Home - obiective turistice Articole Santorini - Evadează în Atlantida!
 
29.06.2011

Santorini - Evadează în Atlantida!

Santorini - Evadeaza in Atlantida!

Destinaţie preţuită şi aflată la mare căutare de milionari, vedete de film, staruri de muzică şi sportivi din toate colţurile lumii, dar accesibilă şi oamenilor obişnuiţi, Santorini –€“ considerat de mulţi drept cel mai frumos loc de vacanţă din Grecia –€“ este un tărâm contradictoriu: îţi oferă mai puţin decât te-ai fi aşteptat, dar mai mult decât ţi-ai fi imaginat vreodată.

O vorbă de prin bătrâni spune

"Mai mult vin decât apă, mai multe biserici decât case, mai mulţi măgări decât bărbaţi." Astfel îşi prezintă grecii, cu un zâmbet hâtru şi un dram de ironie, perla arhipelegului Cicladelor din Marea Egee, bucata de piatră fierbinte de numai 73 kmp care este (ceea ce a mai rămas din) străvechea Thira. Sau, după cum au botezat-o marinarii medievali veneţieni care au trecut pe aici în secolul XIII, insula Sfintei Irina: Santa Irina. Mai pe scurt, Santorini. Însă, cugetarea localnicilor este perfect adevărată :

  • Pe Thira nu există sursă de apă potabilă; în schimb strugurii mici din soiul Assyrtiko, culeşi din viile pitice ce îmbrăţişează roca într-un mod bizar, culcate la pământ, graţie secetei aspre şi a vânturilor tăioase, dau unul dintre cele mai apreciate vinuri dulci din lume, Vinsanto. Între paranteze fie spus, piatra vulcanică şi neprimitoare dimpreună cu clima toridă au mai produs pe Santorini şi cele mai gustoase roşii din lume, liliputanele cherry (cireaşă pre limba lui Shakespeare, numite astfel de englezi datorită micimii lor) sau Kos (cum le zic grecii), soi de tomate originar din Thira.

  • Indiferent unde te-ai afla pe insulă, este imposibil să-ţi arunci privirea undeva, aiurea, fără ca în raza ta vizuală să nu apară o biserică creştină. Sau două. Sau trei. Aproximativ 300 de biserici sunt ridicate pe insulă, cele mai multe albe, cu o cupolă de un albastru imperial, în vârful căreia stă înfiptă crucea lui Hristos. Cel mai mare locaş de cult este Catedrala Ortodoxă din Fira, zidită în 1827 şi reconstruită în 1956, după ce un teribil cutremur a nenorocit insula. Majoritatea bisericilor sunt edificii minuscule, nu mai mari decât o căsuţă de două camere, dar însoţite întotdeauna de o clopotniţă albă cu unul sau trei clopote.

  • În ceea ce priveşte bărbaţii, lucrurile sunt cât se poate de simple - din cei aproape 13.000 de localnici pe care Santorini îi număra în prezent, 70% sunt femei, iar vreme de secole, aici, fala bărbaţilor, semn al bogăţiei familiei din care făceau parte, a strălucit în funcţie de numărul de măgări deţinuţi, singurele dobitoace îndeajuns de rezistente şi altruiste încât să urce şi să coboare fără să crâcnească muntele gol de piatră seacă, pe o arşiţa de iad care ţine de la răsăritul până la apusul soarelui, mai bine de jumătate de an. Folosiţi ca mijloc de transport, pentru agricultură, iar de câteva decenii pentru distrarea turiştilor, blânzii măgăruşi şi-au câştigat, alături de vinul dulce şi casele Domnului, locul pe deplin meritat în panoplia simbolurilor iconice ale insulei. Însă, Santorini este - evident! - mult mai mult decât atât.

