Home - obiective turistice Articole Insulele plutitoare de pe lacul Titicaca
 
17.03.2012

Insulele plutitoare de pe lacul Titicaca

Insulele plutitoare de pe lacul Titicaca

Titicaca – lacul cu navigaţie comercială aflat la cea mai mare altitudine din lume, 3810 m. Apele lui reci leagă pitoresc malurile peruane de cele boliviene, însă turiştii care poposesc în zonă caută, de cele mai multe ori, o mică şi originală comunitate, Uros, ce locuieşte pe insulele plutitoare construite din totora. În climatul aspru al Altiplano-ului peruan, în care nopţile friguroase sunt urmate de zile cu soare neiertător şi radiaţii UV foarte puternice, oamenii de pe insule îşi continuă traiul lor tradiţional, la adăpostul gospodăriilor meşteşugit ridicate pe valuri.



Între vârfurile înzăpezite ale Anzilor, în sud-estul Perú-lui, Lacul Titicaca se întinde pe o suprafaţă mare, de 8400 km2, în ţinuturile aride ale Altiplano-ului - platoul montan înalt, al doilea ca mărime din lume după cel din Tibet. Ca volum de apă, Titicaca se situează pe primul loc în America de Sud, însă ca suprafaţă Lacul Maracaibo din Venezuela preia întâietatea pe continent. Nu se ştie exact de unde vine numele de "Titicaca", însă una dintre traduceri se referă la forma lacului, ce ar părea silueta unei pume vânând un iepure. Sigur este faptul că istoria acestui lac se leagă de naşterea primilor Inca, Manco Cápac şi Mama Ocllo, fiii lui Inti (Zeul Soare), coborât pe Pământ pe o insulă (Insula Soarelui) din mijlocul lui Titicaca.

Pe malul peruan, oraşul Puno este principalul port la Titicaca şi centrul folcloric al ţării. Deşi localitatea în sine îşi absoarbe farmecul din centrul cu străduţe comerciale şi vecinăţile muntoase reflectate în apa limpede a lacului, descoperi o forfotă umană ce dă cu adevărat viaţă şi culoare întinderilor maronii ale munţilor încruntaţi. Poţi ajunge aici dinspre Lima sau dinspre Cuzco, traversând Anzii pe şoselele de la mare înălţime, ori mai simplu, cu taxiul de la aeroportul din Juliaca, aflat cam la 60 de km depărtare.

De ai norocul să poţi sta în Puno măcar pentru o zi, lasă-te în grija ghizilor locali, căci vor şti să-ţi organizeze o excelentă excursie în care, între răsărit şi apus, să ai parte de peisaje şi experienţe unice. Clasic: o traversare cu barca până la insulele plutitoare, apoi şi mai departe, spre inima lacului, pe insula Taquile. Turiştii cu timp pot înnopta într-una din aceste locaţii, ori pot vizita şi alte insule frumoase din cele 41 ale marelui Titicaca. Tot la fel, satele de pe maluri, bogate în tradiţii culturale, pot fi ţinte dintr-o călătorie mai îndelungată.

Să ne întoarcem însă la turul nostru de o zi şi, chiar dacă acest periplu ar putea să pară, pentru tine, cititorule, mai puţin realizabil cândva, în viitor, uită de poveţele turistice de printre rânduri şi lasă-te în voia poveştii despre oamenii Uros şi despre utopica viaţă a taquilenilor de pe Titicaca. Lumea poate ţi se va părea, măcar pentru un sfert de ceas, mai frumoasă şi mai interesantă, iar colţul ei pitit în munţii de peste Oceanul Atlantic îţi va deveni bun vecin în imaginarul atotcuprinzător.

