Home - obiective turistice Articole Turist în Coreea de Nord - EP. 6: De la mormântul al lui Kim Ir Sen la salut voios de pionier
 
09.07.2011

Turist în Coreea de Nord - EP. 6: De la mormântul al lui Kim Ir Sen la salut voios de pionier

Turist în Coreea de Nord - EP. 6: De la mormântul al lui Kim Ir Sen la salut voios de pionier

Ultimele două zile de vizită în Coreea de Nord au fost de asemenea pline. Cum se putea altfel ? Când poţi să mai ajungi în această ţară ? Aşa că dis-de-dimineaţă, eram gata de îmbarcare în microbuz în compania echipei de trei ghizi – şoferi.

Dimineaţa, urma să ajungem în locul cel mai solemn de pe suprafaţa Coreei de Nord, Kumsusan National Palace (locul de muncă şi de aproape două decenii de odihnă al lui Great Leader, Kim Ir Sen)... Cu o zi în urmă, aveam încă probleme cu bagajul rămas liniştit în Beijing... Spre seară, când ghidul ne spune că mergem la mormântul lui Kim cel bătrân, îl întreb "Prietene, dar cum crezi că voi putea apărea în faţă lui Great Leader aşa?"... şi îi arăt pantalonii scurţi (în cele câteva zile deja petrecute în Coreea de Nord nu văzusem pe nimeni în pantaloni scurţi!)... Este singura dată când pe ghid îl pufneşte râsul, dar îl înghite imediat, speriat să nu facă vreo boacănă. Aşa că mai dăm o tură pe la aeroport unde reprezentantul lui Air China, un chinez dezinvolt şi care nu auzise în viaţă lui de "customer service" îmi spune că habar n-are unde e bagajul şi îmi dă 40 euro să-mi cumpăr ţoale. Cu banii în buzunar, ne îndreptăm spre magazinele comerţului socialist din plin centrul Pyongyang-ului. Aici, la doi paşi de Arcul de Triumf, dăm peste nişte magazine fără cumpărători, pline cu de toate (ţinute populare, motorete, haine, cosmetice şi mai ales o maşinărie de masat capul pe care o vânzătoare încearcă cu tot dinadinsul să mi-o bage pe gât), de unde să-mi cumpăr pantaloni... Ghinion... toţi pantalonii de aici sunt croiţi ca pentru coreeni, adică mici... Până la urmă, chiar şi în ţara perfecţiunii comuniste, mica iniţiativă pare să se strecoare... o vânzătoare îmi va croi peste noapte o pereche de pantaloni "în stil modern" şi mâine îi voi avea, pentru a mă prezenta cum se cade la căpătâiul lui Great Leader. La hotel, surpriză... reprezentantul agenţiei cu care am venit aici tocmai sosea triumfător cu rucsacul meu, unde, evident se aflau şi pantalonii lipsă!

Deci, bine echipat (cămaşă, pantaloni, pantofi), suntem gata de a ne duce la locul unde se odihneşte îmbălsămat Kim Ir Sen... Ei bine, palatul respectiv a fost în timpul vieţii Palatul Prezidenţial. De aici conducea, dădea indicaţii preţioase, crea viitorul luminos şi lucra pentru unificarea paşnică a Coreei... de altfel, fix asta făcea când a apărut aia cu coasa... lucra la unificare într-o zi a anului 1994. Ce a urmat, va închipuiţi - milioane de oameni rupându-şi părul din cap de durere, doi ani de doliu naţional strict şi ideea că toţi să poarte deasupra inimii o insignă cu chipul marelui leader. În plus, palatul prezindenţial a fost transformat în mausoleu.

