Home - obiective turistice Articole Iran, pe drumul mătăsii - Ep. 12: Yazd, ca pe vremea caravanelor...
 
04.05.2011

Iran, pe drumul mătăsii - Ep. 12: Yazd, ca pe vremea caravanelor...

Iran, pe drumul mătăsii - Ep. 12: Yazd, ca pe vremea caravanelor...

Am plecat dis-de-dimineaţă cu autobuzul din Shiraz. Cu o zi înainte, începuseră să apară afişe electorale de-ale lui Ahmedinajad şi între timp m-am lămurit care era motivul. Fix în ziua în care plecam, preşedintele în exerciţiu al Iranului venea la Shiraz în campanie electorală. De la autogară aveam să aflu că în program este şi o deplasare la Persepolis, probabil pentru a mai colecta nişte voturi de la marii şahi persani. Slavă Domnului că datorită unei schimbări bruşte de program fusese cu o seară înainte, aşa că şoseaua spre Yazd (care trece pe lângă Persepolis) este degajată. Principalul contracandidat avea un mega-meeting programat la Mashad şi apoi urma să se închine la mormântul Imamului Reza, deci şoseaua spre Yazd părea degajată de campanie electorală... E drept, autobuzul a fost deviat pentru că mii de oameni erau în stradă aşteptându-l pe Ahmedinajad să iasă dintr-o moschee, dar am reuşit să ieşim uşor din Shiraz!

Dar până a ajunge la Yazd, să va povestesc câte ceva despre sistemul politic iranian. În mare este un sistem semi-democratic, sau semi-dictatorial, depinde din ce direcţie o priveşti. Dacă o studiezi prin prisma marilor aliaţi ai democraţiilor cum ar fi Bahrain, Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite unde cuvântul "alegeri" a fost scos din dicţionarul explicativ al limbii arabe ca fiind destabilizator şi anti-naţional, ei, bine, în Iran, au loc alegeri prezidenţiale multi-partite cu tot circul de rigoare ca în Europa sau America (meetinguri, baloane, postere, îngenunchieri la mormintele diverşilor eroi ai neamului, analişti politici, etc). Problema este că aceşti candidaţi sunt pre-selectaţi de un comitet de 12 numit Consiliul Gardienilor Revoluţiei (clerici, dar nu numai) care verifică "moralitatea" candidaţilor şi dacă sunt prieteni cu Coranul. Sita Consiliului mai are şi scăpări, dovadă că în 2001 Mohamad Khatami, liderul liberalilor, a avut dreptul să candideze şi a şi câştigat alegerile, fiind pentru a doua oară preşedinte, dar după alegerile din 2001, sita a fost neîndurătoare - la alegerile parlamentare din primul deceniu al secolului nostru, mii de candidaţi reformişti au fost împiedicaţi să candideze.



Preşedintele Iranului are funcţii executive după modelul Statelor Unite (nu există prim-ministru), dar are puteri limitate în ceea ce priveşte politica externă şi forţele armate unde ultimul cuvânt îl are Liderul Suprem, ayatolahul Khamenei. În ultimii ani, nici ultimul nu a fost scutit de critici, însuşi fratele său susţinându-l public pe candidatul liberal Mousavi (fost prim-ministru), criticând Consiliul Gardienilor.

În zilele premergătoare începerii oficiale a campaniei electorale, am discutat cu mulţi iranieni despre alegeri - prin autobuze, la picnic sau restaurante. Politica era un subiect fierbinte şi marea majoritatea părea dezamăgită că Khatami nu mai candida, şi deşi erau pro sau contra Ahmedinajad, toţi erau siguri că el va câştiga, fiind extrem de popular... Inflaţia era ridicată, salariile îngheţate, dar în schimb tipul rămânea popular.. Mă rog, ciudat.



De-a lungul drumului, am trecut printr-un peisaj muntos, dar arid, pe alocuri chiar spectaculos, dar după ce am ieşit de pe autostradă şi am trecut pe o şosea expres şi ne-am depărtat de munţi, drumul a devenit chiar plicticos... Am răsuflat uşurat când după 5 ore, am intrat în mult-aşteptatul Yazd.

Yazd-ul este un oraş superb. Este acel oraş care te face să simţi perioada marilor caravane de pe Drumul Mătăsii... Dacă în Kashan am avut parte de palate impunătoare, aici, aleile, badjir-urile şi clădirile multi-seculare te aruncă cu adevărat în 1001 de nopţi. Şi, parcă natural, în Yazd au apărut numeroase case tradiţionale şi vechi caravanseraiuri care s-au metamorfozat în hoteluri. Noi am stat în Silk Road Hotel, unul din primele apărute şi pe care l-am prezentat într-un alt post.



Ce am făcut prin Yazd? Păi am colindat pe străduţe, ne-am urcat pe clădiri pentru a admira mulţimea de badjir-uri, acele turnuri făcute să capteze şi cea mai mică boare de vânt pentru a o transforma într-un aer condiţionat natural. Evident, nu am ratat moscheea care are unele dintre cele mai înalte minarete din tot Iranul. Tot aici, am luat ceaiul într-un vechi hamam şi a fost unul din puţinele locuri din Iran unde chelnerii au găsit steagul României şi ni l-au pus mândri lângă locul pe care stăteam... Şi au fost pe la alte restaurante să-l găsească că în restaurantul respectiv nu era nici un steag românesc! În rest, m-am plimbat pe uliţele vechiului oraş, unde locuitorii se îndeletnicesc cu ce fac de secole...