Portul din Puno se animă, la răsărit, mai mult din pricina turiştilor îmbarcaţi pentru tururile obişnuite. Vaporaşele încep, treptat, să stârnească valurile lacului şi stolurile de păsări, plutind până atunci liniştite pe albastrul limpede al apei. Ghidul ne spune că se încearcă din răsputeri să se păstreze cât mai curate adâncurile lacului, fiindcă oamenii locului depind de ele. Navigaţia şi pescuitul sunt ţinute sub control, multe zone au intrat sub protecţie ecologică, iar sănătatea ecosistemului se monitorizează constant. Pe parcursul primilor 6 km, până să ajungem la insulele plutitoare, am privit cu bucurie cum lişiţele, pescăruşii, cormoranii ori raţele sălbatice îşi lansau zborurile razante sau îşi înfigeau ciocurile flămânde în adâncurile pline de peşti. Deşi până la venirea iernii mai trebuie să treacă ceva vreme, fiind abia aprilie, peste noapte a fost o grindină puternică; de dimineaţă, soarele a început să încălzească lacul, iar mai spre după-amiază, chiar a trebuit să avem grijă: radiaţiile puternice provoacă insolaţie şi ard pielea, de nu îţi acoperi capul şi nu apelezi la o cremă cu factor de protecţie ridicat. Când vezi căciulile multicolore ale localnicilor, atârnând peste urechi şi frunte, pricepi că ei au învăţat lecţia dură a naturii.

Curând, micul vapor intră în stufărişul de totora, apropiindu-ne de Uros. Această papură locală, înaltă, unduindu-şi verdele subţire în vântul omniprezent, formează pe fundul lacului, din propriile rădăcini, o masă compactă, iar în acelaşi timp, găzduieşte printre tulpini o faună bogată. Schoenoplectus californicus, adică totora, joacă un rol esenţial în viaţa comunităţii Uros, fiind folosită ca aliment, medicament şi materie primă în construcţii. Este timpul să acostăm pe malul neobişnuit al principalei insule plutitoare, ce găzduieşte cam zece familii.

Cu adevărat ţi se pare deosebită senzaţia de înfundare a pasului tău aşezat pe suprafaţa insulei. Nici nu ştii cum să-i spui, pământ ori sol nu este, ci doar un strat de trestii lungite şi strivite, unele peste altele, într-o ordine neînţeleasă. Casele: trestii strânse în snopi, bine legaţi; bărcile: trestii uscate, împăturite, îndesate, cu forme stilizate; turnul de observaţie: cu picioare înalte, din trestii împletite; interioarele caselor: trestie, iarăşi trestie. A venit timpul şi pentru explicaţiile ghidului, după ce ne-am aşezat în cerc, bineînţeles, pe un soi de balot lung şi circular din trestie.

Populaţia preincaşă Uros s-a izolat în trecut pe aceste insule artificiale, pentru a se putea apăra mai bine de ameninţările duşmanilor. În timp, aceşti băştinaşi s-au amestecat cu Aymara, uitându-şi limba, însă continuând să păstreze o parte dintre vechile tradiţii. Azi, tocmai aceste obiceiuri, parte din stilul lor original de viaţă, au făcut ca Uros să-şi poată creşte calitatea vieţii prin intrarea în circuitul turistic. Pe malurile aride ale lacului, găsirea unei slujbe s-a dovedit mai grea decât traiul pe aceste mici insule din trestie, iar exersarea ospitalităţii faţă de turiştii curioşi şi generoşi a apărut, treptat, profitabilă. Unii au părăsit insulele, pentru case pe mal, dar cei rămaşi sunt sprijiniţi şi de guvern, acesta înţelegând rolul important al turismului pentru întreaga zonă.

