 segmente: Bucureşti - Doha, Doha - Singapore şi Singapore - Denpasar. La sosirea în Bali va trebui să plătiţi viza de intrare în ţară, care costă 25$ pentru 30 de zile. De asemenea, va fi nevoie să plătiţi o taxă şi la plecare: 150.000 de rupii (aproximativ 52 de lei) pentru zborurile internaţionale, sau 40.000 de rupii (aproximativ 14 lei) dacă intenţionaţi să zburaţi în alt oraş din Indonezia.



Indonezienii sunt extrem de prietenoşi, însă aici se adaugă o excepţie semnificativă. La sosirea în Bali veţi observa semne imense în aeroport ce vă avertizează că posesia drogurilor, indiferent cât de «uşoare», pot duce la pedeapsa cu moartea. În cazul cel mai fericit, veţi avea parte de un termen lung în închisorile indoneziene, aşa că nu riscaţi.

Odată ajunşi în Bali, nu vă bazaţi că veţi putea folosi transportul public. Acesta e practic inexistent. Majoritatea localnicilor au scutere sau motociclete, aceasta fiind metoda preferată de balinezi pentru a se deplasa.

Multe hoteluri vă vor oferi un şofer care să vă preia de la aeroport; dacă nu, puteţi folosi unul din taxi-urile existente la ieşire. Cea mai bună soluţie, însă, este să închiriaţi un şofer - mai ales dacă nu doriţi să vă petreceţi în exclusivitate zilele de vacanţă în hotel. Pentru o zi, cei mai mulţi şoferi cer o sumă de 400.000 de rupii indoneziene, adică aproximativ 140 de lei. Această sumă poate creşte la 500.000 de rupii dacă plănuiţi o călătorie mai lungă, dintr-un colţ al insulei în celălalt. Veţi găsi mulţi localnici dispuşi să vă transporte; dacă vreţi să fiţi siguri că aveţi un şofer de încredere, vi-l recomandăm pe Putu, un balinez prietenos, serios şi care vorbeşte atât engleza, cât şi japoneza. Îl puteţi găsi la +62 81 338 525 428.

Religia în Bali

Un aspect pe care îl veţi observa peste tot în Bali este religia. Peste 95% dintre locuitori aderă la o formă locală a hinduismului, iar templele (pura, în sanscrită) sunt o parte cheie. Veţi găsi temple la tot pasul - şi nu e o figură de stil! Fiecare clădire, magazin, casă are un templu, iar în anumite cazuri veţi găsi temple şi în intersecţiile importante. Unii şoferi încropesc chiar pe bordul maşinii un mini-templu unde lasă o mică ofrandă.



Veţi vedea că mulţi bărbaţi poartă o floare după urechea dreaptă, de obicei frangipani, iar fetele şi femeile o poartă în păr. De asemenea, peste tot veţi găsi mici ofrande formate din flori, fructe şi orez oferite zeilor. Statuile şi copacii sunt deseori înfăşuraţi în poleng, o textilă cadrilată ce reprezintă perspectiva dualistă pe care o au balinezii asupra lumii. Obiectele înfăşurate în poleng sunt considerate gazde ale spiritelor.

Pe insula Bali se află 9 temple mari, aşa-numitele temple direcţionale, ce protejează insula de spiritele rele. Pentru a-şi îndeplini misiunea de apărare spirituală, aceste temple sunt aplasate fie pe coaste, fie pe versanţii munţilor.

Cel mai important templu este Pura Besakih, «templul mamă», situat la poalele vulcanului Agung. Locul are o importanţă spirituală imensă în viaţa balinezilor, fiind gazda a peste 70 de festivaluri de-a lungul anului, iar evenimentele din 1963 au întărit credinţa acestora. Pe 18 martie 1963 vulcanul a erupt, provocând peste 2.000 de morţi şi distrugând zeci de mii de case. Templul, situat pe versant, a scăpat ca prin minune, lava trecând la doar câţiva metri de acesta. Localnicii au considerat că zeii au vrut să îşi arate astfel forţa, fără a distruge locul sacru ridicat de muritori pentru a-i slăvi.