Orice început porneşte cu un sfârşit

Potrivit cercetărilor mai vechi şi mai noi, Santorini are mari şanse să circumscrie una dintre cele mai mari taine ale lumii - povestea paradisului pierdut, a unei strălucite civilizaţii din negura timpurilor care a devansat cu generaţii lumea antică, pentru a dispărea brusc şi inexplicabil, atunci când a ajuns la apogeu. Insula Atlanţilor. Filosoful grec Platon (427-347 i.Hr.) povesteşte în două dintre faimoasele sale dialoguri, Tiamois şi Critias, despre insula grandioasă, rafinată şi ideală care se află dincolo de Coloanele lui Hercule (strâmtoarea Gibraltar), în preajma unui arhipeleag de insule mai mici (probabil Cicladele de astăzi) şi care a fost înghiţită de ape întrucât cetatea erudită şi înfloritoare de aici stârnise mânia zeilor. O seamă de istorici şi arheologi identifică Santorini cu Atlantida - chiar dacă au dreptate sau nu, asemănările dintre legenda atlanţilor şi proto-istoria Thirei sunt izbitoare. Fie că-i vorba de una sau de două civilizaţii, Atlantida şi Santorini au avut acelaşi destin.

Începând, aproximativ, cu 2500 i.Hr., Santorini a fost un falnic centru comercial şi cultural al civilizaţiei minoice, un oraş-stat independent şi puternic care nu s-a plecat niciodată în faţa Creţei, insulă care în prima jumătate a mileniului II i.Hr. domina cu supleţe Marea Egee, făurind numeroase colonii. Foarte puţine se ştiu astăzi despre civilizaţia care a înflorit aici - de fapt, nu i se cunoaşte nici măcar numele. Singurul sit de unde au fost extrase informaţii despre misterioasa populaţie se află lângă localitatea Akrotiri, unde s-au găsit câteva ruine ale unor case îngropate în cenuşă, resturi de mobilă, vase de ceramică şi fresce înfăţişând viaţa de zi cu zi - de unde istoricii au reconstituit imaginea unui popor dârz şi avansat.

În jurul secolului XVII i.Hr., o calamitate nemaintâlnită a lovit insula. Numeroase cutremure de pământ au dat semnalul de alarmă cu câteva luni înainte, căci locuitorii au fugit, luându-şi cu ei lucrurile cele mai valoroase. Se aşteptau să poată reveni, dovadă fiind marile amfore, pittoi, umplute cu ulei de măsline, grâne şi seminţe pe care le-au îngropat sub pragurile uşilor. Însă, vulcanul a erupt apocaliptic, într-o explozie asurzitoare care ar fi fost auzită de la distanţă de peste 3.000 de km (calculele arată că erupţia a fost de patru ori mai puternică decât cea a vulcanului Krakatoa, aflat între Sumatra şi Java, a cărui erupţie a fost auzită în 1883 până în Australia). Cu o furie nemaivăzută, vulcanul a scuipat prin craterul sau îndeajuns de multă lavă încât să acopere întreaga insulă sub un strat de 30 de metri grosime de cenuşă (de altfel, şi astăzi, întregul Santorini stă practic pe un strat de 4-5 metri de lavă pietrificată). Imensa insulă a fost desfigurată cumplit - numeroase porţiuni s-au scufundat, apele mării au invadat craterul cel mare dând Santoriniului forma de arc de cerc pe care o are în prezent, două bucăţi de pământ s-au ridicat deasupra apelor, formând insuliţele Nea Kameni (unde încă se află două cratere ale catastrofalului vulcanului) şi Thirassia, iar valurile tsunami au distrus civilizaţia cretană peste noapte.

