Home - obiective turistice Articole Lungul drum spre Lhasa
 
06.03.2012

Lungul drum spre Lhasa

Lungul drum spre Lhasa

Motto: În Tibet am întâlnit chinezi şi tibetani. Zâmbeau cu toţii. Din motive diferite. Eu am făcut poze.

Episodul 1: Zhangmu - două perechi de palme şi un bun venit în China

Au fost două ţipete mai groase, urmate de două mai ascuţite, după care jap-jap, jap-jap, două perechi de palme şi linişte. Iar eu am auzit toate acestea ţinând uşa de la WC unei domnişoare din grup care urma să-mi ţină uşa mie după ce termina înăuntru. Eram într-un hotel din Zhangmu, primul oraş din China după ce treci graniţa dinspre Nepal. Zgomotele cu jap-jap veneau de la recepţioneră şi, probabil, şeful, iubitul sau peştele ei. I-am văzut vorbind mai aprins cum am intrat în hotel în căutarea unei toalete, dar nu mă aşteptăm ca bun-venitul meu în China să fie atât de violent. Nici n-a fost. S-au potolit repede.

Aşadar eram în China. În regiunea Autonomă Tibet. Trecusem graniţa de vreo 15 minute şi, împreună cu alţi 8 călători, urma să ne împlinim visul nostru şi al altor câteva sute de prieteni din ţară, toţi mari amatori de călătorii, apărători ai independenţei Tibetului şi, în general, colecţionari de cărţi cu învăţămintele lui Dalai Lama - pe care n-o să le citească niciodată, dar din care vor cita cu siguranţă când ar fi momentul să o facă. Drumul spre Lhasa dinspre Nepal durează cam cinci zile şi toţi cei care se încumetă să-l facă şi mai apoi să-l povestească, sar graţios, de obicei, peste primul oraş cum intri în China pe stânga: Zhangmu. Eu nu.

Nu are nimic spectaculos, e atât de urât încât devine atrăgător. Însă pentru asta trebuie să-l priveşti cu seninătate, fără strop de înverşunare. Să ne înţelegem: nu sunt nici filo-tibetan, nici filo-chinez şi, în general, iau locurile pe care le vizitez aşa cum sunt, fără să emit judecăţi de valoare sau să categorizez profund. Un urât sau un frumos mi-au fost de cele mai multe ori marile catalogări, însă Zhangmu e într-o ligă proprie şi necesită unele nuanţări.

Toate grupurile de turişti (care aleg să călătorească dinspre Nepal spre Lhasa) se opresc aici din două considerente cât se poate de practice: 1. pentru că trebuie să-şi ia permisul special de intrare în Regiunea Autonomă Tibet şi 2. pentru că aici şi doar aici se pot schimba bani (de obicei euro sau dolari în yuani) - din Zhangmu până-n Lhasa nu găseşti casă de schimb sau bancă cu asemenea facilităţi. Faza cu permisul durează în medie o oră-două şi este luat de însoţitorul de grup (respectiv ghidul chinez), timp berechet pentru cine vrea să ia la pas strada principală din oraş şi să facă puţin turism.