Planta totora creşte, masiv, doar într-o mică porţiune a lacului, dinspre malul de vest, spre Puno. Tot aici Uros şi-a construit insulele, materia primă fiind la îndemână tot timpul anului. Ei au folosit ca bază masa compactă de rădăcini de totora, pe care au fixat-o la suprafaţa apei cu ajutorul unor ţăruşi mari, legaţi în partea superioară cu sfori. Peste, au aşezat straturi succesive de trestie tăiată, pe care le împrospătează regulat, adăugând totora tânără. Este o muncă permanentă pentru a asigura fundamentul gospodăriilor de aici, ce au, pe lângă casele mici, câte o împrejmuire în care cresc porcuşori de Guineea. Insulele îmbătrânite, cu straturile putrezite, sunt abandonate.

Viaţa oamenilor nu este deloc simplă pe aceste insule: umezeala permanentă şi radiaţiile intense predispun la boli şi scad speranţa de viaţă; totora este schimbată, în pieţele de pe mal, pe alte alimente de bază, cum ar fi quinoa, o cereală consistentă, sau pe fructe; există doar două mici şcoli, una creştină, şi un dispensar. Cu toate acestea, localnicii preferă să se trateze prin metode tradiţionale; de exemplu, când au dureri, ei împachetează rădăcinile albe de totora şi le aşează peste locul bolnav; din floarea plantei, prepară ceai; sau, tot partea albă a totorei o desfac şi o pun pe frunte, pentru a se răcori; mestecată, rădăcina furnizează organismului iod, prevenind guşa. Ghidul ne îndeamnă să gustăm şi noi totora, însă cu prudenţă, căci proaspătă, în cantitate mare, provoacă probleme intestinale.

Cum ne este lăsat timp la dispoziţie pentru vizitarea insulei, adică pentru parcurgerea celor câteva zeci de metri pătraţi, apucăm să vedem interiorul unei case, aflată în proces de curăţenie şi pregătire pentru turişti. Pitorescul acestui trai simplu poţi să-l încerci dormind peste noapte pe insulă şi împărţind cina cu o familie. Peştele proaspăt pescuit şi prăjit pe focul făcut pe straturi de pietre sigur va potoli foamea. Unele case au panouri solare şi televizoare, dar acest lucru nu prea deranjează peisajul în ansamblu, căci, odată ieşit din casă, lacul, trestia şi costumele tradiţionale viu colorate te scot din modernitate, amintindu-ţi că timpul, aici, a luat o pauză.

Urcatul în turnul de veghe te răsplăteşte cu o perspectivă grozavă asupra insulelor, asupra caselor şi munţilor, asupra localnicilor punând în vânzare articole de artizanat şi chiar asupra jocului vesel al copiilor.

O plimbare prin marea de totora şi printre insule, cu o barcă tradiţională din trestie, marchează finalul vizitei, iar depărtarea de mal se face pe cântecul de bun-rămas al unor localnice zîmbăreţe, legănându-şi încet trupurile îndesate şi îmbrăcate în haine cu nuanţe intense. Vâslele mişcă încet barca, lăsându-ne să simţim soarele fierbinte şi ritmul lent al vieţii de pe insule. Doar o altă ambarcaţiune, aducând copiii de la şcoală, vesteşte că generaţiile se schimbă şi, odată cu ele, poate că şi insulele plutitoare de pe Titicaca. Deocamdată, comunitatea Uros are porţile lacustre deschise tuturor şi turnul de veghe, cândva pentru duşmani, întâmpină cu bunăvoinţă bărcile cu turişti.

După 2 ore şi jumătate de navigat din nou pe Titicaca, moţăind în legănarea vaporului nostru, coborâm pe Insula Taquile, aflată la 40 de km de Puno. Peisajul stâncos prinde un deal cu pante nu prea domoale, unele terasate, cultivate, altele ţinând arbuşti verzi şi înfloriţi. Ici-colo, pâlcuri de copaci mari umbresc acoperişuri joase de case, cărări roşiatice, ruine pre-incaşe sau incaşe, ori aglomerări de bolovani cenuşii. Urcăm încet până în sat, cam 40 de minute, pentru a lua prânzul într-o mică pensiune.