În interior este interzis fotografiatul, aşa că ne pozăm afară... există şi podiumuri plasate strategic pentru poza de grup - locul geme de grupuri de oameni ai muncii (ei îmbrăcaţi în salopete, ele în costume populare) veniţi să-l viziteze. Cozi interminabile, tovarăşi cuminţi aşteptându-şi rândul pentru marele moment, activişti agitaţi care dau ordine... Şi, în plus, un pasaj special pentru înalţii oaspeţi străini, adică noi... Aşa că ne-am trezit uşuiti pe un culoar sub privirile curioase ale mii de coreeni.

Nu trebuie să repet că palatul era gigantic, dar nord-coreenii s-au gândit la tot. Inspiraţi din arhitectura marilor terminale aeroportuare, peste tot sunt benzi rulante care te transportă dintr-o parte în alta a palatului... Evident, trecem peste tot în faţă, un grup de cel puţin 100 de coreeni sunt opriţi fix în momentul în care trecem noi şi se creează o mică îmbulzeala... În fine, suntem puşi într-un rând gata să între în Marea Sală... Muzichie funebră, marşuri muncitoreşti se aud în surdină... Pam, pam...

Great Leader se află pe un catafalc într-o sală imensă, complet întunecată în care doar trupul îi este învăluit în lumina a vreo trei reflectoare... Ajungem în dreptul picioarelor. La indicaţia ghizilor, facem ce fac toţi - ne aplecăm. Apoi, încet, încet, îi facem înconjurul.... Am mai văzut mumia lui Lenin la Moscova, dar acolo erai aşa de departe încât putea fi orice, inclusiv o statuie de la Madame Tussaud. Ei bine, pe Kim îl vezi complet, te apropii practic la vreo 2 metri de el... E perfect, parcă doarme... Ce ţi-e şi cu tehnologia asta a îmbălsămării! După încă vreo două aplecări, ieşim... afară zeci de coreeni plâng în hohote... aoleo, ce o fi fost acum 15 ani?

Povestea lui Kim este relativ simplă. Născut pe undeva pe lângă Pyongyang (bojdeuca lui este pe traseul oricărui tur care se respectă, inclusiv al nostru), Kim s-a luat de ocupanţii japonezi încă din leagăn şi a trebuit să fugă de acasă în China unde de altfel se aflau numeroşi refugiaţi coreeni. Aici, a intrat în Partidul Comunist şi rapid a devenit liderul de necontestat al acestuia. În timpul celui de-al doilea Război Mondial a condus rezistenţa din munţi din Nord, dar de fiecare data a fost alungat de superioarele trupe japoneze, de fiecare dată revenind la bazele din Siberia Sovietică. Conform istoriei oficiale, acesta a luptat permanent, a omorât o groază de invadatori şi într-un final, a reuşit să-i alunge aproape singur pe japonezi, eventual cu ajutorul câtorva tovarăşi, a nevestei (care trăgea cu mitraliera inclusiv în timpul naşterii lui Dear Leader) şi chiar şi a fiului sau de câţiva ani. În realitate, Kim a fost într-adevăr şeful Rezistenţei care era destul de puternică, dar nici chiar atâta încât să-i alunge pe japonezi.... Coreea de Nord a fost eliberată de trupele sovietice care l-au adus şi pe Kim, ajuns cetăţean sovietic şi ofiţer al Armatei Roşii, conducător al trupelor comuniste coreene.

Ajuns lider al Coreei de Nord, Kim a insistat de câteva ori pe lângă mentorul său, Stalin, să invadeze Coreea de Sud. Ideea iniţială era ca peninsula coreeană să fie administrată în comun de SUA, URSS şi China naţionalistă până la alegeri libere. În haosul de după capitularea Japoniei, SUA şi URSS s-au înţeles să administreze fiecare câte o zonă - la sud şi nord de paralela 38, iar trasarea graniţei a căzut în sarcina a doi tineri ofiţeri americani care au folosit o hartă din National Geographic.