Nenorocirea a fost atât de mare încât de abia 9 secole mai târziu, oamenii s-au încumetat să mai pună piciorul pe ceea ce mai rămăsese din prospera insulă. Temerarii au fost colonişti dorieni sosiţi din Sparta, iar liderul lor, Thiras şi-a dat numele insulei şi oraşului pe care l-a întemeiat şi l-a ales drept capitală, Thira (antică), ale cărei vestigii se găsesc şi astăzi pe Mesa vouno, muntele care muşcă marea la Kamari, în sud-estul insulei. Istoricul Herodot ne învăţa că dorienii au suferit o secetă severă, de şapte ani, ceea ce i-a determinat să trimită colonişti în nordul Africii, Thira intemeiind printre altele şi Cyrene din Libia. În secolul V i.Hr., oraşul-stat Thira s-a aliat cu Sparta împotrivă Atenei, în războiul Peloponezian, iar câteva veacuri mai târziu a devenit colonie romană. În Evul Mediu, pe aici au trecut franci şi veneţieni, care au anexat insulă ducatului Naxos până în 1579, când Santorini a intrat sub administraţia imperiului Otoman, de sub care a ieşit de abia în 1912, când s-a unit cu Grecia. De atâtea milenii, în tot acest timp, Santorini nu şi-a aflat liniştea, fiind zdruncinat constant de replici de cutremure şi erupţii vulcanice ale dezastrului din secolul XVII i.Hr., ultima erupţie a lui Nea Kameni - blândă, spectaculoasă, dar fără victime - având loc în 1950.

Sursă pentru acest capitol: Mysterious Places, Jennifer Westwood, 1987

La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor

Titlul de mai sus, identic cu cel al unui roman semnat de japonezul Haruki Murakami (care, apropo, îşi plasează acţiunea mai multor povestiri pe o insula grecească nenumită, dar care aduce izbitor cu Santorini), descrie poate cel mai bine impresia puternică pe care ţi-o lasă insula, atunci când, de undeva de sus, din Oia sau din Fira, ţi se aşterne în faţa ochilor priveliştea de basm a calderei - depresiunea în formă de căldare care se cască în urmă erupţiei unui vulcan. Un american ajuns în capitala Fira direct cu taxiul şi care urma să se cazeze la unul dintre numeroasele stabilimente de lux, de 5 stele, jumătate zidite - jumătate săpate în munte, un white collar prea elevat pentru a folosi infamul cuvânt care începe cu "f", a sintetizat excelent expresia lui Murakami în două cuvinte rostite prelung: "Holy smoke!". Apoi, admirând calderă, şi-a scăpat bagajele din mână şi a rămas cu gura căscată la propriu. Sunt convins că şi eu stăteam acolo cu gură căscată (măcar în cuget), deşi mă aflăm de câteva ore bune pe strada pietruită de pe înaltă faleză a Firei.

Modul brutal în care natura s-a jucat cu tărâmul stăpânit cândva de acea civilizaţie străveche cu nume (poate) necunoscut a născut, paradoxal, un peisaj unic în lume care-ţi tăie răsuflarea. Un peisaj în care omul s-a integrat armonios, mariajul de arhitectură veneţiană şi cicladică, străduţele întortocheate, bisericile, tavernele, hotelurile şi stabilimentele - toate albe sau în culori pastelate, deschise, niciuna mai înaltă de 2 etaje şi dispuse melodic pe vârful muntelui, precum lojele într-o sală de operă - rezonând tainic cu rocă dură şi fără de viaţă. Este ca şi cum, fiind acolo, nu ai putea să-ţi imaginezi nimic altceva în locul a ceea ce este; un hotel futurist şi modern, din metal şi sticlă ar fi un sacrilegiu la Fira, la Oia sau oriunde altundeva în Santorini.

