Home - obiective turistice Articole Bhutan, micul regat budist de la picioarele Himalayei (episodul I)
 
01.03.2012

Bhutan, micul regat budist de la picioarele Himalayei (episodul I)

Bhutan, micul regat budist de la picioarele Himalayei

Când am sunat la Vodafone să întreb dacă există acord de roaming cu Bhutan, tipa de la call center m-a întrebat dacă Bhutan e o ţară. I-am spus că e o firmă de butelii a lui Borcea. Până la urmă, l-o fi întrebat pe Dr. Google şi mi-a răspuns că nu există roaming cu Bhutanul (de fapt, nimeni din România sau de aiurea n-are). Dar replica naivă a fetei de la Vodafone e o dovadă a cât de puţin este cunoscută această ţară.

Închisă turiştilor până cândva la începutul anilor 2000, Bhutanul este una dintre acele ţări care au întors spatele globalizării excesive din diverse motive. Dacă, în cazul majorităţii ţărilor închise, scopul este prezervarea unui regim dictatorial, în cazul Bhutanului scopul declarat este cel de prezervare a culturii tradiţionale şi a mediului înconjurător. Bhutanul, un mic regat budist între marii giganţi India şi China, a reuşit să evite soarta vecinilor săi, Tibet şi Sikkim, înghiţiţi de marii rechini din zonă.

Poate lucrul de care sunt cel mai mândri bhutanezii este că ei măsoară Gross National Happiness (Fericirea Naţională Brută) spre deosebire de restul lumii cu ochii aţintiţi pe Gross Domestic Product (Produsul Intern Brut - PIB). Sincer, nu ştiu cum se măsoară acest indicator sau dacă chiar se măsoară cu adevărat, cert este că, deşi ţara este judecată prin prisma PIB că fiind săracă, este mult mai bogată decât multe ţări din cultura occidentală. În Bhutan, compasiunea trece în faţa capitalismului, iar fericirea nu se măsoară în iPhone-uri şi Armani-uri. Iar zâmbetul îl găseşti la fiecare colţ de stradă, pe feţele tuturor. Nu câştigă mai mult de 100 de euro, dar trăiesc într-un cadru natural mirific, a cărui prezervare este prioritate de stat, într-un loc în care nimeni nu-i grăbeşte şi nevoia de a fi în pas cu moda nu este extrem de presantă.

Cum ziceam, Bhutanul nu a fost deschis decât recent. Cel de-al patrulea monarh din actuala dinastie a început cândva prin anii '90 să deschidă, încet-încet, acest mic regat. Primul pas fusese făcut de tatăl său, care, speriat de invazia chineză din Tibet, a decis să aplice pentru a deveni membru ONU, iar încoronarea celui de-al patrulea rege, în 1974, a adus primii vizitatori străini în regat şi construcţia primelor hoteluri care să-i adăpostească. La sfârşitul anilor '90, bhutanezii au descoperit pentru prima oară lumea în urmă autorizării achiziţiei de televizoare şi de instalare de antene parabolice (inclusiv deschiderea unui canal de televiziune bhutanez), iar accesul la internet a fost inaugurat în 2002. Tot la începutul anilor 2000, Bhutanul a decis să primească turişti străini, dar... cu nişte condiţii. Regele a decis că Bhutanul trebuie să fie o destinaţie premium, unde să vină doar câţiva turişti, dar care să plătească sume consistente, spre deosebire de Nepal sau India, unde poţi dormi liniştit în camere de 1 dolar pe noapte şi care sunt luate cu asalt de milioane de backpackeri. În Bhutan vin doar 70.000 de turişti pe an, spre deosebire de Nepal, unde vin câteva milioane, dar, probabil, în curând, Bhutanul va genera mai mulţi dolari decât Nepalul.

Prima oară când m-am interesat cum pot să ajung în Bhutan a fost în anii 2000. Tocmai se anunţaseră condiţiile - turiştii străini nu pot vizită Regatul decât parte a unui grup şi nu independent, trebuie să plătească 200 de dolari pe zi all-inclusive (cazare, mâncare, transport, intrări la diverse obiective turistice), iar numărul acestora era limitat. În câteva luni, fuseseră făcute rezervări până în 2017. Între timp, s-a renunţat la cota de turişti, pot veni câţi îşi doresc, dar suma de 200 de dolari a rămas în vigoare. Între 2008 şi 2010, s-a admis o reducere la 150 de dolari în timpul sezonului musonic, dar, din 2011, s-a anulat acest discount, iar din 2012 suma a crescut la 250 de dolari pe zi - normal, ţinând cont de devalorizarea accelerată a dolarului. În plus, s-a renunţat la obligaţia de a fi parte a unui grup, poţi să te duci şi singur, dar trebuie să ai o agenţie de turism bhutaneză care să-ţi aranjeze totul.