După ce Mao a obţinut victoria finală în China, proclamând Republica Populară şi URSS a testat cu succes prima bombă nucleară, inaugurând epocă bi-polarităţii atomice, Kim a simţit că a venit momentul. Deşi Stalin a zis NU, el a zis DA şi a invadat Coreea de Sud unde a fost primit ca un adevărat eliberator de imensa majoritate a populaţiei în extaz. Debarcarea trupelor generalului Macarthur la Incheon, lângă Seul, a oprit ofensiva glorioasă a Armatei Nord-Coreene care se apropia de lichidarea rezistenţei sudiste în Sud... O bună parte din armata comunistă a fost înconjurată şi capturată, iar sorţii războiului păreau să se schimbe.... trupele ONU (aşa era denumită armata americană din Războiul Coreei) reocupa Seul-ul şi pătrund în nord, făcând praf şi pulbere Pyongyang-ul. Kim se refugiază în Nordul ţării şi începe să se gândească la un exil în China (în URSS era puţin cam periculos pentru că Stalin spumega de nervi)... Trupele americane se apropiau de graniţa chineză, părând să preia controlul asupra întregii peninsule...

Dar, suspansul continuă... Văzând că fraţii coreeni sunt înfrânţi, oamenii muncii din China se revoltă, pun mâna pe ce aveau pe acasă, prin magazii (adică mitraliere, tancuri, avioane de bombardament) şi un milion de voluntari pătrund în Coreea în sprijinul fraţilor. Kim îşi freacă mâinile de bucurie mulţumind muncitorilor şi ţăranilor chinezi, dar conducerea armatei americane intră în fibrilaţie. Eroul din Filipine şi din Coreea, generalul MacArthur îi cere preşedintelui Truman folosirea bombei atomice. Acesta, înfricoşat de cutia Pandorei deschisă la Hiroshima şi Nagasaki îi interzice folosirea acesteia şi în plus îl demite de la conducerea Armatei din Coreea.

Trupele chineze împing armata aliată până aproape de punctul în care totul începuse cu trei ani în urmă - la paralela 38... Într-un final, se semnează armistiţiul (care nu a fost urmat de nici un acord de pace, Coreea de Nord se află încă în stare de război) şi fiecare coreean, atât cel de nord, cât şi cel de sud îşi vede de dictatura lui.

În urma războiului, pe lângă milioanele de vieţi omeneşti pierdute şi a tragediilor, rămâne o ţară în ruine. Cu ajutorul Chinei Populare care îl tratează pe Kim că pe un subordonat incapabil, începe reconstrucţia şi crearea unei societăţi care o întrece pe cea imaginată de Orwell. Kim devine Great Leader, orice opoziţie suprimată (la Congresul Partidului, ministrul de externe îl imită pe Hruşciov criticând cultul personalităţii şi dispare definitiv), iar Coreea de Nord devine ţara unui singur om.

Ce a urmat ulterior, lesne de ghicit - cincinal după cincinal, spre comunism în zbor şi apoi lovitura mortală de la începutul 90 când comunismul se prăbuşeşte în întreaga lume, mai puţin în Coreea de Nord unde Great Leader rezistă. Moare în 1994 şi este înlocuit de fiul său, Kim Jong Il, cunoscut şi sub numele de "Dear Leader" care preia conducerea Comisiei de Apărare, dar nu devine preşedinte. Funcţia de preşedinte este păstrată de decedatul Kim Ir Sen, preşedintele etern al Republicii Populare Democrate Coreene!

Multe din ce am spus mai sus sunt exemplificate în Muzeul Războiului Coreei (care cum putea să aibă un nume simplu când poate să aibe un nume lung şi pompos - Muzeul Războiului Victorios de Eliberare a Patriei)... Şi de altfel, în interior, ghida îmbrăcată în militar ne repetă la fiecare frază ca războiul a fost provocat de imperialiştii din Sud, iar cei din Nord au învins... Săli întregi sunt dedicate dovedirii că nu Kim a atacat primul, ci americanii şi că de abia apoi, Nordul a răspuns. La sfârşitul turului, de altfel l-am cam uimit pe ghid spunându-i că în ultimă instanţă nu contează cine a început războiul, oricum toţi îşi doreau să o facă şi atunci nordiştii erau aşteptaţi în Sud ca eliberatori (nu ar mai fi cazul acum, dimpotrivă!), dar că războiul s-a terminat practic remiză - după 3 ani care a lăsat o ţară ţăndări s-a revenit la aceeaşi linie de demarcaţie!

