Home - obiective turistice Articole Baikal - Ochiul de Cer al Siberiei
 
27.04.2011

Baikal - Ochiul de Cer al Siberiei

Baikal - Ochiul de Cer al Siberiei

În inima Asiei se află o comoară. Nu constă în aur, argint sau pietre preţioase, nici în metale rare, petrol, gaze naturale sau uraniu. Valoarea neaşteptatei comori creşte odată cu intensificarea secetei planetare şi a încălzirii climei. Este vorba de cel mai mare rezervor natural de apă dulce de pe Terra, impresionantul lac Baikal!

Geneza unui gigant

"Marea din Nord", cum îl denumeau vechii chinezi în texte istorice, sau "Baygal nuur" adică Lacul Lumii, după cum l-au botezat triburile de buriaţi care trăiau pe malurile sale din timpuri imemoriale, este un lac de origine tectonică, situat în sudul Siberiei, între regiunea Irkutsk şi Republica Autonomă Buriată.

Lacul Baikal este un impresionant deţinător de recorduri.

Astfel, fiind format acum aproximativ 25-30 milioane ani, este cel mai bătrîn lac al lumii. Cu adâncimea sa maximă de 1.642 metri, este cel mai adânc lac, iar cu volumul său de aproximativ 23.615 kilometri cubi, este cel mai mare lac de apă dulce din lume, bazinul său adăpostind peste 20 % din totalul de apă dulce al planetei noastre.

Sunt foarte greu de imaginat adevăratele dimensiuni ale sale. Are o lungime de 636 kilometri, o lăţime de 79 kilometri şi o suprafaţă totală de 31.722 kilometri pătraţi. Bazinul său hidrografic este imens, acoperind 557.000 kilometri pătraţi, aproape cât suprafaţa Franţei. Spuneam despre Baikal că este un lac ale cărui dimensiuni îţi forţează imaginaţia. Nu exageram deloc. Este un lac cu suprafaţă de ţară, în interiorul său încăpând fără probleme un stat de dimensiunea Belgiei sau a Olandei.

Baikalul este un lac "viu", care creşte în continuare şi la ora actuală. Mişcările tectonice care au marcat întreaga regiune, de zeci de milioane ani, continuă, afectând grabenul în care se găseşte lacul în prezent.

Lumea savanţilor nu a ştiut nimic despre existenţa acestui gigant geologic, până în secolul al XVII-lea, mai precis până în anul 1643, când exploratorul rus Kurbat Ivanov a ajuns pe malurile sale. Al doilea explorator care a poposit la Baikal a fost un român - este vorba de spătarul Nicolae Milescu (aflat în serviciul ţarului Petru cel Mare), dregător moldovean care, în anul 1675, în drumul său spre China, a întocmit primul raport amănunţit asupra Baikalului. Lacul a fost declarat recent Monument UNESCO, deoarece pe malul său estic încă mai trăiesc comunităţi tradiţionale buriate care se îndeletnicesc cu creşterea turmelor de cămile, vite şi oi.

Triumful originalităţii vieţii

În rândul naturaliştilor ruşi, Baikalul şi a câştigat, pe bună dreptate, renumele de "Galapagos al Rusiei". Vârsta şi izolarea lacului au dus la apariţia unui ecosistem unic în lume. Elementul care influenţează cel mai mult atât clima, cât mai ales biodiverstitatea lacului, este însăşi apa sa. Datorită rezervelor mari de căldură înmagazinate în volumul uriaş de apă, cedarea căldurii în atmosferă durează mult timp. Spre deosebire de un lac obişnuit din zona temperat-continentală a Terrei, maximul evaporării apei nu se produce în perioada verii, ci în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. Prin urmare, lacul începe să îngheţe de abia din luna ianuarie, dar gheaţa se menţine până în luna mai.

Apa Baikalului are două mari calităţi care contribuie la bogăţia şi diversitatea vieţuitoarelor din lac.

• Gradul de transparenţă a apei este unul dintre cele mai ridicate de pe Terra, fundul lacului fiind vizibil până la adâncimea de 40 metri. Din acest punct de vedere, , Baikalul este depăşit doar de lacul Kutcharo din Japonia şi de Marea Sargasselor din Oceanul Atlantic. Deoarece lumina solară pătrunde până la 40 de metri adâncime, procesul de fotosinteză se desfăşoară la parametri unici.

• Temperatura scăzută a apei duce la dizolvarea oxigenului pe toate etajele lacului, contribuind la menţinerea unei mari biodiversităţi.

În aceste condiţii, explozia vieţii a dus la apariţie unei flore şi a unei faune deosebite. Cercetările au descoperit că lacul şi împrejurimile sale găzduiesc un număr de 1.085 specii de plante şi 1.550 specii de animale. Mai mult de 80% dintre speciile de animale catalogate sunt endemice. Specia Epischura baikalensis se întâlneşte doar în apele Baikalului şi constituie specia dominată din zooplanktonul local, alcătuind un procent de 80-90% din totalul biomasei. Crustaceele amfipode reprezintă, de fapt, cele mai caracteristice nevertebrate din apele lacului. Există peste 200 de specii, majoritatea endemice, fiind întâlnite în principal în apele de adâncime medie. Amfipodele ating o densitate de circa 30.000 de indivizi pe metru cub de apă, constituind principala sursă de hrană a peştilor din Baikal. Un alt grup remarcabil este reprezentat de spongieri, asemănători cu cei din mări şi oceane, dar adaptaţi la apa lipsită de salinitate a Baikalului. Se mai întâlnesc şi viermi - nematode, trematodes, turbelariate şi oligochete -, precum şi 85 specii de moluşte.