Oraşul nou avea şi el atracţiile lui... nu numai leşul de cămilă atârnat în cui la măcelăria din colţ, dar mai ales imensa Amir Chakhmaq Complex. Această clădire este o Hossenieh, o clădire folosită cu ocazia ceremoniei Ashura - comemorarea martirajului imamului Hossein despre care v-am povestit într-un episod anterior. Se poate urca în vârful ei, iar panorama asupra oraşului, a munţilor pleşuvi de la periferie este de neuitat... Mai ales că am prins şi nişte zile destul de ciudate - ba ploua ca la tropice, imediat iese soarele... aşa că am prins un fenomen extrem de rar în Yazd - o serie de curcubee incredibile! În plus, am intrat în vorbă şi cu familie de lori, o populaţie majoritar migratorie (familia în speţă nu era) care venise în vizită la fiul lor, student în Yazd. Student care avea nişte ochi albaştri de nibelung! Şi că vorbeam de studenţi, stând la vorbă cu alţi tineri în piaţa din faţă lui Amir Chakhmaq am dedus că nu e o afacere prea plăcută să fii student în Yazd - e un oraş mic şi foarte plicticos... He, he, ce bairame sunt la Teheran sau Esfahan... Dar ce să-i faci, dacă nu ai învăţat bine, te mulţumeşti şi cu Yazd-ul cel cuminţel!



Un alt loc pe care nu l-am ratat în Yazd este aşa-zisa Zourkaneh (sau "casă a puterii"), Este varianta iraniană a gym-ului în care băieţii duri îşi fac muşchi (mă rog, mulţi dintre cei din Zourkaneh nu păreau deloc cool). În cântecele şi bătăile de tobe ale unor cântăreţi, un număr de bărbate puternici ridică şi coboară nişte ciomege mai mari sau mai mici, dar obligatoriu cu greutatea mai mare de 2 kilograme, cu scopul de a-şi întări muşchii. Nu este violent, deşi mă aşteptăm să se lovească între ei cu aceste bâte, nici poveste, doar le ridică şi le coboară în sunetul cântecelor tradiţionale. Am pus şi eu mâna pe una din aceste bâte... După ce am luat-o în braţe, am zis că mai bine nu şi i-am lăsat pe sportivi să-şi demonstreze puterea.



În afară de caravanseraiele de tip Drumul Mătăsii sau casa puterii, Yazd-ul este şi centrul religiei zoroastriene, probabil, prima religie monoteistă a lumii, religia vechilor perşi. După cucerirea arabă şi impunerea islamismului, în Iran au supravieţuit credincioşi de-ai lui Ahura Mazda până în ziua de astăzi. E drept, au existat şi perioade de restrişte în urma cărora mulţi au emigrat, mai ales în India, la Mumbai sau Gujarat unde sunt cunoscuţi sub numele de "parşi", mulţi ajungând bogaţi şi celebri. Printre cei mai faimoşi parşi sunt familia Tata, Feroze Gandhi, soţul Indirei Gandhi, Rattanbai Petit, soţia fondatorului Pakistanului Muhammad Ali Jinnah, dar şi Freddie Mercury. În Iran, mai există comunităţi zoroastriene care îşi păstrează credinţele religioase, dar cei mai mulţi dintre ei sunt concentraţi în Yazd unde se află unul din ultimele (dacă nu ultimul) Turnuri ale Tăcerii, unde zoroastrienii sunt aşezaţi după moarte. Zoroastrianismul este o religie foarte ecologistă, una din principalele lor preocupări este să nu polueze. De aceea nu sunt îngropaţi pentru a nu polua pământul şi nici arşi, pentru a nu polua aerul, aşa ca după moarte, corpurile lor sunt lăsate vulturilor pentru a-i devora.



Seara, am luat trenul de noapte spre Teheran. Am rezervat un vagon de dormit şi fiind 2 cupluri, am putut lua un vagon mixt. Evident, nimeni nu ne-a cerut actele de căsătorie. Vagonul ne-a aşteptat cu aşternuturi curate, vreo 6 sticle de apă şi un ziar persan... Vagonul-restaurant era şi el lângă noi, aşa că am abandonat bagajele în vagon şi am plecat să mâncăm un kebab fierbinte şi bun, îngropat într-un munte de orez. Tura prin Iran se încheia, dar mai aveam de petrecut încă două zile în Teheran înainte de decolare pentru a vizita palatele dinastiei Pahlavi răsturnată de la putere de Revoluţia Islamică din 1979... Dar despre asta, în episodul următor.

Cezar a.k.a Imperator este un pasionat de calatorii, istorie si de descoperirea altor civilizatii. Povestile sale din cele 78 de tari vizitate, dar si sfaturi de calatorie le puteti gasi pe www.imperatortravel.ro

Cuvinte cheie: Iran , Yazd
 
 
Comenteaza
  • 28 mai 2011 / 10:08 WWW.ESCORTE69.NET

    WWW.ESCORTE69.NET

  • 05 mai 2011 / 20:18 un serial bun

    care m-a convins ca cele mai valoroase excursii sunt in tarile ori sarace, ori ”uitate”, ori blamate. motiv pentru care si multumesc.

  • 1