Home - obiective turistice Belgia Date generale

Belgia

Date generale

 
Descriere
Regatul Belgiei este o monarhie constitutionala situata in Europa de Vest. Este unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Europene si gazduieste majoritatea institutiilor acesteia precum si alte institutii internationale importante, inclusiv ale NATO. Belgia se invecineaza cu Olanda, Germania, Marele Ducat al Luxembrugurlui, Franta si are deschidere la Marea Nordului.
 
Istorie
Diverse natiuni si culturi au ocupat teritoriul de astazi al Regatului Belgiei, de la celti si romani pana la francezi si olandezi. Regiunea a fost incorporata in Imperiul Roman in timpul campaniei din Galia a lui Cezar. Dupa valurile migratoare din secolul al V-lea regiunea devine centrul Imperiului Carolingian iar dupa dezmembrarea acestuia, statele feudale aparute in regiune sunt unite treptat in Tarile de Jos Burgunde. In timpul domniei lui Carol Quintul acestea ocupa mare parte din teritoriul actualului Benelux. Pana in secolul al XVIII-lea Tarile de Jos de sud se afla sub dominatia spaniola si apoi habsburgica, iar in 1795, sunt incorporate in Prima Republica Franceza. La prabusirea Imperiului Napoleonian, teritoriul actualei Belgii si al Luxemburgului sunt atasate unui nou stat, Regatul Unit al Tarilor de Jos, un regat protestant condus de un rege olandez. In 1830 izbucneste o revolta impotriva regimului acestuia, care va duce la independenta Belgiei. Pentru a evita intrarea ei sub dominatia Frantei, Marile Puteri decid instaurarea unui rege tert, Leopold de Saxa-Coburg-Gotha, provenit dintr-o familie de printi germani. In 1949, in fata noului context mondial, Belgia decide sa puna capat acestei politici si devine unul dintre membrii fondatori ai NATO.
 
Cultura
Viata culturala belgiana a avut tendinta sa se desfasoare in fiecare comunitate. Din anii 1970 nu mai exista universitati bilingve, cu exceptia Academiei Militare Regale, sau mijloace de informare in masa. Nici o institutie culturala sau organizatie stiintifica nu reprezinta ambele comunitati. In ciuda diviziunilor politice si lingvistice care s-au schimbat deseori de-a lungul secolelor, regiunea ce corespunde actualei Belgii a cunoscut dezvoltarea a numeroase miscari artistice care au avut un impact puternic asupra culturii europene. In perioada medievala contributiile in domeniul picturii si arhitecturii au fost foarte importante. Pictura olandeza timpurie, pictura flamanda si baroca precum si numeroase exemple de arhitectura romanica, gotica, renascentista si baroca au reprezentat momente importante din istoria artei. Regiunea a contribuit cu numeroase dezvoltari tehnologice in domeniul industriei metalurgice si a mineritului.Belgia este cunoscuta la nivel international pentru specialitatile ei gastronomice. Numeroase restaurante belgiene pot fi gasite in ghiduri gastronomice importante, ca de exemplu Ghidul Michelin. Gofrele, cartofii prajiti si midiile sunt printre cele mai cunoscute specialitati belgiene. Fotbalul si ciclismul sunt sporturi populare in randul cetatenilor acestui stat.
 
Geografie
Teritoriul Belgiei are o intindere de 30 528 kmp si se imparte din punct de vedere geografic in trei regiuni: campia litorala in nord-vest, platoul central si tinuturile muntoase ale Ardenilor din sud-est. Platoul central este o vale fertila iar tinutul muntos este o vale stancoasa acoperita de paduri care se intind pana in nordul Frantei. Aici se gaseste Signal de Botrange, cel mai inalt punct al tarii, ridicandu-se la 694 metri fata de nivelul marii. Principale fluvii sunt Escaut si Meuse. Marea Nordului ii ofera Belgiei 66.5 de km de coasta. Fusul orar este GMT+1, codul telefonic al tarii este 32, iar undele de emisie radio acopera AM 7, FM 79, ultrascurte 1.
 
Regiuni
Pe langa nivelul federal, conform constitutiei revizuite in 1993, Belgia contine inca 2 niveluri de administratie federala: 3 comunitati lingvistice (flamanda, franceza si germanofona) si 3 regiuni: Flandra, subdivizata in 5 provincii, Valonia, subdivizata in 5 provincii si Regiunea Capitalei Bruxelles.
 
Orase importante
Bruxelles, Bruges, Liege, Mons, Charleroi, Antwerp, Anvers, Limburg.
 
Destinatii turistice
Litoralul Marii Nordului cu statiunile Ostende si Knokke-Heist si statiunea balneara Spa - cunoscuta de impatimitii Formulei 1 pentru circuitul pe care se desfasoara Marele Premiul al Belgiei; Brabant - centrul capitalei; Antwerp - orasul lui Rubens; orasul medieval Bruges - parte a patrimoniului mondial UNESCO; orasul medieval Ghent, cu castele flamande si catedrale gotice. In Flandra mai merita vazute Leuven, un vechi oras universitar, Mechelen si Ypres. De asemenea, Liege, Namur, Tournai, Tongeren si Ardenii.
 
Clima
Temperat-oceanica, bogata in precipitatii, aduse de vanturile din est; temperatura medie de vara este de 17C, respectiv 3C cea de iarna; in Ardeni clima e mai aspra, iar in Campine mai calda. In Belgia vremea este foarte schimbatoare, de aceea, pentru a vizita aceasta tara, perioada cea mai propice este mai - septembrie. Dezavantajul acestei perioade este aglomeratia, mai ales in Bruges. In schimb, orasul Bruxelles este mai linistit in acelasi interval, iar la unele hoteluri se fac reduceri de pret.
 