Baikalul este un lac foarte bogat în peşte, apele sale adăpostind 50 de specii din 7 familii.

Cea mai importantă, din punct de vedere economic, este coregonul numit local omul (Coregonus autumnalis migratorius), un salmonid (peşte din familia păstrăvului şi a somonului) endemic, de talie mică, dar care constituie două treimi din producţia piscicolă a lacului. Alţi peşti deosebit de interesanţi sunt cei numiţi golomyanka sau peştele de ulei din Baikal (Comephorus baikalensis şi Comephorus dybowskii), două specii endemice de peşti vivipari. Aceşti peşti translucizi, cu înfăţişare stranie, trăiesc la adâncimi de 200-500 meti şi reprezintă principala sursă de hrană pentru foca de Baikal. Un peşte foarte apreciat de pescarii sportivi, pentru lupta şi drill-ul său, este salmonidul Thymallus arcticus baikalensis. Foarte preţuit pentru carnea sa gustoasă este şi nisetrul de Baikal (Acipenser baeri baikalensis).

Dar vedeta incontestabilă a vieţuitoarelor de aici este celebra focă de Baikal (Pusa sibirica), una dintre cele trei specii de focă de apă dulce care mai supravieţuiesc în prezent. În Baikal există o populaţie de circa 50.000 de exemplare, care trăiesc în principal în partea de nord-vest a lacului, poposind deseori, pentru a se odihni, pe cele 27 de insule şi insuliţe. Foca de Baikal este un adevărat relict glaciar, deoarece speciile cele mai înrudite cu ea se întâlnesc doar în zona Arcticii sau pe malurile Mării Caspice. Prezenţa speciei în Baikal constituie o dovadă în plus pentru teoria conform căreia Baikalul este un rest al Mării Tethis, sau un argument pentru teoria conform căreia Baikalul ar fi avut legătură directă în trecut cu Oceanul Arctic.

Din poveştile şi legendele bătrânului Baikal

Baikalul nu este doar un lac plin de particularităţi geologice şi biologice interesante, ci şi o importantă zonă turistică din Siberia. Combinaţia deosebit de pitorească dintre peisajul lacustru şi cel al imensei taigale siberiene a atras atenţia dezvoltatorilor de turism. Astăzi, zonele cele mai propice turismului sunt la Angara şi Pescianaia, unde s-a dezvoltat o staţiune balneară alături de o plajă naturala din imediata apropiere.

Pe malul de nord-est, a fost declarat, încă din anul 1916, Parcul Naţional Barguzin-Baikal, rezervaţie care ocroteşte inclusiv Munţii Barguzin şi o parte din râurile care alimentează Baikalul.

Lacul a fost venerat atât de păstorii buriaţi, cât şi de primii colonişti ruşi, oamenii fiind cuceriţi de sentimentul de vastitate şi puritate simţit în apropierea sa.

Folclorul şi mitologia împrejurimilor abundă în legende şi întămplări despre originea lacului. Buriaţii cred şi astăzi că Baikalul este legat de toate mările şi oceanele lumii prin numeroase pasaje scufundate, iar toţi peştii din lume apar în Baikal, de unde pornesc să populeze toate apele.

Un mit primordial buriat relatează despre o piatră uriaşă care a căzut din Ceruri. Pe când cădea, piatra s-a încins şi a luat foc. Când a lovit pământul, a pornit concomitent o mare ploaie. Piatra, pământul şi apa s-au amestecat şi aşa s-a născut Baikalul.

Conform unui alt mit, locul unde astăzi se întinde Baikalul era, pe vremuri, acoperit de o pădure deasă, unde trăiau fiare cumplite, astfel că oamenii se temeau să o străbată. Cel mai temut monstru avea forma unei păsări care putea reteza copaci cu izbiturile aripilor sale. La un moment dat s-a născut un copil deosebit, care a devenit, cu timpul, un războinic puternic şi neînfricat. Oamenii au venit la coliba sa şi l-au implorat să-i salveze de pasărea de coşmar. Eroul s-a înduplecat. Şi-a făurit un arc din 100 de copaci, iar din piscul unui munte şi-a cioplit un vîrf de săgeată. După ce a săgetat pasărea, aceasta a căzut din ceruri, pe locul unde s-a prăbuşit izbucnind un foc uriaş. Oamenii înspăimântaţi au părăsit în fugă taigaua refugiindu-se în munţi. Se spune că cei care fugeau strigau continuu : "Baikal, Baikal"; atunci, de nicăieri a apărut o mare uriaşă care a înghiţit focul.

Aşa a apărut cel mai mare lac din lume...

Cuvinte cheie: lacul baikal , rusia , siberia
 
 
Comenteaza
  • 29 aprilie 2011 / 22:05 mpd

    super frumos peisaj baikal

  • 29 aprilie 2011 / 14:17 kirk

    un articol frumos..pentru un lac deosebit de frumos..felicitari!

  • 28 aprilie 2011 / 10:25 IUHASZ IOAN

    Deosebit ! as vrea sa-l vizitez

  • 28 aprilie 2011 / 00:08 Excelent

    Frumos articol.

  • 27 aprilie 2011 / 21:51 florina

    impresionant voiam de mult sa citesc cate ceva despre baikal dar n-am avut timp sau am uitat,f frumos articolul,as fi vrut sa vad si niste poze de sus am sa caut pe google