În afară de a te plimba şi a admira peisajul, la Fira nu prea ai multe de făcut. Însă, pentru a parafrază un vampir dintr-un roman (şi film) la modă, asta este un "full time job". Cel puţin în vacanţă. Este imposibil să te plictiseşti aici. Dacă te bântuie un pui de foame, încearcă la una dintre sutele de taverne o salată santorineză (cu brânză feta, kapere, castraveţi, ulei de măsline şi faimoasele roşii pitice), ceva mai exotic (eu am savurat un delicios avocado cu creveţi), bea un pahar de Vinsanto sau o bere locală Mythos. Apoi, ar trebui să vizitezi Muzeul Thira Preistorică, unde afli pe larg povestea civilizaţiei străvechi şi vezi majoritatea artefactelor din Neolitic şi Epoca de Bronz descoperite la Akrotiri. În continuare, ai putea să iei funicularul până în port, iar de acolo să te întorci călăre pe măgăruşi, pentru a experimenta modul tradiţional de transport al santorinezilor. Doamnele şi domnişoarele vor fi încântate de numeroasele magazine, unde se găsesc bijuterii, haine de designeri, genţi şi alte nimicuri, iar domnii de... numeroasele baruri şi pub-uri. Fira este un melanj de trăiri bizare: partea comercială aduce pe alocuri cu un bazar turcesc (deşi mult mai stilat şi mai curat), faleza feerica cu priveliştea de neimaginat spre calderă, Nea Kameni şi Thirasia este, probabil, cea mai arătoasă de pe insulă, iar străduţele înguste şi mai pustii din vestul orăşelului te transpun, parcă, într-un orăşel medieval.

Sfaturi utile pentru Fira:

  • Dacă nu eşti cazat(a) în Fira, nu are rost să iei aici mese consistente, prânzul sau cina, pentru că preţurile sunt aproape duble faţă de Kamari sau Perisa. Din aceeaşi cauză, nu este indicat nici să-ţi cumperi suveniruri de aici;

  • Caută neapărat clatitaria din centrul orăşelului (este situată în zona comercială, la dreapta faţă de staţia de măgăruşi): aici o să mănânci - garantat! - cele mai bune clătite din lume (au peste 40 de sortimente);

  • Dacă te prinde seara în Fira (şi ar fi păcat să nu te prindă, cel puţin o dată), ia-ţi cu ţine o bluză cu mânecă lungă - pe cât de dogoritor este soarele în timpul zilei, te atât de tare poate să biciuie vântul la lăsarea întunericului;

  • Nu ai nevoie de o hartă, dar ar fi bine să reţii câteva puncte de reper pentru a te orienta uşor: staţia de autocare (e una singură şi de aici iei autobuze spre toate destinaţiile din Santorini), Catedrala Ortodoxă (este chiar în capătul sudic al Firei), Donkey Station, Mănăstirea Catolică;

  • Nu încerca să coborî sau să urci pe jos cele 588 de trepte care duc în port - acesta este drumul tradiţional al măgăruşilor, prin urmare este plin de... balegi (şi miroase ca atare);

  • Este distractiv să urci din port în Fira călăre pe măgăruşi, dar coborâtul se poate dovedi o experienţă hardcore;

  • În majoritatea weekendurilor, în centrul orăşelului se organizează spectacole gratuite de muzică şi dans tradiţional; prin urmare nu are rost să-ţi cumperi de la agenţia de turism bilete pentru aşa ceva (mie chiar mi-au plăcut mai mult artiştii care au performat pe scenă publica din stradă);

  • Dacă nu stai în Fira şi nu ai maşină închiriată, ţine minte orarul autobuzelor (de obicei, de aici pleacă la oră afişată, iar ultimele maşini pornesc la 23.00). O soluţie simplă este să faci o poză programului cu telefonul mobil sau cu camera digitală.

"Cel mai frumos asfinţit din lume"

Pitorescul orăşel Oia (sau Ia) aflat în nord-vestul insulei, deopotrivă îndrăgit de artişti şi de turişti, se spune că este chintesenţa santorineză. Aici o să întâlneşti aceleaşi clădiri micuţe, albe, cu cupolă sau acoperiş drept, decorate cu numeroase flori rozalii, nenumărate biserici şi străduţe pietruite precum în Fira. Pe lângă acestea, însă, în Oia se păstrează mult mai pregnant influenţa veneţiană din Evul Mediu - case largi, cu tavanul înalt, denumite kapetanea, în care trăiau nobilii şi oficialităţile veneţiene se împletesc cu stabilimente micuţe, închistate în piatra muntelui, precum nişte peşteri, denumite yposkafa, unde trăia populaţia locală. Aceeaşi influenţă face ca aici să existe o importantă comunitate catolică, care are propria Catedrală, şi un zid de fortificaţii împotrivă piraţilor, ale cărui vestigii se mai ridică în câteva locuri inclusiv astăzi. Toate acestea sunt păstrate cu sfinţenie şi conservate prin lege: în Oia, de exemplu, sunt interzişi stâlpii de electricitate, nu se construiesc clădiri noi, iar cele existenţe se renovează anual, după un minuţios plan pus la punct în cele mai mici detalii.

