• Qutb  Minar – minaretul din Delhi Qutb Minar – minaretul din Delhi

    Incredibila Indie. În haosul Delhi-ului, cumva ordonat de ritmuri străine ţie, undeva între magherniţele prăfuite şi templele opulente, există câteva zone ce încă nu au fost prădate de frumuseţea originară şi de liniştea misterioasă. Într-un astfel de loc a supravieţuit timpului cel mai înalt minaret din cărămidă al lumii, Qutb Minar, al primei moschei construite în India.

    Vezi detalii
  • Roma artistică Roma artistică

    Caleidoscopul dedicat Romei continuă cu fragmente din povestea artei sale nemuritoare, imposibil de împărţit pe zile sau hărţi. Spre oriunde te întorci şi oriunde cauţi, ai impresia că pieţele, palatele, podurile, sculpturile, fântânile, bisericile, grădinile şi monumentele fac parte dintr-o pictură de neasemuită frumuseţe, zugrăvită pe pânza ondulată a oraşului.

    Vezi detalii
  • Comorile Vaticanului Comorile Vaticanului

    De pe malul Tibrului, porţile Castelului Sant’Angelo dau spre pitorescul şi vechiul pod roman ce duce spre Via dei Coronari şi puţin mai departe, în inima Romei. Cum din dreapta castelului începe Via della Conciliazione, drumul larg până în Piaţa San Pietro pare astfel a fi păzit de această ultimă fortăreaţă, înainte de intrarea în micul stat suveran Vatican. În trecut, mulţimile de pelerini treceau pe aici pentru a ajunge la Bazilica Sfântul Petru, minunata biserică a Papalităţii. Astăzi, credincioşii şi turiştii iau cu asalt civilizat şi cealaltă parte din tezaurul Vaticanului: Muzeele şi Grădinile lui.

    Vezi detalii
  • Roma religioasă Roma religioasă

    Fără odihnă trebuie să fie pelerinul pornit pe urmele creştinismului în Roma şi cu multă atenţie trebuie să-şi drămuiască timpul pentru cutezătoarea încercare. Peste 365 de biserici îşi arată turlele dintre palate şi parcuri ori îşi pitesc bogăţiile între pereţi sobri şi colţuri de străzi. Cu greu poţi decide ce să cuprinzi în turul Romei religioase, într-o singură zi de căutare: să fie oare cele mai mari biserici? ori cele mai vechi? sau cele mai frumoase? Dar care ar fi acelea? Ceea ce vă voi povesti în continuare v-ar putea ajuta, oarecum, să vă decideţi, însă bisericile pe care eu le-am ales nu intră nici în vreun top, nici în vreo strategie turistică. Pur şi simplu le-am căutat pentru că fiecare în parte are sau reprezintă ceva deosebit, cu însemnătate nu doar pentru credincioşii care vin să se închine, ci şi pentru oraşul remarcabil în al cărui pământ le-au fost zidite fundaţiile.

    Vezi detalii
  • Palermo – La pas prin cetatea Triskelionului Palermo – La pas prin cetatea Triskelionului

    Dacă timpul nu vă permite un tur complet al Siciliei, atunci plimbaţi-vă măcar pentru o zi prin Palermo. Bătrânul şi fascinantul oraş, capitala-port a insulei, este o străveche citadelă de pe malul Mediteranei care însumează şi concentrează alături de imagini şi arome ale Siciliei de odinioară, un modern şi trepidant life style. Odată ajunşi aici, exploraţi fiecare colţ al oraşului. Oriunde veţi privi, 2.700 de ani de istorie se vor desfăşura în faţa dumneavoastră.