Cum se ajunge acolo? Simplu, se contactează o agenţie din Bhutan (sau din ţările din jur, mai precis Nepal şi India). După ce se plăteşte, agenţia bhutaneza obţine acordul autorităţilor şi se emite viză. Viza ajunge la biroul Druk Air, compania naţională aeriană din Bhutan, care de abia atunci poate emite biletul (preţul biletului de avion destul de piperat nu e inclus în cei 200 sau 250 de dolari pe zi!). Druk Air are monopolul zborurilor spre singurul aeroport din regat, situat la Paro, nu foarte departe de Thimphu, capitala ţării. Cred că e o combinaţie de lipsă de interes din partea altor operatori aerieni şi de dificultate a aterizării/decolării. Situat între munţi, fără instrumente de ghidaj, pilotarea avionului se face manual în urma observaţiei vizuale. Sunt nori în Paro? Simplu, nu se aterizează şi nu se decolează. Se stresează cineva din această cauză ? În orice caz, nu bhutanezii. Nu pleacă azi, pleacă mâine, asta e! Iar Paro este constant în top 5 al celor mai dificil de operat aeroporturi din lume. Să nu credeţi că Druk Air are avioane cu vâsle, sunt destul de moderne - în mica flotilă se află ATR-uri 42 (din acelea care are şi Taromul pentru curse interne şi internaţionale scurte) şi Airbusuri 321. Zboară spre câteva destinaţii - Kathmandu, Bangkok şi câteva oraşe din India, dar plănuiesc zboruri şi spre Singapore sau Hong Kong.

Plecarea spre Paro era planificată destul de dimineaţă. Nu chiar la prima oră, dar iar a trebuit să ne sculăm odată cu găinile (sau, mai precis, cocoşii, care îşi făceau simţită prezenţa prin Kathmandu) pentru că aeroportul din Kathmandu are o reputaţie destul de proastă în ceea ce priveşte viteza de procesare a pasagerilor. Şi bine am făcut că am venit mai devreme, pentru că, până s-au mişcat fetele de la check-în şi băieţii de la paşapoarte, am fi pierdut vreo 2-3 curse. Până la urmă, am reuşit să ne urcăm cu succes în avionul ATR-42 al Druk Air.

Ruta Kathmandu - Paro este una dintre cele mai spectaculoase din lume. Dacă prinzi loc în stânga avionului (şi eu m-am dat peste cap să prind), ţi se vor perinda prin faţă ochilor superbul lanţ al Himalayei şi posibil jumătate dintre optmiarii Terrei, inclusiv celebrul Everest. Deşi mă aşteptam că pilotul grec să ne tragă de atenţie când eram în dreptul Everestului, tipul a tăcut mâlc, dar mi-a fost destul de uşor să-l identific... iar aterizarea a fost un deliciu... înclinare dreaptă pe lângă un deal, înclinare stânga, trecând razant pe lângă nişte câmpuri de orez căţărate pe un munte, din nou înclinare dreapta, urcare bruscă pentru a sări un pinten de munte şi coborâre bruscă pentru o aterizare în curbă pe o pistă care se termină într-o meandră a râului Paro care "ruleaza" paralel cu pista aeroportului.. Într-o ţară muntoasă, se pare că pista de la Paro este cea mai lungă stradă dreaptă din tot regatul.

Se spune că "Love is în the air"... Ei bine, în Bhutan, buna dispoziţie este de asemenea în atmosferă. E imposibil ca, după ce ai pus piciorul pe pista aeroportului Paro, să nu te umpli de bună dispoziţie - te afli într-o ţară cum nu e alta... aeroportul are faţada de lemn pictată în mod tradiţional, gărzile aeroportului sunt îmbrăcate în costume tradiţionale, nu au niciun pic din aerul ameninţător al vreunui "security" de pe oricare aeroport din lume... Iar atmosferă este super-relaxată... toată lumea pozează şi filmează cu disperare, nimeni nu are de comentat că se mişună aiurea prin aeroport, gărzile ne fac pozele cu "high security buildings", cu avioane, cu orice... Puţin mai încolo, peste râu, se vede o citadelă strălucind în soare, iar casele de pe munţi arată că în poveşti... Te afli într-o ţară de poveste, joci într-unul dintre basmele Fraţilor Grimm!