Paradoxal, precum s-a întâmplat şi la Valencia, unde cea mai mare închisoare medievală a fost transformată într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri ale oraşului, şi aici cele mai multe yposkafa, locuinţele plebei care va să zică, sunt astăzi preschimbate în fastuoase stabilimente de lux, destinate unui grup privat şi select format din milionari şi vedete greceşti şi internaţionale. Ceea ce m-a impresionat la aceste exclusiviste pensiuni şi hoteluri a fost eleganţa desăvârşită şi ceea ce a-şi numi un alt paradox santorinez: opulenţa discretă, manifestată prin servicii, facilităţi şi mobilier super high class, dar care păstrează o simplitate ce cadrează perfect cu restul insulei.

Imediat ce ai ajuns în Santorini, dacă nu ai citit în prealabil absolut nimic despre insulă, pentru că acest aspect este menţionat cu o obsedantă frenezie în orice material despre Thira, printre primele lucruri pe care le vei afla de la ghizi şi localnici este că în Oia, seară de seară, se cântă aria celui mai frumos asfinţit din lume. Prin urmare, pe măsură ce se lasă seara, un puhoi nesfârşit de turişti transformă orăşelul într-un agitat furnicar. Se dă o adevărată bătălie pentru un loc bun la apus, oamenii vin cu 2-3 ore înainte, iar terasele şi barurile care se întâmplă să aibă vedere spre ascunderea soarelui după Marea Egee au cele mai piperate preţuri de pe întreaga insulă. Eu am văzut asfinţitul, aici, de două ori, odată de pe zidul veneţian, iar altădată din zonă morilor de vânt. Fenomenul în sine nu m-a impresionat prea tare, cel mai frumos apus din Santorini l-am văzut în altă seară, la Fira, însă modul în care căsuţele albe din Oia îşi schimbă nuanţele de roşiatic-auriu, pe măsură ce soarele apune, este poate mai impresionant decât trecerea astrului sub linia orizontului, iar spectacolul uman face toţi banii.

Toată lumea se comportă la asfinţit precum un grup de adolescenţi aflaţi pe stadion, în aşteptarea unui mare concert rock - prin urmare, aici este un bun prilej de socializare şi / sau de observare a grupului pestriţ în care te-ai nimerit. Într-o atmosferă jovială, pe zidul veneţian am şezut alături de un grup de englezi (care au venit cu sandwichuri şi punch), francezi (care au băut mult uzo, până când, pentru ei, asfinţitul a venit ceva mai devreme decât pentru noi, ceilalţi), americani (care, fatidic, mi-au reconfirmat prejudecăţile pe care le aveam din California despre candoarea lor), asiatici de toate felurile (care deţineau nişte aparate foto ce ar fi făcut invidios orice fotograf profesionist de la noi), nordici, spanioli, balcanici, nemţi şi ruşi şi un câine care a reuşit să ţină la distanţă doi italieni. Când spectacolul a luat sfârşit şi ultima rază a soarelui a plecat după orizont să lumineze alte tărâmuri, toată lumea a izbucnit în urale şi aplauze, apoi am pornit cu toţii, rânduri-rânduri, spre maşini şi autocare.