    Vezi detalii
  • O nouă minune a lumii – Chichén Itzá O nouă minune a lumii – Chichén Itzá

    Pentru „frumuseţea proporţiilor, rafinamentul construcţiei şi splendoarea sculpturilor decorative”, UNESCO a inclus Chichén Itzá, o capodoperă a arhitecturii mesoamericane, în lista patrimoniului universal. Undeva în jungla Peninsulei Yucatán, fuziunea civilizaţiilor mayaşă şi toltecă a dat naştere unui centru politic, militar şi religios cu o puternică influenţă asupra regiunilor învecinate, timp de aproape patru secole. Prin semnificaţia istorică, simbolistica complexă şi conservarea excelentă a minunatelor edificii, Chichén Itzá reprezintă o minune a culturii şi civilizaţiei moderne.

    Vezi detalii
  • Matterhorn Matterhorn

    Elveţia a fost şi va rămâne o ţară europeană impresionantă. Fie că discutăm despre ceasuri, ciocolată, sistem bancar sau peisajele naturale, Elveţia trezeşte în oricine un fior. Ţara Cantoanelor a fost înzestrată de Mama Natură cu o mulţime de minunăţii, însă ne vom opri asupra masivului Matterhorn. Puţini sunt cei care au auzit despre acest pisc, dar sunt şi mai puţini cei care au reuşit să ajungă acolo. Matterhorn, aşa cum l-au botezat germanii, se află la graniţa dintre Elveţia şi Italia, iar piscul acestuia se înalţă la 4.478 de metri desura nivelului mării. „Piramida perfectă”, aşa cum a mai fost denumit, Matterhorn este atestat pentru prima dată într-o serie de documente din epoca medievală sub numele de “Mons Silvus”.

    Vezi detalii
  • Trecătoarea Şipka: prin Termopile-ul bulgarilor Trecătoarea Şipka: prin Termopile-ul bulgarilor

    Ţara vecinilor noştri de la sud de Dunăre adăposteşte numeroase vestigii istorice, precum şi zone naturale excelent conservate. Necunoscute majorităţii vizitatorilor români, aceste adevărate comori turistice nu trebuie ocolite. Un astfel de loc este Trecătoarea Şipka din Munţii Stara Planina, un loc unde istoria şi natura şi-au dat mâna într-un cadru mirific pentru a găzdui probabil cea mai importantă pagină din eposul militar bulgar.

    Vezi detalii
  • Izvoarele  fierbinţi  din  Karlovy  Vary Izvoarele fierbinţi din Karlovy Vary

    Pădurile întinse pe dealurile din vestul Cehiei apărau în trecut secretul apelor fierbinţi, bolborosind nestingherite în desişurile sălbatice. Asta până când nişte vânători au tulburat liniştea unei zile şi au ajuns la un izvor cu puteri tămăduitoare, în urmărirea unui cerb. Se spune că se întâmpla în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. După 200 de ani, nobilii şi orăşenii bogaţi beneficiau, în mica staţiune balneară, de tratamente speciale, iar după alte două veacuri, aristocraţia europeană pretenţioasă determina înflorirea oraşului şi a centrelor cu ape curative. Izvoarele termale ţâşnesc şi azi neobosite în mijlocul lui Karlovy Vary, sub pavăza pavilioanelor şi în apropierea parcurilor înflorite, întremând miile de turişti care fac aici un popas binevenit.

    Vezi detalii
  • Colosseum – amfiteatrul minune Colosseum – amfiteatrul minune

    La aproape 2000 de ani de la construirea sa, Colosseum-ul a fost ales ca minune a lumii moderne, alături de Machu Picchu, Taj Mahal, Petra, Marele Zid Chinezesc, Chichen Itza şi Statuia lui Isus din Rio de Janeiro. Cel mai mare amfiteatru al Antichităţii a rezistat vremurilor şi ruinei, în centrul aglomeratei Rome, la adăpostul dealurilor Esquilin, Palatin şi Caelian. Fără el, măreţul oraş imperial de odinioară ar fi greu de închipuit: splendoarea arhitecturală a Colosseum-ului a depus mărturie pentru geniul constructorilor romani şi pentru sofisticata cruzime a unui popor cuceritor.

    Vezi detalii