Prin muzeu, nu pot să nu remarc poza lui Great Leader vorbind la radio, dar şi zona dedicată sprijinului acordat Coreei de Nord de republicile frăţeşti - inclusiv de Republica Populară Română unde sunt prezentate manifestaţii populare grandioase de condamnare a imperialiştilor, dar şi adunarea Mării Adunări Naţionale, parlamentul-fantomă al RPR. România a participat în război, însă numai cu doctori şi asistente medicale, cu materiale ajutând la îngrijirea răniţilor.

În subsolul clădirii se află o colecţie impresionantă de avioane americane doborâte. Am fost în destule muzee militare sau de aviaţie şi peste tot sunt expuse avioane recondiţionate, strălucitoare, ca noi. Ei bine, în subsolul muzeului de la Pyongyang se află nu ştiu câte avioane distruse, cu părţi lipsă, care dau totuşi o notă de autenticitate într-un muzeu care trâmbiţează victoria pe fiecare exponat (probabil şi în Coreea de Sud, muzeul războiului de acolo trâmbiţează victorii nebănuite).

După o zi de amintire a tragediei coreene, nu se putea să nu o încheiem într-o notă veselă înainte de a pleca la munte, în a doua escapadă în afară capitalei. Ei bine, vom vizită Palatul Pionierilor Mangoygdae unde din nou am parte de o întoarcere în timp, în copilărie.

Nici nu oprim bine că ne şi întâmpină o fetiţă îmbrăcată în pionier (de altfel, pe stradă, copiii erau permanent cu cravată roşie la gât) care ne adresează celebrul " salut voios de pionier". Ea va fi ghida noastră prin Palat, dar cum nu ştie engleză, ghiduşa-titulară va fi traducătoarea ei... Trecem pe lângă o statuie cu personaje fantastice (ei bine, iată că există şi statui care nu înfăţişează numai Partidul şi Liderii) şi ajungem într-o clădire imensă, în bunul stil al tuturor celorlalte clădiri oficiale... fântâni arteziene, multă, multă marmură şi destul de mulţi copii. Luăm la rând cercurile fiecare având sala lor - cercul de caligrafie (pensula de caligraf se află totuşi pe stema Partidului!), de pictură, de cântat la acordeon (influenţă rusească?), de cântat pur şi simplu, cred ca aici este locul care m-a transportat cu adevărat în urmă cu peste 20 de ani... Evident, copii talentaţi (cei mai buni dintre cei buni sunt evident selecţionaţi pentru Palatul Naţional), sincer, o adevărată plăcere să-i vezi... Dar, că peste tot, aproape nici un zâmbet, totul făcut foarte serios, cu perfecţiune, cu dedicare...

După turul palatului, cu adevărat un tur agreabil, suntem invitaţi în sala mare de spectacol, plină ochi cu părinţi şi copii (probabil, fraţii, verii artiştilor). Şi deşi sala este plină, la apariţia străinilor (nu eram singurii străini care vizitau Palatul Pionierilor), fix în mijloc, dispar câţiva zeci de spectatori împinşi spre margini pentru a nu fi în contact direct cu străinii... Încă un deja-vu marca anii 80!