Sfaturi utile pentru Oia:

  • Dacă nu ai bani în plus de cheltuit, la fel precum în Fira, nu are rost să iei masa sau să achiziţionezi suveniruri de aici;

  • Are rost, în schimb, să cumperi o punguţă de savuroase roşii cherry sau vinete albe (altă specialitate santorineza), direct de la producător;

  • Chiar dacă apusul soarelui la Oia este un fenomen captivant, ochii umani sunt foarte sensibili - un oftalmolog ţi-ar recomanda să nu te uiţi deloc la soare fără filtre speciale;

  • Încălţă-te cu ceva comod, dar cu talpă groasă (papucii de plastic sunt excluşi): atât în Oia, cât şi în Fira o să ai de urcat şi de coborât foarte multe trepte pietruite;

  • Dacă ai rău de maşină pe serpentine, în drum spre Oia, mai bine stai cu ochii închişi - aici se găsesc unele dintre cele mai periculoase şi spectaculoase serpentine din lume. Apropo, dacă eşti şofer şi ai închiriat o maşină, condu prudent. De asemenea, ţine cont de faptul că pe numeroase porţiuni de drum muntele a intrat în şosea şi mai există, practic, o singură bandă - legea nescrisă de aici spune că mereu autovehiculul mai voluminos, dubiţa sau autocarul, are prioritate în faţa maşinii mici.

Kamari, Kamari beach

Dacă vrei să ai o vacanţă completă în Santorini, cea mai bună opţiune (şi practică, şi financiar) este să te cazezi într-o staţiune de la malul mării, în Kamari sau în Perisa. Eu am ales Kamari pentru că este situată foarte aproape de aeroport (la numai 3 km), de aici ajungi cu maşina în Fira în nici 15 minute şi, în plus, la Kamari se găseşte faimoasa Plajă Neagră, care este şi cea mai lungă plajă din Santorini. Totodată, dacă ţi se face poftă de o plajă cu nisip, poţi să iei water taxi-ul (un vaporaş) care ajunge la Perisa într-un sfert de oră. Pasionaţii plajei, înotului şi ai tuturor sporturilor nautice găsesc la Kamari şi Perisa aproape tot ceea ce îşi doresc. Atmosfera din cele două staţiuni este foarte caldă, primitoare şi relaxantă, iar aglomeraţiei sufocante pe care o întâlniţi pe plajele din România sau din Bulgaria, îi puteţi spune adio!

Kamari a fost construit în urmă cu 50 de ani de locuitorii unui sătuc din apropiere, Exo Gonia, care a fost culcat la pământ aproape în întregime de cutremurul devastator din 1956. Numele sau vine de la un monument în formă de portic, un Arc (Kamara în limba greacă) care se înalţă şi în ziua de astăzi la sud de Plaja Neagră, care a făcut parte în Antichitate dintr-un străvechi sanctuar închinat lui Poseidon. Staţiunea este mărginită de muntele Mesa vouno, care are o înălţime de 400 de metri, fiind al doilea vârf al insulei, şi pe platoul pe care se păstrează până în prezent ruinele oraşului construit de Thiras în secolul VIII i.Hr. În mai puţin de jumătate de veac, dintr-un modest sătuc pescăresc, Kamari s-a transformat într-o staţiune selectă şi boemă.

M-au impresionat aici, în mod special:

  • Plaja Neagră şi apa, care este precum cristalul (la 30 de metri de ţărm încă poţi distinge cu exactitate fiecare pietricică de pe fundul mării);

  • barurile şi cluburile deosebite (peste tot intrarea este liberă, în multe seri se organizează concerte live, unplugged, cu muzică bună, iar preţurile băuturilor - cel puţin pentru Santorini - sunt decente, în condiţiile în care multe localuri de aici sunt cu 3-4 clase peste cele mai fiţoase cluburi din Bucureşti sau Mamaia);

  • Un pictor japonez, cu coafură dreadlock de reggae şi figură visătoare, care s-a născut în Spania şi purta nume rusesc - Ivan! - ce picta în fiecare seară pe stradă, precum o mulţime de alţi artişti plastici, folosindu-se în special de degete şi având o tehnică specială de dispunere a imaginii, pe trei sticle lipite între ele (îşi vindea miniaturile cu 5 euro);