Odată intrat în aeroport la control paşapoarte (sala este la fel de ornată în culori vii), dai de una din restricţiile din Regat. În Bhutan este interzisă comercializarea ţigărilor (pedepsele sunt mai aspre decât în cazul traficului de droguri), iar fumatul este interzis în orice loc public - interior sau exterior. Fumătorii înveteraţi din grupul nostru au trebuit să se ascundă cu ruşine prin cine ştie ce spate de clădire pentru a nu fi văzuţi. Poţi să aduci un număr limitat de ţigări, dar trebuie să plăteşti taxe vamale (vreo 11 dolari pentru câteva pachete). După ce am schimbat câţiva euro în moneda locală cu nume imposibil, am ieşit în faţa aeroportului, unde ne aşteptau reprezentanţii agenţie bhutaneze.

În Bhutan, oricine lucrează pentru stat sau în joburi cvasi-oficiale (gen bănci, industria turismului, alte servicii) este obligat să poarte haine tradiţionale; de asemenea, elevii şi studenţii trebuie să poarte o uniformă foarte apropiată de portul naţional. În plus, orice clădire din Regat trebuie să respecte arhitectura tradiţională - clădiri albe, împodobite cu lemn pictat, chiar şi în cazul clădirilor mai moderne, gen blocuri de locuinţe, clădiri de birouri sau mall-uri (care pot fi găsite în capitală)... Nu am văzut dărăpănături ca în toate ţările din zonă, dimpotrivă, toate casele bhutaneze arată foarte bine la exterior... de altfel, venit din Nepal (sau din India ori altă ţară de prin zonă), te vei simţi teleportat direct în... Elveţia. Bhutanul aduce mai repede cu Elveţia rurală decât cu oricare altă zonă din Asia!

O pornim la drum printr-un cadru de poveste, prin lanuri de orez roşu, mândria Bhutanului, care susţine că orezul roşu de munte este cel mai hrănitor tip de orez din lume. Trecem pe strada principală din Paro, o nebunie de mix coloristic şi de bun-gust... absolut superb, pentru a ne ascunde apoi într-un restaurant unde ne aşteaptă un bufet cu mâncare bhutaneză... Ăsta va fi meniul standard pentru următoarele 5 zile, cu o singură excepţie, când am evadat în posibil singurul local occidental din Thimphu pentru a ne deda unei orgii culinare cu pizza şi hamburgeri!

Momentul sosirii în Bhutan a fost însă unul cu adevărat special! Erau ultimele zile din nunta secolului - nunta Regelui în vârstă de 29 de ani cu o studentă de 19 anişori... Pozele celor doi erau expuse la loc de cinste peste tot (inclusiv pe foaia de intrare în ţară, pe care a trebuit s-o completam în avion), iar cei doi erau aşteptaţi peste câteva zile la Paro pentru o sărbătorire cu poporul. Ca în cazul mult mai mediatizatei căsătorii William & Kate, bhutanezii subliniau că Regele lua de nevastă o "commoner" ca şi William... Nu ştiu cât de obişnuită era însă mireasa, pentru că nu era fiica unui pilot de la Druk Air, ci totuşi provenea din înalta societate... Dar nu contează, cei doi erau frumoşi şi păreau chiar iubiţi... Iar noul rege (e rege doar de câţiva ani, când taică-su a hotărât să abdice pentru a impulsiona modernizarea regatului sub conducerea unui tip tânăr, educat la Oxford) a hotărât să nu îşi ia mai multe neveste, ca taică-său sau bunicu-său... Fostul rege e însurat cu nu mai puţin de trei neveste - toate surori... de altfel, marea nuntă regală din 1974 a fost nunta regelui de atunci cu cele trei surori simultan! Aşa că, până acum câţiva ani, Bhutanul avea trei Prime-Doamne... de acum înainte n-o să aibă decât una!

După mâncare, primul obiectiv de vizitat a fost, natural, Paro Dzong, marele palat pe care l-am admirat încă de la aterizare. În toate marile oraşe ale Bhutanului ("mari" e mult spus în condiţiile în care Capitala are 70.000 de locuitori), hai să le zicem reşedinţele de judeţ, există un dzong, un soi de palat administrativ în care se găsesc laolaltă serviciile comunale şi... mânăstiri budiste! Religia budistă se află la baza a orice în Bhutan şi pare aproape firesc ca primăria şi judecătoria să coexiste în aceeaşi clădire cu ditamai mânăstirea... iar Paro Dzong este unul dintre cele mai impresionante dzonguri din regat... alb impecabil, cu podoabe de lemn pictat, este imposibil să nu accentueze starea de bine... călugări budişti în robele lor cărămizii, oficiali în costum popular, clădiri superbe... Bhutanul este ţara fericirii...

 

Drumul spre Thimphu, capitala regatului, urmăreşte cursul meandrat al unui râu. Munţi stânga-dreapta şi căsuţe ca de poveste.. Mai văzusem poze cu Bhutanul pe net sau la o prietenă care îl vizitase anul trecut, dar mă gândeam că sunt nişte locuri mai "fotogenice"... Surpriza a fost că imaginile acestea de munţi verzi, câmpuri galben-închis şi căsuţe ca de turtă dulce nu sunt doar într-un singur loc... sunt peste tot!!! Am mers sute de kilometri prin Bhutan şi peste tot era acelaşi peisaj idilic!

