Home - obiective turistice Bulgaria Date generale

Bulgaria

Date generale

 
Descriere
Bulgaria este situata in sud-estul Europei, ocupand regiunea estica a Peninsulei Balcanice. Se invecineaza cu Romania la nord; cu Marea Neagra la est; cu Grecia si Turcia la sud si cu Serbia si Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, la vest. La est, teritoriul tarii este delimitat de Marea Neagra.
 
Istorie
In Antichitate, Bulgaria, pamantul lui Orpheus si Spartacus, apartinea Regatului Macedonean. In anul 46 I.H Imperiul Roman a cucerit intreaga peninsula, pe care romanii au locuit-o, pana la invazia triburilor traco-ilirice. Bulgarii au fost asimilati de popoarele slave situate pe actualul teritoriu al Bulgariei in secolul VII, urmand sa formeze primul stat bulgar. In urma declinului celui de-al doilea Imperiu Bulgar/Imperiul Romano-Bulgar (1185-1396/1422), tara bulgarilor va intra sub ocupatie otomana, pentru o perioadă de aproape cinci sute de ani. IDupa Razboiul Ruso-otoman (1877-1878), Bulgaria va reusi sa se restabileasca ca o monarhie constituţională, iar semnarea Tratatului de la San Stefano va marca renaşterea statului bulgar. Bulgaria işi va declara independenţa fata de Turcia Otomana in 1908. Dupa Cel de-al Doilea Razboi Mondial, va deveni un stat comunist in zona de influenta a Uniunii Sovietice. Bulgaria va deveni o republica democrata capitalista in 1990. In prezent, Bulgaria este o democratie parlamentara organizata ca republica constitutională unitara. S-a integrat in UE in 2007, iar in NATO in 2004. Are o populatie de aproximativ 7,6 milioane de locuitori.
 
Cultura
Multe civilizatii antice, in special cea tracica, greaca, romana si slava si-au lasat amprenta asupra culturii Bulgariei, tara care a dat lumii alfabetul chirilic, cel de-al doilea cel mai utilizat la scara larga. In urma celor cinci secole de dominatie otomana, populatia Bulgariei a fost decimata si multe dintre relicvele culturale au fost pierdute, marile orase fiind de altfel depopulate masiv pana in secolul XIX.
 
Geografie
Relieful este format, in sud-vest de Muntii Rila, Rodopi si Pirin, in timp ce Muntii Stara Planina (Balcani) alcatuiesc o adevarata axa in partea centrala a tarii, de la granita de vest la tarmul Marii Negre. Muntele Rila include si cel mai inalt varf din Peninsula Balcanica, Musala, cu 2.925 m; Intinsul lant al Muntilor Balcani este orientat pe directia vest-est de-a lungul tării, la nord de vestita Vale a Rozelor. Dealuri si coline se pot gasi in sud-est, de-a lungul coastei Marii Negre in est, si de-a lungul Dunarii, principalul rau al Bulgariei.Alte rauri importante mai sunt Struma si Marita, in sud. Există aproximativ 260 de lacuri glaciare in Rila si Pirin, si mai multe lacuri de mari dimensiuni Marii Negre. Izvoarele minerale sunt si ele abundente, localizate in special in sudvestul si centrul tarii. .
 
Regiuni
Bulgaria este impartita in 28 de regiuni. Impartirea administrativa curenta a tarii dateaza din 1994, cand cele 7 provincii au fost transformate in 28 de regiuni.
 
Orase importante
Sofia, Pleven, Stara Zagora, Varna
 
Destinatii turistice
Litoralul Marii Negre, cu orasele-statiuni balneo-maritime Balcik (unde se afla si castelul reginei Maria a Romaniei), Varna, Burgas, Nesebar, alte statiuni renumite (Albena, Nisipurile de Aur, Slancev Briag, Pomorie) reprezinta circa 70% din capacitatea de cazare turistica a Bulgariei.Veliko Tarnovo, capitala celui de-al doilea imperiu bulgar (1185-13930 este o destinatie incarcata de istorie.
 
Clima
Bulgaria beneficiaza de o clima temperata, cu ierni reci (cu precipitatii abundente) si veri calde si uscate, precum si de o influenta mediteraneeana de-a lungul coastei Marii Negre. In timpul verii, temperaturile din sudul Bulgariei depasesc de obicei 40 de grade, dar raman mai scazute pe coasta.Cea mai buna perioada pentru a vizita Bulgaria este primavara, intre aprilie si mijlocul lunii iunie. Lunile de vara sunt preferate pentru turismul pe litoral. Dincolo de aceasta perioada, si luna septembrie este prielnica unei vizite in Bulgaria, deoarece natura ofera un spectacol extraordinar, iar preturile la cazare nu sunt foarte mari.
 
Limba
Bulgara
 
Cum ajungem ?
Cu masina personala sau autocarul, pe ruta Giurgiu - Ruse.
 
Cu ce ne deplasam ?
Cea mai sigura si rapida metoda de a calatori prin Bulgaria este cea cu autobuzul sau cu masina personala (asta daca va descurcati cat de cat cu literele alfabetului chirilic). Biletele de tren sunt ieftine, dar calatoriile dureaza neasteptat de mult.
 
Cu ce platim ?
Leva
 
Obiective turistice
Biserica Bojana din Sofia; Relieful ecvestru al Cavalerului din Madara; Biserica rupestra din Ivanovo; Mormantul trac de la Kazanlac; Oraşul vechi Nessebar; Manastirea din Muntii Rila; Parcul national din Muntii Pirin; Rezervatia naturala complexa de la Srebarna si Mormantul trac de la Sveštari /Daosdava, toate sunt obiective inscrise in patrimoniul mondial UNESCO.
 
Excursii organizate
Avantul turismului bulgaresc din ultimii ani atrage annual tot mai multi turisti din Romania si din strainatate. Preturile sunt unele dintre cele mai mici din Europa (cazarea la un hotel de 3-4 stele pleaca de la 10-15 Euro/noapte) iar serviciile sunt, de cele mai multe ori, la standarde occidentale.
 
Sfaturi/informatii practice
Coruptia este destul de ridicata in Bulgaria, asa ca pastrati bancnote de 5 sau 10 euro pentru a le oferi politistilor ce va pot opri pe strada pentru cele mai mici nereguli. Furtul de masini este o problema serioasa, asa ca asigurati-va automobile chiar si inainte de le lasa in parcarea hotelului. Atentie si la zonele aglomerate si la hotii de buzunare. Evitati sa schimbati valuta la indivizii care va ofera cursuri favorabile pe strada. Alegeti agentiile de schimb valutar, chiar daca oferta lor este una mai putin atragatoare. Nu aratati ca aveti bani sau bunuri de valoare la dumneavoastra, daca vreti sa nu fiti expus riscurilor.