Un alt templu major pe care merită să-l vedeţi este Pura Luhur Uluwatu, situat pe coasta sud-vestică a insulei. Amplasat pe stânci de peste 100 de metri înălţime, templul şi împrejurimile sale adăpostesc un număr mare de maimuţe. Acestea sunt extrem de atrase de obiectele turiştilor, aşa că aţi face bine să nu aveţi la îndemână nimic ce poate fi furat. De asemenea, e contraindicat să purtaţi cercei mari şi lucioşi.

Acest templu merită vizitat seara, pentru a trăi experienţa unui apus de soare în Oceanul Indian văzut de pe stâncile impunătoare ce mărginesc insula. Tot seara aveţi şansa de a vedea un dans tradiţional, Kecak, ce transpune Ramayana într-un mod inedit.



Zeci de bărbaţi, dezbrăcaţi de la brâu în sus, cântă ritmic "cak, cak, cak", ce induce un ritmul de transă (acesta îşi are rădăcinile în ceremoniile de exorcizare realizate acum un secol de coruri de bărbaţi). În timp ce aceştia ţin ritmul, prinţesa Sita este răpită, iar prinţul Rama se vede nevoit să apeleze la Hanuman, zeul ce ia forma unei maimuţe albe, pentru a o salva. Scena finală, în care Hanuman evadează din cercul de foc în care a fost pus de elementele malefice, are loc în acelaşi timp cu apusul şi oferă o imagine absolut spectaculoasă.



Un alt templu foarte popular în rândul turiştilor este Tanah Lot, unde se poate observa de asemenea un asfinţit spectaculos. Accesibil doar la reflux, templul este situat pe o stâncă măcinată continuu de Oceanul Indian.

Indiferent ce templu alegeţi să vizitaţi, veţi fi nevoiţi să purtaţi un sarong pentru a vă acoperi picioarele. Dacă nu aveţi unul, cu siguranţă vi se va oferi spre vânzare sau închiriere în apropiere de intrarea în templu.

Cu o zi înainte de anul nou balinez (Nyepi), la amiază, oamenii ies în stradă şi oferă ofrande bogate zeilor pentru a-i proteja de spiritele rele. Seara le dau foc efigiilor ogoh ogoh (ce reprezintă demonii), într-un simbol al purificării personale.



Nyepi reprezintă un moment important în calendarul balinez (în care anul care ţine 210 zile). Aceasta este Ziua Tăcerii, o zi în care fiecare stă acasă şi reflectă în linişte. Anul acesta Nyepi a avut loc pe 5 martie - zi în care aeroportul a fost închis, televiziunile şi posturile de radio nu au emis, iar străzile au fost închise tuturor, mai puţin paznicilor tradiţionali, numiţi pecalang, ce se asigură că nimeni nu încalcă interdicţia de a părăsi casa, nici măcar turiştii, ce nu pot părăsi hotelul în care sunt cazaţi. De asemenea, electricitatea nu este folosită în această zi, hotelurile folosind lumânări pentru a lumina spaţiile comune (însă permiţând oaspeţilor să aleagă dacă respectă regula în camera proprie), oprindu-se chiar şi iluminatul public!

Relaxare şi distracţie în Bali

Plajele din Bali se împart în două: cele din sud (cu nisip alb) şi cele din nord, cu nisip negru, de provenienţă vulcanică. Peste tot însă veţi descoperi peisaje spectaculoase şi apă curată, excelentă pentru înot. Între flux şi reflux nivelul apei se schimbă considerabil. Majoritatea hotelurilor oferă turiştilor informaţii despre nivelul apei în zilele următoare.



Iubitorii de sporturi extreme vor descoperi că Bali este locul perfect pentru ei. Se estimează că 10% din turiştii ce vin anual în Bali fac rafting pe unul din cele două râuri potrivite pentru acest sport, Ayung şi Telaga Waja (la poalele muntelui Agung). Aşteptaţi-vă să plătiţi echivalentul a 80$ pentru 1,5 -2 ore de rafting.