În cele din urmă, am ajuns la hotelul Ro Chog Pel, situat pe o înălţime exact la intrarea în Thimphu. Marea majoritate a hotelurilor pentru străini din Bhutan sunt noi şi arată foarte bine. Dacă, în Nepal şi India, turiştii au dat năvală de prin anii '50 şi multe hoteluri pot să-şi arate deceniile de existenţă, în Bhutan, construcţia de hoteluri de tip occidental a debutat doar cu câţiva ani în urmă şi construcţiile arată excelent! De fapt, hotelul nostru, care poartă numele patronului (ghidul nostru ne-a spus că e o practică foarte curentă la proprietarii bhutanezi de hoteluri şi restaurante să-şi boteze localurile cu numele lor) era deschis de doar 7 luni! Şi arată beton - fiecare cameră era, de fapt, un apartament, cu living în care puteai să stai la televizor, dormitor, culoar cu un dressing gigantic, de ziceai că vii cu toată garderobă după tine, şi o baie spaţioasă... iar mobilierul super-modern! Seara coboară peste Bhutan şi începem să redescoperim frigul... Thimphu se află totuşi pe la 2.300 de metri altitudine şi noaptea e frig... e frig şi în camere, norocul meu fiind că am avut un calorifer electric (unii dintre noi nu au avut acelaşi noroc, patronul încă nu cumpărase calorifere pentru toate camerele, în schimb, a fost atent ca toţi să avem uscătoare de păr:))

Ei bine, există şi nişte dezavantaje în acest paradis eco... După ce cade noaptea (destul de repede), nu prea ai ce să faci. Venind de la Kathmandu şi Pokhara, oraşe cu o mulţime de oportunităţi de petrecut o seară agreabilă, am ajuns în mijlocul Capitalei unde nu am găsit nimic de făcut! Terase nema, magazine nu cine ştie ce, iar cele de suveniruri, pe lângă că erau scumpe, nu aveau nici pe departe charisma celor din Nepal... Suntem într-o destinaţie iolarioooo, deci seara nu poate fi petrecută decât în jocuri de cabană, noroc că cineva dintre noi cumpărase nişte cărţi de joc din Kathmandu! Clubbing în Bhutan? Dream on!

Cezar aka Imperator este un pasionat de călătorii, istorie şi de descoperirea altor civilizaţii. Poveştile sale din cele 87 de ţări vizitate, dar şi sfaturi de călătorie pot fi găsite pe www.imperatortravel.ro

Cuvinte cheie: Bhutan , Himalaya , budism
 
 
Comenteaza
  • 01 octombrie 2016 / 19:05 Nicolae

    Da, este o Tara - Regat oricat de mic ar fi Bhutanul mie imi place ca isi respecta traditiile si oamenii. Acolo au un port vestimentar foarte deosebit, inspira mult respect, inclinatie spre autenticitate si spiritualitate par foarte armoniosi. Sper sa nu renunte niciodata la portul lor vestimentar pentru altceva care nu le este specific pentru ca au valoare si autenticitate. Daca as ajunge in Bhutan singura dorinta pe care as avea-o ar fi sa imi gasesc un port vestimentar specific ca al lor si sa ma simt deosebit de fericit in timp ce contemplu diferite minuni de la poalele Himalaya.

  • 21 octombrie 2015 / 10:12 Manu

    Moama esti asa de arogant ca dupa primele randuri nici nu am putut citi articolul...probabil e fain..

  • 14 martie 2012 / 15:53 Valeriu

    Of!Adica ea e responsabila cu Roaming-ul si nici macar nu a auzit de Buthan!Copilul meu de scoala generala stie!Asta arata cat i-a placut domnisoarei ora de geografie.

  • 12 martie 2012 / 23:15 Adi

    De fapt, nu e o firma de butelii a lui Borcea, ci a fost a lui Iosif C-tin Dragan si acum e a vaduvei sale, Veronica Gusa DE Dragan. :-) Lasand gluma la o parte, excelent reportaj. Va invidiez pentru ca ati fost acolo.

  • 12 martie 2012 / 09:44 paul simon

    @gigi "e penibil sa ironizezi pe fata de la Vodafone ca nu a auzit de Bhutan"?! pai fata de la vdf vinde butelii sau e responsabila la "raionul" de roamming?! astia de la vdf nici macar nu stiu regulamentele de pe site-ul lor apoi sa se chinuie sa stie o lista de tari!