Şi aici, cei 2000 de locuitori îşi întregesc veniturile din turism, fără a perturba în vreun fel liniştea insulei, de altfel destul de mică. Principala hrană este peştele, iar legumele crescute în grădinile de pe pantele însorite îi stau alături în farfurii. Cum nu există mijloace de transport, nici animale de povară, nici centrale electrice, nici şosele şi nici multe dintre facilităţile moderne, stilul de viaţă de aici a rămas unul foarte simplu şi legat strâns de natură. "Ama suwa, Ama quella, Ama llullaw" înseamnă, în limba quechua, "să nu furi, să nu fi leneş, să nu minţi". Sunt principiile de bază ale acestei mici colectivităţi, lipsite de forţe de poliţie şi conduse de un primar şi consilieri, aceştia din urmă fiind bărbaţi căsătoriţi, prestând, prin rotaţie, muncă în folosul întregii comunităţi. De la vârsta de 8 ani, băieţii învaţă să tricoteze, pentru că femeile fac doar ţesături. Din cele două şcoli de pe insulă, una specializează tinerii în arta textilă. Calitatea materialelor şi originalitatea modelelor ţesăturilor şi tricotajelor au determinat UNESCO să considere, în 2005, că arta meşteşugărească a taquilenilor face parte din patrimoniul intangibil al umanităţii.

În centrul satului, un magazin de artizanat oferă celor 40.000 de turişti ce se perindă anual pe insulă suvenirurile potrivite pentru a arăta dibăcia şi imaginaţia meşteşugarilor. De la înălţimea locului până la debarcaderul de pe malul lacului, 545 de trepte din piatră coboară abrupt, deschizând o panoramă splendidă. Albastrul lacului, de o intensitate aparte, prinde în valurile-i fine conturul norilor şi corpul micilor iahturi, ale căror vele par, în depărtări, aripi de fluturi odihniţi.

Privind Titicaca într-o asemenea după-amiază târzie şi însorită, eşti îndreptăţit să fugi cu gândul, pentru câteva secunde, la caldele şi ispititoarele insule greceşti, pierdute în aceeaşi strălucitoare culoare marină. Apoi, rememorezi cu plăcere imaginile insulelor plutitoare, ale stufărişului verde, ale oamenilor cu căciuli şi haine colorate, ale bărcilor cu capete stilizate de puma şi ale copiilor vânzând miniaturi şi textile, fiindcă ele toate vor mărturisi, la un moment dat, cuiva răbdător, despre viaţa tradiţionalelor comunităţi din Anzi.

Cuvinte cheie: Peru , Bolivia , Titicaca , lac , insula
 
 
Comenteaza
  • 16 septembrie 2018 / 11:30 AMELIA

    VA MULTUMESC DIN SUFLET > CA-MI PREZENTATI O LUME CE NU AM VAZUT-O ...

  • 16 septembrie 2018 / 11:30 AMELIA

    VA MULTUMESC DIN SUFLET > CA-MI PREZENTATI O LUME CE NU AM VAZUT-O ...

  • 10 mai 2012 / 10:18 Mihai N.

    Din câte știu, acest lac a fost vizitat în urmă cu câteva zeci de ani și de faimosul oceanograf Jacques Yves Cousteaux. Citeam atunci un articol în care spunea că fundul lacului este acoperit de mai mulți metri de mâl și ca nu se știe exact ce adâncime are. Tot în acel articol scria că lacul e populat de un număr impresionant (estimat atunci la circa 1 milion) de broaște extrem de mari (parcă era vorba de vreo 20cm).

  • 24 martie 2012 / 05:55 pardailane

    mama shacolo sha este * dai noshti. dasto bul fratelo da la titikk. vinim shi noi coloshea daca datz sa manca shi * noasta ciauva.

  • 18 martie 2012 / 10:05 castigreal

    incercati un joc nou unde puteti obtine castiguri reale inscriindu-va gratis aici: http://proeconomica.com/referrer/friscacucapsuni