  • amabilitatea şi chiar amiciţia tuturor celor care ofereau servicii (unii îţi făceau inclusiv sugestii financiare în detrimentul lor);

  • Thira Antică, unde, pe lângă ruinele oraşului ridicat de spartani, am întâlnit şi una dintre cele mai vechi biserici creştine (poartă hramul lui Agios Stefanos / Sfântului Ştefan şi a fost zidită în secolul VI d.Hr.)

  • baclavaua de la El Greco, o terasă de pe malul mării (surprinzător, mai gustoasă decât consoartele ei genuine pe care le-am ingurgitat la Istanbul);

  • şi, the last, but not the least, fabulosul platou de peste şi fructe de mare preparat la taverna No Name (probabil, cel mai bun peşte şi cele mai bune fructe de mare pe care l-am mâncat vreodată).

Sfaturi utile pentru Kamari:

  • Aici soarele este cu adevărat arzător - ia-ţi o cremă de plajă cu factor de protecţie de cel puţin 20 şi unge-te cu încredere, odată la o jumătate de oră, pe tot corpul. De asemenea, şi pentru băieţi şi pentru fete, pălăriile şi ochelarii de soare sunt accesorii absolut indispensabile. Evită expunerea la soare în vremea prânzului (o să te arzi chiar dacă eşti dat cu loţiune, chiar dacă eşti deja bronzat);

  • Plaja Neagră, formată din pietre, în unele porţiuni mici şi asemănătoare cu nisipul, în altele mai mari, s-ar putea să-ţi pună unele probleme, mai ales atunci când vrei să intri în apă. Cumpără-ţi din prima zi pantofi special pentru plajă (costă 6,5 euro perechea şi vei găsi toate mărimile);

  • În prima zi, fă un ţur al tavernelor şi vezi care sunt preţurile. Majoritatea tavernelor le au expuse la vedere, chiar la intrare. Ai grijă ce vorbeşti la masă! Există câteva localuri unde servesc români, precum şi altele în care lucrează greci ce au fost în ţara noastră;

  • Dacă ai ajuns în pană de bani, uită-te după ofertele speciale. Fiecare tavernă are o ofertă bună de mix grill, mix fish sau musaka pentru două persoane. Mai există şi varianta fast-food locală - gyrosul (e foarte gustos şi costă mai puţin decât o şaorma ori echivalentul sau din Bucureşti) sau alimentara (în Kamari sunt destule minimarketuri de unde-ţi poţi lua alimente reci, legume şi fructe proaspete şi pâine). De fapt, dacă nu ai micul dejun inclus în bilet (şi majoritatea hotelurilor nu oferă această opţiune), alimentara e singură variantă pentru masă de dimineaţă (tavernele se închid târziu şi se deschid la fel de târziu, în jur de 11.30 - 12.00);

  • Cumpără suveniruri din Kamari sau Perisa, mai ieftine decât aici s-ar putea să găseşti doar în câteva sătuce izolate;

  • Dintre toate excursiile opţionale pe care agenţia de turism ţi le oferă, singura care îşi merită banii este Caldera in the Morning (nu ştiu de ce e numită astfel, întrucât se desfăşoară de la 10 dimineaţa până la 6 seara, dar în sfârşit): pleci cu autocarul spre portul din Fira, iar de aici iei o corabie care te va plimbă de-a lungul calderei, te va duce la vulcanul Nea Kameni (pe care-l poţi vizita), la izvoarele termale din nordul insulei vulcanice (spre care poţi să înoţi, plonjând din corabie), iar apoi la Thirasia (unde poţi vizită, pe jos sau călăre pe măgar, satul tradiţional Manolas);