Majoritatea website-urilor celebre (wiki, lonely sau blogurile ai căror autori se iau prea în serios) spun despre Zhangmu că este o anomalie în Tibet, având o clima sub-tropicală, respectiv flori colorate şi vegetaţie luxuriantă tot timpul anului. Corect. Impresia de junglă se schimbă însă imediat ce dai cu ochii de blocuri cocoţate pe versanţi, blocuri ce şi-ar găsi locul foarte bine şi în cartierele mărginaşe ale Bucureştiului, de exemplu. Apoi sunt oamenii. Chinezi get-beget, cu ochi oblici şi faţă rotundă, aşa cum îi ştim din poze. Veseli, flegmoşi (nu flegmatici), mulţumiţi că fac o treabă bună şi simţindu-se ca acasă în zona pe care - spun cârcotaşii, nu eu -, trebuie să o purifice etnic. Mă gândesc că au rude împrăştiate peste tot în China pe care nu apucă să le vadă decât o dată la câţiva ani, dar care sunt mândri de ei şi de misiunea lor nobilă. Şi chinezii din Zhangmu au de toate aici. Locuinţe, locuri de muncă, restaurante, coafor, magazine, piaţă şi vegetaţie luxuriantă. Ce să le lipsească? Apropo de magazine, am intrat într-unul pentru aprovizionarea clasică cu ciocolată şi apă plată. Spre bucuria mea (sunt un nemernic) am dat de atmosferă efervescentă de butic românesc de după revoluţie: aveau tot ce visezi, de la cărţi de joc la şerveţele de hârtie, de la ciocolată la labe de pui vidate şi vândute pe post de snack. Erau şi detergent şi mazăre. Mi-a plăcut mult.

Mai sus pe stradă, plin de snack-baruri, tot cu labe de raţă sau pui, pregătite acolo, nu de la pachet, şi cu şunculiţe grase şi dulci de porc. Pe nişte trepte un chinez mândru (sau poate era un tibetan?) meşterea la un picior de yac cu tot cu copită. Prin semne mi-a spus că iese o supă pe cinste. Alţi chinezi veseli se ospătau mai jos, într-o magazie, la o masă comună. Am văzut şi muncitorii în salopete roşii plimbându-se pe corso şi coafeza oraşului bând un ceai dintr-un borcan în aşteptarea clientelor. Am intrat şi într-o piaţă să verific dacă au varză chinezească. Aveau. Şi am făcut multe poze în primul meu oraş chinezesc, aşezare care a fost exact cum o visam, nu m-a dezamăgit nicio secundă.

După ce ghidul a luat permisul s-a dat adunarea, pentru că urma să convoace schimbătorii (sau schimbacii?) de bani să ne aprovizionăm cu yuani pentru lungul drum spre Lhasa. Şi au venit - tot nişte chinezi fericiţi, cu sacoşele doldora de bani, şi la un curs cumsecade ne-au burduşit portofelele cu bani de-ai lor în schimbul câtorva sute de valută forţe. Să nu credeţi că operaţiunea s-a întâmplat undeva ferit, fiind, totuşi, într-o ţară comunistă. Nu, totul a fost la vedere, pe uliţa mare şi s-a lăsat la sfârşit şi cu o şedinţa foto.

Am crezut că ne vom lua un rămas bun idilic de la prima aşezare de după graniţă, însă am mai înjurat în zonă încă vreo oră, închişi în maşini, deoarece strada principală a fost blocată de un convoi imens de camioane care trebuia, musai, să ajungă la vamă şi probabil să o şi treacă în acea după-amiază. Peisajul de la geamul maşinii era frumos, zonă sub-tropicală şi blocuri economice. Păcat că se lasă seara.
Am ieşit din oraş fără regrete şi am pornit spre înălţimi, spre Nyalam, oraşul unde urma să dormim prima noapte în Tibet şi unde se întâmplă toată acţiunea din episodul doi. Curioşi?

Roma

de la 135 €

Rezerva bilet online >>

Cuvinte cheie: Tibet , Lhasa , China , Zhangmu
 
 
Comenteaza
  • 22 aprilie 2012 / 19:34 constantina

    f interesant traseul ales de Razvan si la fel de frumos comentariul

  • 23 martie 2012 / 09:31 vlad ivanescu

    Razvan, felicitari... ca de obicei vezi lucrurile intr-un mod unic si deosebit de clar... jurnalul tau e o placere necomerciala :D

  • 17 martie 2012 / 06:46 Marcel Anton

    Excelent articol ! Si ai vazut chinezi fericiti .Lucru ce se intampla rar in UE , State unde se pare ca democratia este sursa de anxietate .

  • 07 martie 2012 / 11:43 Andreea

    Abia astept continuarea !

  • 1