Dacă ştiţi să faceţi surf sau vreţi să învăţaţi, plajele insulei Bali reprezintă locul perfect pentru a o face. Cu valuri excelente pentru surf timp de 365 de zile pe an, insula a ajuns să fie un punct de întâlnire pentru pasionaţii din întreaga lume. Pentru un curs de începător de o zi aşteptaţi-vă să plătiţi între 50 şi 80 de dolari. Atenţie: nu încercaţi să înotaţi pe plajele unde surfingul e popular! Curenţii sunt prea puternici chiar şi pentru cei mai buni înotători.



Pentru a vedea spectaculoşii peşti tropicali şi reciful de corali în care aceştia trăiesc, trebuie neapărat să încercaţi o sesiune de snorkeling (sau de scuba diving, dacă sunteţi mai aventuroşi). Peste 2.000 de specii de peşti de recif trăiesc în apele din jurul insulei Bali, aşa că aveţi ce vedea! Insula Nusa Penida, la care se ajunge în aproximativ o oră cu vasul de croazieră, este locul perfect pentru astfel de activităţi. Iar dacă se întâmplă să fiţi în Bali între iulie şi noiembrie, aveţi şansa să vedeţi peştele lună, gigantul atingând deseori masa de peste o tonă.

Vă plac sporturile, dar nu cele ce implică apa? Luaţi în calcul o expediţie pe unul din cei doi munţi sacri ai insulei. Muntele Agung are 3,142 de metri, iar pentru a ajunge în vârf exact înainte de răsărit veţi fi nevoiţi să porniţi puţin înainte de miezul nopţii. Excursia, cu tot cu ghid, vă va costa între 400.000 şi 1.000.000 de rupii indoneziene (între 140 şi 350 de RON), în funcţie de ruta aleasă şi de ghid.



Dacă doriţi o excursie ceva mai puţin solicitantă, o escaladă pe muntele Batur, ce măsoară doar 1,717 metri. Escalada va începe în jurul orei 4 dimineaţa, urmând ca în maxim două ore să fiţi în vârf, unde veţi putea admira răsăritul şi vă veţi bucura de un mic dejun vulcanic (ouă şi de banane fierte în grote prin care vulcanul eliberează aburi fierbinţi).

Dacă sporturile vi se par prea solicitante, puteţi încerca o altă activitate populară în rândul turiştilor: experienţa de a înota cu un delfin jucăuş şi prietenos.

Pe traseu este recomandat să opriţi pentru a admira incredibilele terase de orez ce sunt «cioplite» în dealurile ce se regăsesc de-a lungul insulei.



Iar dacă toate aceste activităţi v-au epuizat, nu vă sfiiţi să vă relaxaţi într-un centru de relaxare şi tratament. Veţi găsi pe fiecare stradă zeci de astfel de stabilimente. Pentru o experienţă de neuitat, alegeţi un masaj pe plajă - combinaţia dintre sunetul valurilor ce se sparg de ţărm, mireasma uleilor speciale şi mâinile pricepute ale maseuzelor balineze vă vor oferi zeci de minute de relaxare totală.

După ce v-aţi reîncarcat bateriile, nu ezitaţi să mergeţi în Kuta, locul considerat de mulţi ca fiind capitala întregii Asii de sud-est în ceea ce priveşte distracţia.

Bucătăria balineză

Mâncarea de bază în Bali, ca în mai toată Asia, este orezul. Nasi goreng, adică orezul prăjit, este considerat a fi mâncarea naţională a Indoneziei. Se mănâncă alături de pui sau fructe de mare. O altă mâncare de bază este mie goreng, ce înlocuieşte orezul cu ţăiţeii prăijiţi. Soto ayam este o supă foarte bună de pui, cu ou şi alte legume, plus mirodeniile specifice regiunii. Sate (satay), adică bucăţele de carne pe beţe de bambus, constituie o mâncare extrem de populară şi o cale rapidă de a vă recăpăta energia.



Merită să încercaţi gado gado, o salată de legume specială, servită în sos de alune. O mâncare pe care o veţi găsi doar în Bali (pentru că în restul Indoneziei populaţia este musulmană, iar porcul e interzis), este babi guling. Un porcuşor de lapte, bine pregătit cu cardamon, turmeric, ghimbir şi alte condimente asiatice, alături de ceapă şi usturoi, este fript la proţap, iar apoi servit în sos de nucă de cocos.