Limba
Deoarece Belgia este divizata in trei regiuni bine delimitate si cu influente diferite, fiecare dintre acestea are propria limba oficiala. Cea mai vorbita este flamanda, in Flandra, urmata indeaproape de franceza, in Valonia si destul de limitat este vorbita germana. In Bruxelles se pot auzi fragmente de dialect din toata lumea, fiind o capitala cosmopolita. Engleza poate fi intrebuintata cu incredere pentru solicitarea de informatii sau servicii.
 
Cum ajungem ?
Cea mai practica si mai rapida modalitate de a ajunge in Belgia este cu avionul, mai ales ca operatorii aerieni low-cost din tara noastra au curse directe spre Bruxelles, iar preturile pot fi destul mici daca biletul este rezervat din timp. (pana la 90 de euro, dus-intors). Trenul este o varianta mai scumpa, dar valabila. Un pret estimativ la CFR cu oferta este in jur de 300 de euro, cu schimbare in Munchen si Koln, drumul durand aproximativ 30 de ore. Desigur, se poate ajunge si cu masina, dar traseul este foarte lung, fiind de parcurs peste 1.000 de kilometri prin Ungaria, Austria si Germania. Cea mai mare problema in acest caz va fi insa orientarea, pentru ca in Belgia numele localitatilor sunt scrise in limba oficiala a regiunii respective.
 
Cu ce ne deplasam ?
Vizitarea Belgiei cu masina nu este cea mai indicata, deoarece regulile rutiere difera in anumite privinte de ale noastre, amenzile sunt foarte mari pentru abateri, iar indicatoarele pot induce foarte usor in eroare, numele unui oras fiind scris diferit, in functie de regiunea in care se afla marcajul. Pentru un tur al tarii, dar si pentru legaturi externe, cel mai simplu si comod este trenul, pentru ca Belgia are un sistem feroviar foarte bine pus la punct, cu ajutorul caruia se ajunge rapid si convenabil in orice colt al tarii. Exista varianta Rail Pass, prin care se ofera 10 calatorii intre oricare 2 statii de tren din Belgia la pretul de 73 de euro. Bruxelles este singurul oras care are un sistem de metrou, sisteme de transport lejer si tramvaie existand in Bruxelles, Anvers, Charleroi si Gent. Tramvaiul de coasta belgian este o linie de tramvai interurban ce functioneaza de-a lungul intregului litoral belgian, de la frontiera cu Franta pana la frontiera cu Olanda. Belgia dispune de peste 2.000 km de canale navigabile din care peste 1.500 km sunt utilizate in mod curent. Sunt de evitat taxiurile, fiind foarte scumpe. In toate orasele se gasesc usor automobile si biciclete de inchiriat, acestea din urma fiind disponibile in gari contra unei taxe de 8 euro pe zi, plus o garantie.
 
Cu ce platim ?
Moneda nationala este Euro. 1 L de benzina = 1.6 euro, bilet la film = 6 euro, 1litru de apa la sticla = 0.75 euro, 1 sticla Bere 0.5 L = 3.5 euro, gustare rapida = 1.8 euro. O camera dubla in marile orase poate costa intre 30 si 200 de euro pe noapte.
 
Obiective turistice
Bruxelles: piata Grand-Place, una dintre cele mai frumoase ale Europei; Hotel de Ville (Primaria); Casa regelui; Muzeul orasului Bruxelles; fantana Manneken Pis; Catedrala Sfintilor Mihail si Gudule; Piata Place Royale; Piata Grand Sablon; Muzeul Instrumentelor; Aula Magna; Catedrala Sf. Bavo; Podul Sfantului Mihail; turnurile medievale din Gand; Stadhuis (primaria din Bruges), Festivalul Matelor, Waterloo, grote de langa localitatile Han-sur-Lesse, Rochefort si Dinant; colina Champeau; Sarbatoarea Valoniei, Palatul Justitiei, biserica St. Jacques, catedrala St. Paul din Liege.
 
Excursii organizate
Tururile si excursiile organizate in Belgia vizeaza explorarea orasului Bruxelles, in zona de sud, pe dealuri si prin locurile mai putin vizibile, precum si familiarizarea cu frumosul curent artistic Art Nouveau, arta moderna din suburbii, dar si prezentarea ciocolateriilor.
 
Sfaturi/informatii practice
Indicatoarele sunt putine, au culori diferite si in unele parti sunt pozitionate haotic, insa drumurile sunt intr-o stare foarte buna, iar accesul pe autostrazi nu se plateste. Ca sofer este musai de stiut ca in Belgia masinile care vin din dreapta au prioritate chiar si atunci cand intra pe sensul principal de mers de pe o strada secundara. Ca in majoritatea tarilor din Europa, detinerea si folosirea detectoarelor de radar sau aparaturii anti-radar este interzisa si amenzile aplicate pentru incalcarea acestei reguli merga si pana la 2 500 de euro, cu suspendarea permisului si confiscarea aparatului.O idee buna pentru un turist este procurarea unu Brussels Card, ce ofera transport gratuit pe toate mijloacele de transport in comun si intrari gratuite la peste 30 de muzee, reduceri la vizitarea unor atractii turistice, consumatie gratuita in anumite localuri si alte facilitati. Pretul lui este de 20 de euro pentru 24 de ore, 28 de euro pentru 48 de ore si 33 de euro pentru 72 de ore.