  • Dacă alegi să vizitezi vulcanul, nu-ţi va părea rău, te vei simţi ca într-un film SF a cărui acţiune se desfăşoară pe Planeta Roşie, însă nu pleca fără să-ţi iei la tine cel puţin 1 litru de apă / persoană;

  • Respectă regula de mai sus şi dacă din Kamari porneşti pe jos spre Thira Antică. Escaladarea celor 400 de metri ai muntelui Mesa vouno durează aproximativ 1 oră - eşti nevoit să sui numai pe şosea, pe serpentine, iar pe porţiuni lungi de drum, nu ai niciun pic de umbră sau altă protecţie în faţa soarelui năucitor; prin urmare, dacă te aventurezi într-o astfel de întreprindere, pleacă cel târziu la 10 dimineaţa din Kamari şi ia-ţi neapărat pălărie de soare. Poţi ajunge la Thira Antică şi în 15 minute, cu ATV-ul (15-17 euro / zi), cu maşina (25-30 de euro/zi) sau cu un microbuz (cea mai proastă afacere, 10 euro biletul dus-întors, în condiţiile în care un bilet Kamari-Fira sau Fira-Oia costă 1,4 euro)... însă, care mai e farmecul ascensiunii?

  • Toate agenţiile româneşti care te duc în Santorini operează cu agenţia locală, Kamari Tours (care are birouri în Kamari, Perisa, Fira şi Oia). Dacă eşti indecis în privinţa unei excursii sau vrei să o programezi în altă zi, cumpără biletul direct de la Kamari Tours (vei avea ghid numai în limbă engleză, însă îţi faci un program flexibil, în funcţie de cum vrei tu);

  • Vizitează toate cele 4 plaje mari din Santorini: Plaja Neagră, Plaja Roşie, Plaja Îndrăgostiţilor şi Plaja Albă (la care se poate ajunge doar de pe mare, cu vaporul sau corabia) - fiecare are specificul şi farmecul ei.

 
 
Comenteaza
  • 23 iulie 2011 / 11:55 Roxandrei

    Eu m-am intors din Santorini acum o saptamana si cred ca nu exista destinatie mai romantica decat aceasta. Am scris despre aceasta destinatie minunata(locuri vizitate, preturi, cazare, etc) si am adaugat peste 50 de poze care sper sa va convinga sa mergeti acolo.

  • 06 iulie 2011 / 19:09 kitz

    @mihai vremea e frumoasa la inceputul lui octombrie insa seara se lasa rece.la inceput de octombrie multe restaurante se inchid si odata cu ele si cluburile insa cu siguranta ca ai sa gasesti unde sa te distrezi@ari pai unde nu am fost eu in kamari daca am muncit acolo vreo 7 ani.hook bar e unul dintre preferatele mele(am si vreo 2 tricouri cu carligul) insa nu cred ca multi tineri ar prefera asta.cred ca albatraos e cel mai indicat pt ei.corect ca se mai intimpla ca pestele sa nu fie proaspat mai ales lobsterul sau pestele spada.deci mare atentie la peste..

  • 04 iulie 2011 / 14:37 Virgil

    Da

  • 03 iulie 2011 / 18:32 MIHAI

    stie cineva cum e vremea in Santorini pe la inceputul lui octombrie?

  • 01 iulie 2011 / 23:12 ari

    Kitz,am lucrat si in kamari la restaurantul grecesc Skaramagas si asa este ,un mixt de peste ajungea si la 300-400 de euro si va asigur ca eu nu as manca peste si fructe de mare acolo .Clientul isi alegea din vitrina cu gheata pestele sau homarii doriti dar pana la curatat se schimbau cu altii foarte vech ii (fleshcaitzi rau de tot) nici carnea nu mai statea pe oase:))) si nu stiu de ce zici ca nu e recomndata pe ntru tineri???kamari are o viata de noapte fff activa, ai fost prin cluburi??? ai fost vreodata la Hock bar??? asa destrabalare rar intalnesti.. ce amintiri...cata tequia am dat pe gat in jos...si cata bere Mythos am bagat..la greu