Dacă vreţi un adevărat festin, atunci alegeţi din meniu un rijstafel, un fel de mâncare apărut pe vremea coloniştilor olandezi. Zeci de feluri de mâncare vă vor fi servite, fiecare în porţii mici, pentru a putea degusta toate minunăţiile din bucătăria balineză şi indoneziană.



Este de preferat să mâncaţi în restaurante şi nu de la comercianţii ambulanţi pe care îi vedeţi pe stradă: riscaţi o toxiinfecţie alimentară dacă vă încumetaţi. De asemenea, dacă intraţi într-un restaurant mai puţin orientat către turişti, feriţi-vă de cuvântul "anjing" - acest cuvânt desemnează carnea de câine (însă aveţi şanse mici de a găsi aşa ceva în meniu).



Nu rataţi fructele pe care doar în Asia veţi avea şansa să le mâncaţi, precum jackfruit, rambutan sau celebrul (şi temutul) durian. Considerat de asiatici drept "regele fructelor", durianul stârneşte multe controverse şi este chiar interzisă aducerea acestui fruct în hotelurile ce deservesc turiştii din Occident. De ce? Fructul emană un miros puternic, considerat plăcut de cei ce cunosc fructul, dar care-i dezgustă pe străini. Dacă vreţi să trăiţi o experienţă deosebită, merită să gustaţi acest fruct.



O altă delicatesă locală ce merită încercată este kopi luwak. Considerată una dintre cele mai scumpe cafele din lume, aceasta are un proces de fabricaţie inedit: boabele de cafea sunt înghiţite de un animal ce creşte doar prin aceste părţi ale lumii, civeta, fiind supuse unui proces special de fermentare în stomacul acesteia. Ele sunt eliminate apoi pe cale naturală de către animal. Aceste boabe de cafea sunt considerate o delicatesă, un kilogram ajungând chiar la 800 de dolari pe piaţa internaţională.

În Bali puteţi vizita ferme în care se cultivă această cafea, având şansa de a vedea pe viu acest animal (cel mai probabil îl veţi găsi dormind; civeta e un animal nocturn). Dacă veţi îndrăzni să gustaţi (o ceaşcă costă 30.000 de rupii, adică puţin peste 10 lei), veţi afla ce gust are una dintre cele mai rafinate cafele ale lumii. Civeta alege cele mai bune boabe de cafea, iar enzimele din stomacul său elimină gustul amărui al boabelor, acestea căpătând un gust deosebit. Nu vă temeţi - boabele sunt spălate cu grijă odată ce au fost eliminate de animal!



Dacă sunteţi curioşi cum au descoperit localnicii gustul deosebit al boabelor de cafea eliminate de civetă, se pare că un rol important l-a avut colonizarea Indoneziei de către olandezi. Aceştia au interzis localnicilor să se apropie de câmpurile pe care era cultivată cafeaua, aşa că aceştia au fost forţaţi să colecteze boabele pe care le găseau în pădure, în resturile eliminate de către animale. După ce spălau şi prăjeau aceste boabe, localnicii au descoperit că aveau un gust deosebit, rezultând o cafea gustoasă şi rafinată, fără gustul amar al majorităţii sortimentelor de cafea.

Nu vă sfiiţi să încercaţi şi vinul de orez, chips-urile din manioc sau aşa-zisa root beer, făcută din rădăcină de sassafras (la gust seamănă cu o pastă de dinţi). Dacă vreţi să vă limitaţi la a bea doar apă, nu cumva să o beţi de la robinet (dacă nu vreţi să vă petreceţi ziua în cameră). O sticlă de apă plată costă sub 1.5 lei, iar sucurile naturale de fructe sunt şi ele foarte ieftine (doar să aveţi grijă să le spuneţi celor ce vi le prepară să nu pună zahăr; chiar şi în delicioasele sucuri obţinute din fructe stoarse pe loc se adaugă mult zahăr, de regulă).

Când să vizitaţi

În Bali se înregistrează două anotimpuri, sezonul umed (octombrie - martie) şi cel uscat (aprilie - septembrie), dar temperatura medie de-a lungul anului este de 30 de grade Celsius. Cea mai scăzută temperatură, înregistrată pe culmile munţilor de pe insulă, este de 18 grade.



