Jumătăţile dinspre miazănoapte ale celor două mari întinderi de pământ ale emisferei nordice - America de Nord şi Eurasia - sunt acoperite, în bună parte, de o comoară: pădurea boreală, sau taigaua, cum o numim aici, în Lumea Veche. Este cel mai mare biom - ansamblu de ecosisteme întrepătrunse - terestru din lume. Dominată de conifere, care alcătuiesc fondul acestui incredibil de bogat mozaic de specii, taigaua reprezintă azi 29% din toată suprafaţa împădurită a planetei.

Vegetaţie măruntă – un mozaic de tufişuri, ierburi aspre, muşchi şi licheni printre care răsar, în timpul scurtei veri, flori micuţe, de o neaşteptată gingăşie - acoperă întinderi vaste peste care vânturile şuieră uneori asurzitor. Multe dintre animalele de aici îşi schimbă înfăţişarea de la un anotimp la altul, pentru a se topi în peisajul din jur, în încercarea de a supravieţui în aceste ţinuturi. Iar deasupra, ca o încununare a frumuseţii aspre şi magnifice a acestor ţinuturi, când şi când, flutură flamurile de lumini colorate ale aurorei boreale.

La 15 km de capitala Tunisiei se găseşte un mic oraş-port, crescut pe malurile canalului ce leagă lacul Tunis de golful cu acelaşi nume al Mării Mediterane. Canalul, lat de 28 de metri, asemănat de locuitori cu un „gât” sau gâtlej strâmt, era numit, de aceea, de către arabi Halq al-Wādī, nume tradus de italieni prin gola, cu diminutivul goletta, de unde provine numele „franţuzit” pe care îl poartă azi orăşelul: La Goulette.

2800 de ani vechime. San Gennaro. Mandolina. Pulcinella. Stradute. Castele. Sute de biserici. Mare albastra. Pizza. Spaghetti alle vongole. Limoncello.Inghetata. Adica Neapole, daca inca nu ati inteles aluziile…

În urmă cu câţiva ani, începeau să apară ştiri despre primele hoteluri de lux subacvatice, aflate în construcţie. Poseidon Undersea Resort, de pildă, anunţa că fiecare oaspete va avea la dispoziţie un mic submarin personal, pentru a explora minunile lumii de sub apă. Hotel? Mijloc de transport specializat? Nu cumva se profilează o nouă ramură a turismului?

Celor mai mulţi dintre noi, născuţi şi crescuţi aici, Europa ne pare un tărâm cunoscut, familiar; frumos, nimic de zis; interesant, fireşte, dar incapabil să ne surprindă cu fascinaţia exotică pe care o exercită meleagurile mai îndepărtate geografic. Nimic mai fals. Europa e surprinzătoare. Europa are locuri care dezvăluie atracţii nebănuite – izvor de uimiri, emoţii şi schimbări dramatice de opinii. Europa e exotică. Totul e să ştii unde să cauţi.

Pentru tot românul, Austria e o destinaţie de iarnă. Ei, hai, nu ziceţi că nu-i aşa, ca pe oricine auzi vorbind despre o vacanţă în Austria, zice că merge ori la ski la Innsbruck, ori să petreacă Revelionul sau Crăciunul la Viena. Să ridice mâna cine a fost să viziteze Austria în alt anotimp decât iarna! Foarte puţini, exact cum m-aşteptam.

A fost odată, pe malul Dunării, un loc în care oamenii s-au aşezat acum câteva mii de ani şi care, de atunci, a fost locuit neîntrerupt. După populaţia neolitică, aici au locuit dacii – un trib dacic, numit sucii -, înălţând una dintre davele (cetăţile) lor: Sucidava.

Personaje şi fapte reale s-au amestecat, de-a lungul vremii, în conştiinţa oamenilor, cu creaturi mitice şi întâmplări miraculoase: aşa se nasc legendele. Evul Mediu european ne-a lăsat moştenire o mulţime de astfel de istorisiri, îmbinări – neverosimile, uneori, dar tulburătoare – de adevăr şi închipuire. Unui personaj care, poate, a existat în realitate – nu ştim cu precizie, dar aşa ne place să credem - tradiţia îi pune alături un însoţitor imaginar, uneori cu puteri magice – un vrăjitor, o spadă fermecată sau un animal fabulos – şi gata! Vraja s-a înfăptuit, imaginaţia umană e prinsă în plasa miracolului, iar incertitudinea devine parte din farmecul poveştii.

De când există călători, există şi nevoia de a-i găzdui. Pe vremea când oamenii erau mai puţini, mai ospitalieri şi mai încrezători unii în alţii, exista „opţiunea” înnoptării în locuinţa cuiva, dar, treptat, a cîştigat teren o variantă alternativă: găzduirea într-o construcţie special destinată acestui scop – o „structură de cazare”, cum am spune azi – iar adăpostirea şi hrănirea călătorilor au devenit o afacere.