-
Strasbourg, de pe Rin
În urmă cu 2.300 de ani, un oraş celtic cu o piaţă numită „Argentorate” se găsea în apropierea râului Rin, între Munţii Vosgi (spre vest) şi Munţii Pădurea Neagră (spre est). Romanii vor stabili aici un avanpost al provinciei Germania Superior, iar în anul 12 î.e.n., numele „Argentoratum” apare prima oară în izvoarele scrise. Viitorul oraş comercial se va dezvolta pe râul Ill, ce se varsă în marele fluviu Rin, şi va fi cucerit succesiv de germani şi franci. În secolul IX numele său era deja cunoscut ca Strazburg, în limba locală.
Vezi detalii -
Strasbourg, de pe râul Ill
La distanţă de 160 km faţă de Stuttgart şi de 490 km faţă de Paris, în inima Alsaciei şi imediat lângă graniţa dintre Franţa şi Germania, Europa şi-a stabilit un nou centru politic – Strasbourg, „cetatea de pe drum” ori „cetatea unde se întâlnesc drumurile”. Râvnită continuu de cele două puteri vecine, trecută în multe rânduri din stăpânirea uneia în a celeilalte, capitala Alsaciei se mândreşte cu o moştenire culturală bogată, îngemănând spiritul francez şi cel german.
Vezi detalii -
LIMA – între prezent şi trecut
Între Anzii cu povârnişuri deşertice aurii şi Oceanul Pacific cel înspumat, Lima se preschimbă într-o metropolă elegantă, subtil parfumată cu esenţe coloniale vechi de sute de ani. Întemeietorul Pizzaro pare a fi uitat într-un colţ de oraş, iar glorioasa istorie a cuceririi Perú-lui de către conchistadori stă în umbra minunatelor podoabe din aur precolumbian şi a valoroasei ceramici pre-incaşe.
Vezi detalii -
Carcassonne – călătorie în cetatea catarilor
Oraş-cetate înfloritor în Evul Mediu apusean, însângerat de ura furioasă a papalităţii, Carcassonne se constituie astăzi într-una dintre cele mai mari comori turistice a Franţei. De fapt, la o privire mai atentă, avem surpriza să descoperim una dintre cele mai încântătoare, interesante şi bine păstrate cetăţi din întreaga lume. Cu istoria sa unică, atmosfera tipic provensală şi obiectivele sale turistice nebănuite, Carcassonne rămîne unul dintre acele câteva locuri cu adevărat deosebite, care trebuie neapărat văzute într-o viaţă de om.
Vezi detalii -
Cancún – perla din Yucatán
În 1970, un proiect guvernamental mexican începea transformarea unui un mic sat de pescari din jungla Peninsulei Yucatán într-una dintre marile staţiuni de lux ale lumii, care acum atrage şi farmecă patru milioane de turişti pe an. Ca destinaţie de vacanţă, Cancún a cucerit definitiv un teritoriu turistic aflat în trecut în stăpânirea celebrelor Bahamas, Republica Dominicană, Puerto Rico sau Jamaica, iar ca mărturie a victoriei stau apele perfect albastre, plajele delicate, hotelurile sofisticate şi un nesfârşit şir al opţiunilor de explorare a fantasticei lumi istorice şi naturale din Peninsula Yucatán.
Vezi detalii -
Vacanţă în abis: Turismul subacvatic
În urmă cu câţiva ani, începeau să apară ştiri despre primele hoteluri de lux subacvatice, aflate în construcţie. Poseidon Undersea Resort, de pildă, anunţa că fiecare oaspete va avea la dispoziţie un mic submarin personal, pentru a explora minunile lumii de sub apă. Hotel? Mijloc de transport specializat? Nu cumva se profilează o nouă ramură a turismului?
Vezi detalii -
Parcul Naţional Kruger - fereastra spre Africa sălbatică
Cea mai veche rezervaţie din lume, simbol al salvării şi conservării exemplare a faunei şi peisajului originar african, a rezistat de minune presiunii timpului şi adversităţilor istorici. Vizitarea sa este aproape o datorie pentru fiecare turist din Africa de Sud. Veţi intra într-o lume aparte, un imperiu încă sălbatic care oferă amintiri de neuitat şi este probabil cel mai bun loc de safari din întreaga lume. Bine aţi venit în Kruger!
Vezi detalii -
Sardinia - exotism aproape de noi
Celor mai mulţi dintre noi, născuţi şi crescuţi aici, Europa ne pare un tărâm cunoscut, familiar; frumos, nimic de zis; interesant, fireşte, dar incapabil să ne surprindă cu fascinaţia exotică pe care o exercită meleagurile mai îndepărtate geografic. Nimic mai fals. Europa e surprinzătoare. Europa are locuri care dezvăluie atracţii nebănuite – izvor de uimiri, emoţii şi schimbări dramatice de opinii. Europa e exotică. Totul e să ştii unde să cauţi.
Vezi detalii -
Sport, natură şi gastronomie în Ţinutul Mustului, Austria
Pentru tot românul, Austria e o destinaţie de iarnă. Ei, hai, nu ziceţi că nu-i aşa, ca pe oricine auzi vorbind despre o vacanţă în Austria, zice că merge ori la ski la Innsbruck, ori să petreacă Revelionul sau Crăciunul la Viena. Să ridice mâna cine a fost să viziteze Austria în alt anotimp decât iarna! Foarte puţini, exact cum m-aşteptam.
Vezi detalii -
Sucidava: secretul unei cetăţi străvechi
A fost odată, pe malul Dunării, un loc în care oamenii s-au aşezat acum câteva mii de ani şi care, de atunci, a fost locuit neîntrerupt. După populaţia neolitică, aici au locuit dacii – un trib dacic, numit sucii -, înălţând una dintre davele (cetăţile) lor: Sucidava.
Vezi detalii