Perioada dinainte de Crăciun şi după Revelion, cât şi lunile iulie şi august constituie sezonul cel mai aglomerat, în care insula este plină de turişti din toată lumea. Cum vremea este excelentă tot anul, puteţi încerca să evitaţi aglomeraţia planificându-vă vacanţa în afara sezonului. Astfel veţi obţine şi tarife mai bune la hotelurile de pe insulă.

O propunere pentru o excursie de-o zi

Merită să sacrificaţi o zi din călătoria în Bali pentru o excursie de zi în Yogyakarta, în insula Java. Zburând la 7 dimineaţa cu Garuda Airlines, linia aeriană naţională a Indonezei (este recomandat să vă cumpăraţi bilete la sosirea în Denpasar), veţi ajunge în jurul aceleiaşi ore în Yogyakarta (situată cu o oră mai devreme pe fusul orar). De acolo, cu ajutorul unui şofer particular (îl recomandăm pe Tukijo Adi-Wiyono - excellentyogyadriver@gmail.com; http://yogyadriver.com/contact.html; vă va costa aproximativ 400.000 de rupii pentru o zi) puteţi vizita Borobudur, un templu budist ce datează din secolul al IX-lea, inclus de UNESCO în patrimoniul umanităţii.



Borobodur este cel mai mare templu budist din Asia de Sud-Est, măsurând 34.5 metri în înălţime. În ciuda dimensiunilor de proporţii, acesta a stat ascuns sub straturi de cenuşă vulcanică timp de secole, fiind redescoperit în 1814 de un administrator colonial britanic.

De asemenea, veţi putea vizita şi complexul hindus de la Prambanan, construit tot în secolul al IX-lea, ce este de asemenea recunoscut de UNESCO ca valoare unică pe plan mondial. Conţinând peste 250 de temple distincte în cadrul său, complexul de la Prambanan este cel mai mare de pe insula Java.



Cele mai impresionante sunt cele 3 temple mari dedicate divinităţilor cheie ale hinduismului, Shiva, Vishnu şi Brahma. Acestea au în faţa lor 3 temple mai mici, dedicate animalelor cu care zeii se deplasau. Pe pereţii templelor este sculptată povestea eroului hindus Rama.

Dacă aveţi noroc de vreme bună după ce aţi terminat de vizitat cele două temple, veţi putea vedea şi vulcanul Merapi, ce a erupt ultima oară la finalul lui 2010. După ce aţi terminat această vizită-maraton, seara puteţi reveni în Denpasar pentru a vă relaxa.

Indiferent unde veţi alege să mergeţi, veţi descoperi că indonezienii sunt prietenoşi, ospitalieri şi mereu deschişi în a vă ajuta. Dacă le veţi respecta cultura şi tradiţiile şi le veţi răspunde la ospitalitate cu aceeaşi politeţe, veţi avea cu siguranţă una dintre cele mai plăcute vacanţe pe care vi le puteţi imagina.

 
 
Comenteaza
  • 18 martie 2011 / 00:00 poze de vacanta

    intra pe worldwidetourist.net sa vezi poze de vacanta din toata lumea, su gestii si comentarii de la turisti. vino sa vezi locurile pe care trebuie sa le vizitezi / worldwidetourist.net

  • 15 martie 2011 / 19:55 doar atat

    singura problema e religia. ei sunt o insula de hinduism intr-o mare de islamism. pentru musulmani restul sunt infideli. cei trei autori ai atentatelor din 2002 (202 *, 163 turisti), executati sase ani mai tarziu, sunt un exemplu de fanatism religios inca prezent.

  • 15 martie 2011 / 14:45 eu

    Buna o amica de-a mea a fost in Bali..si diferentza este Oceanu si plaja super ..in rest TIGANIE ca la romani..pe plaje...si mizere cat cuprinde parca esti in Bucuresti..:))

  • 14 martie 2011 / 15:41 sandu

    fff bun articolul.multumesc.locatia excelenta pentru luna mea de miere

  • 14 martie 2011 / 02:40 anna

    superb articol si bine documentat