Spectacolul a fost frumos. Coreea de Nord are copii talentaţi. Probabil, cu mici excepţii, au cântat despre Partid şi Conducător, dar cum nu pricepeam, copiii au fost adorabili, mulţi având voci absolut superbe... s-a cântat, s-a dansat, au fost chiar şi "copilării", cu un băieţel şi o fetiţă şi un peşte din plastic, un copil cu faţă extrem de maturizată, dar cu o voce demnă de marile scene ale lumii, o orchestră de virtuozi, din păcate ascunşi sub nivelul scenei. La intrare, se vindeau flori şi de data asta le-am dat din inimă...

Am plecat când afară începuse seara... Trupa mea de ghizi erau disperati... Microbuzul nu mai pornea, tuşea rău şi în seara respectivă trebuia să ajungem undeva la munte... Ghidul-şef părea cel mai îngrozit... Dar, ca şi în România de mai demult, orice nord-coreean este născut mecanic auto şi cu ajutorul unor tovarăşi aflaţi prin preajma locului, am pornit la drum pe autostradă printr-o beznă de nepătruns... Dar, despre ultima zi, în episodul următor...

Cezar a.k.a Imperator este un pasionat de călătorii, istorie şi de descoperirea altor civilizaţii. Poveştile sale din cele 78 de ţări vizitate, dar şi sfaturi de călătorie le puteţi găsi pe www.imperatortravel.ro

Cuvinte cheie: Coreea de Nord , Kim Ir Sen
 
 
Comenteaza
  • 02 octombrie 2014 / 10:41 mario

    Cumpar uniforma de Pionieri, Camasa ,Basca,Corderluta de Pionieri. Contact: lehelhirth@hotmail.com

  • 17 iulie 2011 / 22:42 multă lume. acră?acrită?

    un serial bun. mai calc pe aici, pe desco, exact cum spunea cineva, mai sus, ...că „nici ca nu mai”...)).

  • 16 iulie 2011 / 12:50 KO

    " In rest constat prin comentarii bolile noastre cronice : toti sunt prosti - eu sunt destept, eu sunt mult mai bun chiar si decat sefii mei dar soarta m-a defavorizat, ii critic pe toti pentru ca punctul meu de vedere este cel mai bun + o zi fara a critica pe cineva e o si pierduta, frustrari, toti sunt de vina numai eu NU, din Sistem fac parte altii - eu nu...si...tot asa - si...da... e de ras ca mai exista oameni care suporta un asemenea regim - asa cum a fost de ras ca noi am pierdut 40 ani cu o asemenea nenorocenie, asa cum e de ras ca acum suportam sa fim furati si pacaliti ! @ok Trist, dar adevarat .

  • 14 iulie 2011 / 08:29 OK

    In rest constat prin comentarii bolile noastre cronice : toti sunt prosti - eu sunt destept, eu sunt mult mai bun chiar si decat sefii mei dar soarta m-a defavorizat, ii critic pe toti pentru ca punctul meu de vedere este cel mai bun + o zi fara a critica pe cineva e o si pierduta, frustrari, toti sunt de vina numai eu NU, din Sistem fac parte altii - eu nu...si...tot asa - si...da... e de ras ca mai exista oameni care suporta un asemenea regim - asa cum a fost de ras ca noi am pierdut 40 ani cu o asemenea nenorocenie, asa cum e de ras ca acum suportam sa fim furati si pacaliti !

  • 14 iulie 2011 / 08:24 OK

    @Gaby - ce sa zic... sunt si martian daca vrei neaparat , un mare fan gigibecali, eba, vacantamare, antenadoi, antenatrei, gadea∁. , manelistinrait, guta si... tot asa - si acum lasand gluma la o parte - daca se facea referire la "eroarea" cu > - eu zic sa nu mai sari asa ca ars si... sa mai numeri un pic pe acolo ! Ai sa constati ca este vorba de plural - ca de ce ar fi corect cum se scrie/scria pe cartile noastre de capatai, adica Limba si literatura romana - ei bine, pe asta nu o mai stiu - mie mi se pare un dezacord, tie nu?